Uncategorized

Porția mea fericire

După jumătate de an în care am alergat de colo în colo am ajuns să-mi găsesc și eu liniștea. Știam că o să vină. Pentru că timpul vindecă inimi rănite, chiar dacă ucide speranțe și vise. Acum sunt aici! În liniște, împăcat, cu un zâmbet mai mereu pe chip, cu multă lumină în suflet, fără resentimente, cu un pact rupt după ce l-am făcut pe genuchi într-o seară de februarie, fără armistiții cu mine, doar cu o pace definitivă. Ce a fost a fost. E trecut. Nu mă întelege greșit. Nu există un premiu de consolare. Unii ar spune că el ar fi în relațiile alea pe care le ai, relațiilea alea tampon. Eu am refuzat să am așa ceva. Am refuzat orice premiu de consolare. Am preferat să găsesc liniștea în mine, în ceea ce fac. Am preferat să mă concentrez pe mine, pe viața mea, pe visele mele, pe opțiunile mele, dar mai ales pe alegerile mele. Am încercat să învăt și nu am căutat oameni buni. Am luat oamenii așa cum au venit. Ăla a fost premiul meu. Să-mi demonstrez mie că mi-am învățat lecția. Să-mi demonstrez mie că am crescut, că am devenit mai bun, că nimic nu mă poate arunca iar în acel iad. Aș fi jurat în urmă cu jumătate de an că dacă mi s-ar fi dat o singură șansă aș fi coborât iar în iad. Acum nu mai pot să o fac! Nu pentru că nu mai iubesc! Doar pentru că acea durere nu mai este justificată și pentru că în dragostea nu câștigă cine rămâne în picioare. Câștigă cine reușește să se ridice de jos mai puternic și mai tare!

57274e295bb87282486563770c034245

Acum am ajuns la porția mea de fericire. Ea vine zi de zi. E acolo și o simt. Fie că e dimineața pe la șase când îmi beau în liniște cafeaua cu mult lapte și miere de albine, sau că e prânzul când mă prinde pe la o masă mâncând singur printr-un restaurant sau că e seară când mă cuibăresc cu un pahar de vin în mână și o carte bună prin pat. O simt cum curge în mine și se simte al dracului de bine. O simt în omul ăla de lângă mine care râde mai mereu și sincer chiar aș vrea să-l văd toată viața cum râde, să nu-l văd niciodată că plânge, pentru că-i ador acel râs. Bine, mai puțin atunci când plânge de fericire. Dar aia nu se pune.

Cel mai puternic cuvânt pe care l-am învățat în aceste șase luni: poate! Îți lasă o urmă de speranță în suflet, dar în același timp te pune în fața unei realități. Realitatea aia e că tu ești doar o opțiune în viața acelui om care pentru tine e totul! Tu ești doar un călător, un om care azi ești și mâine poți să dispari șters din viața acelui om cu un burete imaginar.

Se spune că atunci când întâlnești acel om care e al tău o simți în tine. Ești mai mereu agitat. Ești mai mereu pus pe căutare și încerci să descoperi pe zi ce trece tot mai mult. Eu sincer nu cred. Cred din contră că simți acea liniște în tine. Că simți cum fiecare piesă lipsă se lipește pe zi ce trece în sufletul tău. Simți că poți să iubești în fiecare zi ca și cum ai spune la final de zi un mare „Adio”! O simți în sclipirea aia din ochi, în zâmbete afișate pe chip, în strângeri în brațe, în telefoane idioate sau mesaje pe whapp în care spui „Bună dimineața!” sau „Noapte bună”. În strângeri de mână pe marginea unui ring de dans sau într-un mulțumesc sincer spun pentru că simți nu pentru că trebuie să-l spui! O simți pentru că guști în fiecare zi din porția aia de fericire. Am mai spus lucru ăsta, dar prefer să mă repet: dacă nu poți să fi fericit de unul singur, nu ai să reușești să fi fericit nici în doi!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s