Uncategorized

Uită de ceea ce îți face rău!

Să înțelegi și să ierți. Să respecți alegerea altora. Să-ți recunoști greșelile. Să poți gestiona un conflict. Să nu rănești un om drag. Cam la asta se rezumă lucrurile alea importante din viață.  Și chiar dacă sunt oameni ce se trezesc după un timp și revin în viața ta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oameni pe care i-ai iubit. Oameni în care ai crezut. Oameni în care ai avut încredere, însă la care faptele au „vorbit” mai tare ca orice cuvânt, mult mai tare ca orice promisiune să nu uiți de omul din tine!

Știu că mai e o vorbă din bătrâni. Să te desprinzi de trecut, să te desprinzi de ceea ce nu te mai ajută pe tine ca individ să crești, să lași în urmă ceea nu îți mai aduce bucurie, să uiți de ceea ce îți face rău!

//

Șapte și jumătate. Duminică dimineața. De pe marginea patului o privesc cum doarme goală, cu părul ei lung și blond tot răvășit după o noapte lungă, însă cu același zâmbet schițat pe chip ca în prima dimineață când am cunoscut-o. Mă întreb acuma ce o să-mi mai spună… nu de alta, dar ultima dată mi-a făcut un scandal monstru de dimineață pentru că i-am permis să vină în casa mea. E adevărat că a trecut un an de atunci. Că de ce i-am răspuns la mesajele de la trei dimineața? Că doar eu am știut că ea e undeva prin oraș beată, nu? Și eu care sunt un bărbat bine nu îi mai răspund unei foste. Și că dacă am știut că e beată, de ce dracului i-am deschis ușa? De ce am primit-o la mine să doarmă? De ce nu am trimis-o acasă sau măcar să o pun pe canapea să doarmă în sufragerie. Că ea are bărbat acasă, iar ăla o iubește la fel de mult cum o iubeam eu. Și ea îl iubește de numai poate pe ăla. În mintea mea s-au format zeci de întrebări posibile și totuși… cum dracului trezești o femeie mahmură să o trimiți acasă?  Până la urmă mi-am făcut curaj și am lasat-o să mai doarmă. Am mers în bucătărie. Am pus ibricul pe aragaz ca să îi fac cafea. Eu nu mai beau cafea dimineața la prima ora. Am deschis frigiderul, am scos câte una, alta, am pregătit rapid un mic dejun pentru mine. M-am trezit cu ea toată înfășurată în prosopul meu rămas în dormitor de seara trecută, răzămată de un perete cum mă privea pierdută. „Bună dimineța!” i-am spus. A mormăit ceva, dar nu am înțeles ce. Bănuiesc că mi-a răspuns la salut. Apoi a întrebat unde e baia și dispărută a fost vreo douăzeci de minute. A iesit din baie și s-a așezat pe un scaun în bucătărie în fața unei căni mari și pline de cafea ce stătea lângă un pahar de apă cu o aspirină. Nu am zis nimic. Spălam farfuria după ce am terminat de mâncat. „Dacă vrei să mănânci ceva găsești în frigider. Tacâmurile sunt în dulapul ăla.” arătând obsesiv cu mâna spre dulapul de bucătărie. „Eu mă duc să fac un duș. Trebuie să ajung undeva la 11 că am o întâlnire programată cu un …”. Tăcută a ascultat, după care a ridicat capul din pământ și a întrebat ” Dar azi nu e duminică?”. Am încercat să găsesc un răspuns însă continuarea ei a venit rapid. „Auzi, noi, noapte trecută…?”. Nu am lăsat-o să își termine întrebarea că i-am răspuns scurt „NU!”. Am plecat să mă pregătesc. În zece minute ieșeam din baie. Am revenit în bucătărie. Ea era acolo. I-am luat cana de cafea din față și am băut o gură de cafea din ea în timp ce o priveam. „Întreabă-mă Dan!”. „Poftim?” i-am răspuns. „Întreabă-mă! Sunt aici! Acum e momentul! Mai sinceră de atât nu o să mai mă prinzi niciodată.”