motivational, vorbind despre dragoste

Păcatul meu

Privesc spre cerul înstelat de fiecare dată când am ocazia și tot ce pot să mai sper e să înteleg că într-o zi am să-mi găsesc linistea pierdută în acea zi de vară. Departe de orice speranță deșartă, prins în vâltoarea zilei, de cele mai multe ori uit să mă mai bucur de lucrurile simple ce îți găsesc locul în viața mea. Zâmbetul de dimineață pe care soarele mi-l dă, cuvintele spuse pe grabă de apa fierbinte ce se scurge pe pielea mea sub dușul fierbinte, sunetul pașilor mei pe treptele blocului ce mă duc spre o nouă zi, toate acestea sunt menite să-mi aducă în suflet toată căldura de care am nevoie în ziua ce urmează. Și ce dacă mâine e luni, e o zi cel puțin la fel de bună ca și ziua de azi!

Uneori uităm să privim spre noi și să recunoaștem ce avem în viața noastră. Preferăm să ne mințim singuri că nimeni sub noaptea grea nu o să vadă că în sufletul nostru lupta nu s-a terminat. Preferam să spunem că suntem ok, atunci când lupta încă se duce, atunci când nu ne mai permitem luxul ca cineva să vadă…

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s