Uncategorized

De aici spre nicăieri

Viața asta, în felul ei, e ironică. Ai nevoie de tristețe ca să poți să te bucuri cu adevărat de un moment de fericire. Ai nevoie de gălăgie ca să apreciezi un moment de liniște. Ai nevoie de absența unui om ca să apreciezi cu adevărat prezența lui în viața ta. Dar mai presus de toate, e ironică pentru că poate azi, te bucuri de fericire și mâine o pierzi pentru totdeauna. O pierzi pentru că era doar o stare de moment, iar omul ăla care te facea fericit nu mai e acolo. Erau doar vorbe fără acoperire din partea lui , iar tu rămâi un ”trofeu”. Și cel care credea în tine și pentru care erai cel mai frumos vis posibil în această viață, acum are un alt vis! De aici spre nicăieri…!

Așa stă treaba cu durerea. Pe moment te ucide. Dar în timp, se duce. Se șterge încet. Nimeni nu-ți poate spune în cât timp, dar cert e că se șterge. Și între doi oameni care s-au iubit, după toate vorbele alea spuse la nervi, și din orgoliu, și din gelozie, și din dezamăgire, la despărțire, o să rămână doar clipele frumoase ca amintire. Dar în timp. Și tot cert e faptul că o să avem un mâine dintr-un motiv anume. Când acel motiv nu mai există, cu siguranță nu o să mai existe și acel mâine.

87f2c619451982af50c9c0bf2ba510d1

Pentru mine cea mai mare frică a fost mereu că acel om iubit o să mă vadă într-o zi exact așa cum mă văd eu acum. Oamenii, în general, te văd exact așa cum caută ei să fie acel om și aud exact ceea ce vor ei să audă de la acel om. Corpul uman poate suporta aproape orice. Totul e ca mintea să-l facă să suporte. Și tot acest corp se reface în timp. Chiar și inima. O inimă rănită se reface în timp. Pentru că mintea înlocuiește oamenii din ea. Înlocuiește un om care a distrus în bucăți acea inimă cu un alt om care vede acele găuri și nu-i pasă pentru că și el la rândul lui a avut inima distrusă. Acel om vede un loc în care să-și reverse toată dragostea lui. Și acea dragoste va face ca acele găuri în timp să nu se mai vadă. Și inima ta să se vadă ca un întreg.

Despre zâmbete aș putea spune multe. Mai ales despre acele zâmbete tâmpite ce-ți apar pe chip când nu te mai aștepti sau când te aștepti cel mai puțin. În anii ăștia am învățat că daca nu poți să zâmbești, măcar poți să împrumuți un zambet. De la prieteni. Parcă ăsta e rolul lor. Unii, așa mai tâmpi de felul lor, te fac să zâmbești de fiecare dată când te strâng la pieptul lor și-ți spun în stilul lor caracteristic că ”o să fie bine!”, iar alții prin simplul lor telefon că te vor la acea masă de la ora 20:00, că trebuie să fi acolo și că ei sunt acolo pentru tine.

Cu dragostea lucrurile stau așa: lasă pe cineva să vadă, pentru că ea nu se atinge, dar se simte. Lasă pe cineva să vadă, că lumea asta nu-ți este suficientă. Suficient pentru tine este doar acea persoană!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s