. „Și cam ce îți imaginezi tu că te mai pot întreba eu? Sau ce ți-ai dori să te întreb?”.  A început să zâmbească. „Toate cărțile alea au fost scrise doar pentru doi ochi! Pentru un suflet! Uite… dacă tot nu vrei să mă întrebi ceva, as vrea eu să te întreb: mă mai iubești?”. Răspunsul a venit în secunda doi din gura mea: „Nu!”. „Atunci mai simți ceva pentru mine?”. „Adevărul e că nu! Nu te mai iubesc, nu mai simt nimic pentru tine și nici nu te mai vreau, însă mereu am să îți port de grijă. Nu am să te las acolo jos, chiar dacă m-am jurat că am s-o fac! Mereu am să te ajut când am să pot să o fac. Vezi cazul de noaptea trecută! M-ai sunat și nu ti-am răspuns. Apoi ai sunat iar și iar. M-am gândit că poate e ceva rău și așa ți-am răspuns. Plângeai! Atunci am înțeles că îți este dor. Apoi mi-ai spus că nu îți mai găsești cheile de la casă, așa că te-am  lăsat să intri în această casă, te-am lăsat să dormi în acel pat, tocmai ca să înțelegi că locul tău nu mai e de mult aici. Viața ne-a încercat de zeci de ori. Și viața o să ne încerce de încă sute de ori. Dar locul tău nu mai e aici!”. Simțeam cum în ochii ei se ducea o luptă. Știa că e doar istorie pentru mine. Că numele ăla la care mă gândesc ultima dată seara și prima dată dimineața nu mai începe cu acea primă literă din alfabet. Știa că nu mai e EA prima alegere din viața mea. Chiar știa că nu mai e o alegere în viața mea și lucru ăsta o omora puțin câte puțin zi de zi. „Pentru mine sunt alte reguli mai împortante acum. E acolo și mă așteaptă. Mergem la biserică. Împreună. Iar mai apoi mergem să mâncăm înghețată în parc.”. Privea pierdută cum îi povesteam cu atâta pasiune despre ceea ce urma să fac. „Ești un bou! Idiotule! Ești mahmur! Ai o față criminală! Cum poți să apari așa? Dacă nu aș fi mahmură m-aș îmbăta doar din ceea ce emani. Nu pot să te las să te duci așa în fața viitoarei tale soții. Găsește o scuză! Una plauzibilă și mai rămâi cu mine. Hai în pat! Vreau să stau în brațele tale! O oră! Uite, dăm drumul la un film, mai stăm așa puțin și apoi promit că plec, însă nu-mi fura bucuria de a sta aici cu tine!”. ” Vorbești de bucurie de parcă ar fi una reală. Vorbești cu mine de parcă aș fi prezent într-un vis al tău. Cred că e timpul să te oprești. Povestea noastră a fost una complicată. E adevărat că am avut povești mai complicate în viață, însă vreau să pleci din această casă și să te duci acolo unde îți stă sufletul. Vreau să te văd fericită? Mereu! Chiar vreau! Dar mai vreau să înțelegi că fericirea mea nu mai stă în tine. De fapt nu mai stă în nimeni! Nu mai ține de un om. Ține de mine. Ți-am iubit necunoscutul. Da! A fost o poveste frumoasă. Foarte frumoasă. O poveste ce mulți visează la ea. A fost porția mea de fericire! Acel praf de stele! Acele zâmbete ce te aduc tot mai aproape de viață. Acum în mine e liniște. O liniște ce m-a făcut să uit de tine. Că nu am învățat nimic după povestea asta!”. Și acolo am oprit discuția. S-a ridicat de pe scaun și a plecat în dormitor. S-a îmbrăcat și dispărut.”.

//

 

A fost un timp în care îmi spuneam că nu o să pot să trăiesc fără omul ăla. Dar uite o minune! Trăiesc al dracului de bine și chiar nu mă mai doare. Cred că a fost lecția care îmi lipsea din viața asta. Să merg mai departe ca și cum viața e cel mai extraordinar lucru ce mi se putea întâmpla.  Viața mea. Alegerile mele. Greșelile mele. Lecțiile mele. E ceva ce trebuie să trăiești TU!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s