Uncategorized

Uită de ceea ce îți face rău!

Să înțelegi și să ierți. Să respecți alegerea altora. Să-ți recunoști greșelile. Să poți gestiona un conflict. Să nu rănești un om drag. Cam la asta se rezumă lucrurile alea importante din viață.  Și chiar dacă sunt oameni ce se trezesc după un timp și revin în viața ta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oameni pe care i-ai iubit. Oameni în care ai crezut. Oameni în care ai avut încredere, însă la care faptele au „vorbit” mai tare ca orice cuvânt, mult mai tare ca orice promisiune să nu uiți de omul din tine!

Știu că mai e o vorbă din bătrâni. Să te desprinzi de trecut, să te desprinzi de ceea ce nu te mai ajută pe tine ca individ să crești, să lași în urmă ceea nu îți mai aduce bucurie, să uiți de ceea ce îți face rău!

//

Șapte și jumătate. Duminică dimineața. De pe marginea patului o privesc cum doarme goală, cu părul ei lung și blond tot răvășit după o noapte lungă, însă cu același zâmbet schițat pe chip ca în prima dimineață când am cunoscut-o. Mă întreb acuma ce o să-mi mai spună… nu de alta, dar ultima dată mi-a făcut un scandal monstru de dimineață pentru că i-am permis să vină în casa mea. E adevărat că a trecut un an de atunci. Că de ce i-am răspuns la mesajele de la trei dimineața? Că doar eu am știut că ea e undeva prin oraș beată, nu? Și eu care sunt un bărbat bine nu îi mai răspund unei foste. Și că dacă am știut că e beată, de ce dracului i-am deschis ușa? De ce am primit-o la mine să doarmă? De ce nu am trimis-o acasă sau măcar să o pun pe canapea să doarmă în sufragerie. Că ea are bărbat acasă, iar ăla o iubește la fel de mult cum o iubeam eu. Și ea îl iubește de numai poate pe ăla. În mintea mea s-au format zeci de întrebări posibile și totuși… cum dracului trezești o femeie mahmură să o trimiți acasă?  Până la urmă mi-am făcut curaj și am lasat-o să mai doarmă. Am mers în bucătărie. Am pus ibricul pe aragaz ca să îi fac cafea. Eu nu mai beau cafea dimineața la prima ora. Am deschis frigiderul, am scos câte una, alta, am pregătit rapid un mic dejun pentru mine. M-am trezit cu ea toată înfășurată în prosopul meu rămas în dormitor de seara trecută, răzămată de un perete cum mă privea pierdută. „Bună dimineța!” i-am spus. A mormăit ceva, dar nu am înțeles ce. Bănuiesc că mi-a răspuns la salut. Apoi a întrebat unde e baia și dispărută a fost vreo douăzeci de minute. A iesit din baie și s-a așezat pe un scaun în bucătărie în fața unei căni mari și pline de cafea ce stătea lângă un pahar de apă cu o aspirină. Nu am zis nimic. Spălam farfuria după ce am terminat de mâncat. „Dacă vrei să mănânci ceva găsești în frigider. Tacâmurile sunt în dulapul ăla.” arătând obsesiv cu mâna spre dulapul de bucătărie. „Eu mă duc să fac un duș. Trebuie să ajung undeva la 11 că am o întâlnire programată cu un …”. Tăcută a ascultat, după care a ridicat capul din pământ și a întrebat ” Dar azi nu e duminică?”. Am încercat să găsesc un răspuns însă continuarea ei a venit rapid. „Auzi, noi, noapte trecută…?”. Nu am lăsat-o să își termine întrebarea că i-am răspuns scurt „NU!”. Am plecat să mă pregătesc. În zece minute ieșeam din baie. Am revenit în bucătărie. Ea era acolo. I-am luat cana de cafea din față și am băut o gură de cafea din ea în timp ce o priveam. „Întreabă-mă Dan!”. „Poftim?” i-am răspuns. „Întreabă-mă! Sunt aici! Acum e momentul! Mai sinceră de atât nu o să mai mă prinzi niciodată.”