Uncategorized

Scrisoare către viitoarea mea iubită

   Vând nişte raze de soare. Le-am găsit rătăcite pe un cer de toamnă! Însă ador altceva. Ador ploaia. Ador tunetele, dar urăsc să dorm singur. Știu, nu trebuie neaparat să ai totul! E suficient să te bucuri de ceea ce ai în viața ta. Am învățat lucru ăsta în timp. Și da, cred că ne-am născut pentru a face greșeli, nu pentru a pretinde că suntem perfecți!

   M-am molipsit de gustul tău. Îl ador de fiecare dată când îl simt pe buzele mele și îi duc dorul atunci când nu ești aici, lângă mine. Fiind cu tine, purtat mereu prin zeci și zeci de nopți și zile, alergând prin sute și zeci de mii de gânduri, e ca și cum aș bea acea ceașcă de cafea. O savurez în fiecare dimineață, dar îmi place la fel de mult și de tare ca în prima zi. E ca și cum aș savura acea ceașcă de cafea, pentru că sunt dimineți când aș bea și trei doar ca să te mai țin câteva minute în brațele mele. E ca acea ceașcă de cafea, pentru că doar tu îmi trezești simțurile cu adevărat.

   Ai adormit cu capul pe bratul meu drept. După minute bune, acesta a amorțit. Nu l-am mişcat de teamă să nu te trezesc. După un timp, atunci când chiar eram hotărât să-l mişc cu riscul că o să te trezesc, te-ai întors spre mine şi m-ai cuprins în braţe. Poate că asta e dragostea. Să simţi chiar şi atunci când dormi ce îşi doreşte cel de lângă tine.

image

   Uneori, lângă tine, mă sperie gândul ăla:”Acuma ce mai urmează?”. Mă sperie incertitudinea. Iar alteori, pur şi simplu te îmbrăţişez. Îmbrăţişez acea incertitudine şi o las să mă poarte unde vrea ea. În locuri în care nu am mai fost, printre sentimente pe care nu le-am mai trăit în viaţa mea şi cu oameni ce îşi caută liniştea mult mai tare decât aş putea eu să o fac vreodată. Incertitudinea pentru mine a ajuns ca un sport și din acest motiv te urăsc uneori. Îmi provoacă atât mintea, cât şi sufletul. Un exerciţiu pentru un instabil emoţional. Dacă mă întreba cineva în urmă cu un an despre viitor, puteam să pun mâna pe un pix şi o bucată de hârtie şi să-i „desenez” din cuvinte acel viitor. Acum ştiu că lucrurile nu mai sunt atât de simple cum par, dar nici aşa complexe cum uneori credem. Am învăţat că un pahar de vin la timpul potrivit face minuni, la fel cum câteva cuvinte rostite când trebuie schimbă viaţa unui om. Poate că şi din acest motiv trăiesc momentul şi mă las purtat pe acele cărări unde îmi găsesc fericirea. Că viaţa e scurtă. Al dracului de scurtă! Şi oamenii se schimbă. În aparenţe. În fragmente de clipe. În bucăţi de inimă. În trăiri de fericire. Între nişte aşternuturi…!

   Paradoxul societatii moderne e ca, an de an descoperim metode si tehnologii noi ca sa privim cat mai departe printre stele la evenimente care au avut loc cu mult timp înainte, însă nu suntem capabili să reușim să ne folosim cu adevărat mintea decât într-un anumit procentaj, nu reușim să ne întelegem în adevăratul sens toate trăirile noastre ca indivizi, și nu reușim să înțelegem toate sentimentele din inima celor de lângă noi.

   Draga mea, te prefer copilăroasă, aiurită, aeriană şi zăpăcită, decat falsă şi ipocrită! Te prefer crizată, urlând la mine când greșesc, cu acea față speriată când faci o tâmpenie, dar vorbind cu mine. Despre orice, oricând, oricum! Nu vreau să taci! Și dacă vrei să mă săruți, oricând, oriunde, cu oricine de față, nu vreau să te oprești! Vreau să faci mereu acel lucru ce pe tine te face fericită!

   Dacă o să trebuiască, eu am să te las să pleci. Nu pentru că nu am știut cum să te ţin sau ce să-ţi spun ca să rămâi. Doar pentru ca să întelegi şi tu unde e locul tău şi care e sufletul tău pereche. Ca să întelegi că în viaţă, iubirea mereu învinge! Pentru că știu ca o să te întorci într-o zi. Plină de răni, plină de cicatrici, cu totul şi cu totul un alt om, dar cu o inimă aşa de mare şi de bună cum rar am mai văzut!

Acum vezi că se răcește cafeaua! E pregătită! O găsești în ibric!

 

 

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Scrisoare către viitoarea mea iubită

  1. Ramona zice:

    Nope, iubirea nu invinge intotdeauna in viata reala.

    Noi, oamenii, avem o capacitate uriasa de adaptabilitate, atat pe plan fizic, cat si emotional, un instinct de supravietuire care trece dincolo de ratiune si sentimente. Prea multi oameni traiesc zilnic cu inima atat de grea din cauza unei iubiri profunde netraita pana la capat. Doar pentru ca au crezut ca pot renunta oricand si iubirea va invinge oricum.

    E frumos sa credem ca iubirea invinge intotdeauna. Iubirea poate muta munti din loc, poate schimba caractere si modela personalitati, dar rareori (sau niciodata nu) se intampla fara sa arda resurse. Iar noi, indragostitii, trebuie sa avem mereu acele resurse disponibile. La inceput, nici nu ne dam seama de acest lucru. In euforia hormonilor si a adrenalinei, cautam sa avem si sa oferim si mai mult: mai intai, seri interminabile cu discutii despre valori, principii, vise si idealuri, apoi dimineti lenese cu miros de cafea si aer proaspat, apoi suport pentru zile ploioase, apoi motivatie pentru momente grele, apoi o mana care sa ne ridice mai sus, apoi… apoi impingem limitele din ce in ce mai mult. Apoi credem ca ni se cuvine, acel „ceva” atat de bun din viata noastra, ca va fi acolo orice s-ar intampla. Si fortam si mai mult limitele, ne dorim si mai mult, de multe ori fara sa oferim mai mult. Pentru ca iubirea invinge intotdeauna. Pentru ca iubim si suntem iubiti.

    Putini oameni pot iubi cu adevarat fara sa fi pierdut o iubire adevarata. Fara sa fi intalnit intunericul si deznadejdea pierderii unei parti din el odata cu ruperea unei relatii. Fara sa fi trecut prin momente sfasietoare de constientizare a faptului ca iubirea nu invinge mereu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s