vorbind despre dragoste

Dupa vise

A venit si ziua cand trebuie sa fac curatenie. E timpul sa inchid cateva usi, sa schimb ceva in viata mea, sa deschid larg geamurile ca sa intre lumina si aerul curat. E timpul sa renunt sa mai alerg dupa vise ce nu-si mai au rostul si sa pun punct unui capitol sau chiar mai multe din viata mea. Stiu ca nu o sa-mi fie usor, insa nici ultimele sapte zile nu au fost usoare, dar daca am reusit sa ajung pana aici sunt sigur ca am sa reusesc sa merg si mai departe. Acum o saptamana a murit mama. Azi e exact o saptamana. Era ora 2 si ceva dupa masa cand am primit vestea. Inca imi amintesc acel moment cand am intrat pe usa camerei mele si am vazut-o acolo, in patul in care am dormit eu ani la rand. Nu cred ca am sa uit vreodata acel moment. Stiu ca socul momentului se atenueaza in timp, insa aceasta rana cu siguranta o sa ramana mult timp deschisa. Poate ca doar fac parte din categoria cea mai expusa si mai idioata, categoria oamenilor cu sentimente asa cum spunea Paler…sau poate ca nu si doar traiesc cu o falsa impresie! Probabil acest lucru doar timpul imi poate spune, nu?

Azi vreau sa va spun o poveste. E povestea bătrânul tâmplar şi casa sufletului. Am auzit mai de mult aceasta poveste si pentru mine a insemnat ceva aparte. Se spune ca un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere, de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel, dar prefera liniştea. Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare. Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i: „Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!”. Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi zideşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

 Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam că trebuie să trăim în casa pe care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o cu mult diferită. Însă nu ne putem întoarce în timp. Ia aminte!

 Tu esti tâmplarul!

În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete.

Viaţa e întocmai aşa cum ţi-o clădeşti!!!

Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Dupa vise

  1. Lore zice:

    Viata e plina de tot felul de momente. Unele sunt bune, unele sunt rele, dar cert este faptul ca din fiecare clipa traita invatam cate ceva. Cand nu mai avem nimic de invatat, cand nu mai e nimic bun pentru noi acolo, inchidem acea usa lasand in urma trecutul si mergem mai departe deschizand alte usi si alergand spre alte momente.
    Povestea spusa de tine e profunda iar interpretarea pe care i-ai dat-o e reala. Imi place.
    Asa cum ai spus si tu tristetea din sufletul tau se va ameliora in timp, dar ramane mereu amintirea a tot ceea ce a fost frumos, amintirea a ceea ce ai invatat, a ceea ce ai cunoscut si a ceea ce ai devenit datorita oamenilor din viata ta. Si mai raman si visele… fie ele vechi sau noi, tot merita sa lupti pt implinirea lor. Altfel cum ar fi viata ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s