. „Și cam ce îți imaginezi tu că te mai pot întreba eu? Sau ce ți-ai dori să te întreb?”.  A început să zâmbească. „Toate cărțile alea au fost scrise doar pentru doi ochi! Pentru un suflet! Uite… dacă tot nu vrei să mă întrebi ceva, as vrea eu să te întreb: mă mai iubești?”. Răspunsul a venit în secunda doi din gura mea: „Nu!”. „Atunci mai simți ceva pentru mine?”. „Adevărul e că nu! Nu te mai iubesc, nu mai simt nimic pentru tine și nici nu te mai vreau, însă mereu am să îți port de grijă. Nu am să te las acolo jos, chiar dacă m-am jurat că am s-o fac! Mereu am să te ajut când am să pot să o fac. Vezi cazul de noaptea trecută! M-ai sunat și nu ti-am răspuns. Apoi ai sunat iar și iar. M-am gândit că poate e ceva rău și așa ți-am răspuns. Plângeai! Atunci am înțeles că îți este dor. Apoi mi-ai spus că nu îți mai găsești cheile de la casă, așa că te-am  lăsat să intri în această casă, te-am lăsat să dormi în acel pat, tocmai ca să înțelegi că locul tău nu mai e de mult aici. Viața ne-a încercat de zeci de ori. Și viața o să ne încerce de încă sute de ori. Dar locul tău nu mai e aici!”. Simțeam cum în ochii ei se ducea o luptă. Știa că e doar istorie pentru mine. Că numele ăla la care mă gândesc ultima dată seara și prima dată dimineața nu mai începe cu acea primă literă din alfabet. Știa că nu mai e EA prima alegere din viața mea. Chiar știa că nu mai e o alegere în viața mea și lucru ăsta o omora puțin câte puțin zi de zi. „Pentru mine sunt alte reguli mai împortante acum. E acolo și mă așteaptă. Mergem la biserică. Împreună. Iar mai apoi mergem să mâncăm înghețată în parc.”. Privea pierdută cum îi povesteam cu atâta pasiune despre ceea ce urma să fac. „Ești un bou! Idiotule! Ești mahmur! Ai o față criminală! Cum poți să apari așa? Dacă nu aș fi mahmură m-aș îmbăta doar din ceea ce emani. Nu pot să te las să te duci așa în fața viitoarei tale soții. Găsește o scuză! Una plauzibilă și mai rămâi cu mine. Hai în pat! Vreau să stau în brațele tale! O oră! Uite, dăm drumul la un film, mai stăm așa puțin și apoi promit că plec, însă nu-mi fura bucuria de a sta aici cu tine!”. ” Vorbești de bucurie de parcă ar fi una reală. Vorbești cu mine de parcă aș fi prezent într-un vis al tău. Cred că e timpul să te oprești. Povestea noastră a fost una complicată. E adevărat că am avut povești mai complicate în viață, însă vreau să pleci din această casă și să te duci acolo unde îți stă sufletul. Vreau să te văd fericită? Mereu! Chiar vreau! Dar mai vreau să înțelegi că fericirea mea nu mai stă în tine. De fapt nu mai stă în nimeni! Nu mai ține de un om. Ține de mine. Ți-am iubit necunoscutul. Da! A fost o poveste frumoasă. Foarte frumoasă. O poveste ce mulți visează la ea. A fost porția mea de fericire! Acel praf de stele! Acele zâmbete ce te aduc tot mai aproape de viață. Acum în mine e liniște. O liniște ce m-a făcut să uit de tine. Că nu am învățat nimic după povestea asta!”. Și acolo am oprit discuția. S-a ridicat de pe scaun și a plecat în dormitor. S-a îmbrăcat și dispărut.”.

//

 

A fost un timp în care îmi spuneam că nu o să pot să trăiesc fără omul ăla. Dar uite o minune! Trăiesc al dracului de bine și chiar nu mă mai doare. Cred că a fost lecția care îmi lipsea din viața asta. Să merg mai departe ca și cum viața e cel mai extraordinar lucru ce mi se putea întâmpla.  Viața mea. Alegerile mele. Greșelile mele. Lecțiile mele. E ceva ce trebuie să trăiești TU!

Standard
Uncategorized

Tu cum stai cu fericirea?

