vorbind despre dragoste

Nu! Nu! Nu! Da! Da! …si iar da!

Am renuntat uneori atat de usor incat acum, pentru mine si poate si pentru altii, par un mare las. Poate ca nu mi-am dorit suficient de tare sau poate ca doar acel lucru mi l-am dorit in acel moment, insa nu am sa uit niciodata acele priviri cand plecam pentru totdeauna de langa acel om. Am trecut si eu prin chinul acelui om. Probabil cu totii, mai devreme sau mai tarziu, o sa trecem prin acel chin si norocosi se pot numii acei oameni care reusesc sa scape nevatamati dupa o astfel de lupta. Da, e o lupta. E o lupta in primul rand cu tine. E o lupta mai apoi cu acel om iubit, iar pe urma e o lupta cu lumea in sine si tot ce ne aduce aminte de acea persoana. Asa se face ca uneori vrem sa renuntam inainte ca unele lucruri sa ajunga in acel punct cand, scapate de sub control, s-ar putea sa ne raneasca. E urata acea rana. Nu se inchide niciodata. Ramane mereu deschisa si doar timpul ne mai opreste din sangerarea ei. Uneori ne indragostim subit si prosteste. Fara sa ne dam seama, acel om la care ne gandeam trei minute pe zi si il uitam apoi ajunge sa fie acel om la care ne gandim toata ziua si il uitam pentru trei minute.  Nu mai gandim, nu mai calculam, nu mai facem planuri. Poate ca si din acest haos controla vine si toata frumusetea dragostei.

” Aseara, in timp ce dormeai, ti-am atins mana. Ai tresarit putin dupa care ti-ai continuat somnul. Parca mi-ai zambit in timp ce te-am atins. Nu stiu de ce, dar ceva in mine a inviat. De dimineata parca am fost un alt om. Nu stiu daca ai observat, dar eram mereu cu zambetul pe buze. Si toata ziua mi-a fost asa. Ai puteri miraculoase in tine si nu mi-ai spus?  Ti-a fost frica sa-mi spui? si radea mereu iar eu abea daca reuseam sa schitez un zambet de om prost pe chipul meu impietrit de amaraciune.

– Draga mea…te-ai indragostit!

– Oh nuuuuuu! Nu incepe si tu! Nu! Nu! Nu! In nici un caz!

– Da! Da! …si iar da! Nu eu te schimb! Dragostea o face! Ea e miracolul din tine! Acum e tarziu. Trebuie sa plec. Am saplec si nu am sa mai ma intorc! si incet m-am ridicat de pe acel pat, m-am imbracat in graba si am iesit pe acea usa din lemn masiv. Nu m-am mai intors acolo. Nu cred ca am sa o mai fac vreodata. Nu stiu cat de mult sau cat de tare a resimtit acea durere, insa de fiecare data cand m-am intalnit cu ea intamplator pe strada sau prin alte locuri, reuseam sa-i citesc dispretul fata de mine.  

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s