Ne ridicăm de jos, ne scuturăm de trecut și mergem cu fruntea sus mai departe spre viitor. Dansăm pe străzi pavate de urmele celor ce au pășit înaintea noastră, ne strângem în brațe de parcă ar fi ultima dată, și totuși, ne spunem minciuni în speranța că într-o zi au să devină fapte adevărate. Nu ne rezămăm pe gânduri prăfuite, doar ne rezumăm la fapte de care unii vorbesc doar în șoaptă. Un altfel de deja-vu. O piesă de teatru ce la final primeste un val imens de aplauze, iar mai apoi, în urma ei, rămâne o altă șcenă goală. Fără zâmbete schițate din suflet totul e degeaba. Fără atingeri din pasiune, fără săruturi furate pe grabă și fără noi, doi, încleștați în acei pași, totul e degeaba. Că soarele știe că luna se ascunde când el răsare, dar tot el mai știe că vine un timp când amândoi au să strălucească pe același cer. Așa și tu, așa și eu!

Uneori subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe, a unui gest de atenție, a unei fapte bune! Toate astea au puterea să schimbe lumea când vin din suflet! Toate astea te fac om! Știi și tu definiția. O știu și eu, dar întrebarea mea rămâne: tu cum stai cu fericirea?

//

– Auzi Dan, idiotul ăla de Constantinescu zice că oamenii fericiți nu fac rău!

– Și are omul dreptate!

– Eu sunt fericită! Hai să bem pentru asta!

– Pe bune? Iar începi cu povestea aia nemuritoare?

– Bă… ce îți lipsește?

– Ce îmi lipsește? Îmi lipsește omul meu. Atât! Nimic mai mult.

– Păi acum îl ai, nu?

– E lungă discuția asta. Recunosc! Uneori devin laş. Mă sperie gândul că ea ar putea să devină parte din mine. Mă sperie până şi micul fior de dor ce zace în mine când ea nu e acolo, dar şi faptul că e o realitate la care mai ieri doar visam. Poate că noi, bărbaţii, asa suntem construiți. Să fim puternici fizic zi de zi, însă când vine acel moment în care ar trebui să fim cei mai puternici, pur si simplu ne tremură picioarele. Sau poate doar ne este teama sa nu mai trecem prin ceea ce am mai trecut.

– Care e cel mai frumos sentiment?

– Unul dintre cele mai frumoase sentimente e că știu că EA e acolo. Ce fac, când fac sau cum fac? Sunt întrebări la care răspunsul e unul simplu: EA! Nu există omul perfect. Cauți mii și sute de zile și te învâți ani și zeci de ani într-un cerc. Curios, dar dai de un om care îți dă lumea ta peste cap în câteva zile. Dai de un om care îți redefinește termenul de „încredere” și ce înseamnă „prietenie”, ce înseamnă „noi doi”, ce înseamnă „cu tine de mână”, ce înseamnă „aici”, ce înseamnă „pentru totdeauna”, ce înseamnă „dansezi cu mine?”, ce înseamnă „dandana”, ce înseamna până la urmă viață! Nu e perfect pentru cei mai multi, dar e perfect pentru mine! E omul meu! Si da, când sărutul tău e pregătit în minte de ieri, și când eu o aștept de o viaţă, parcă acel azi e o minune!

– Daca ți-ar cere să o lași să plece ai face lucru ăsta?

– Da! Categoric da! Pentru că atunci când iubești un om, îți dorești să fie fericit! Iar fericit poți să fii oriunde, oricând și oricum, dar niciodată langă oricine!

//

PS: Cea mai frumoasă poveste de dragoste e atunci când te îndrăgostești de cel mai neașteptat om și în cel mai neașteptat moment!

Standard
Uncategorized

Formula iubirii

Sunt un om realist. Am terminat real-ul în liceu. Am mai făcut și două facultăți ce au la bază matematica. În decursul timpului, am căutat diferite formule matematice ce explică iubirea, nu doar am scris despre ea. Am descoperit formule gen formula lui Dirac din fizică, și care sună cam așa: dacă două sisteme interacționează între ele pentru o anumită perioadă de timp și după devin despărțite, nu mai merge să le descriem ca fiind două sisteme distincte, și într-un mod sau altul se formează un sistem unic; ceea ce se întâmplă unuia îl influențează și pe celalalt chiar dacă este la o distanță de mii de kilometrii sau ani lumină. Sincer, nu am fost de acord că această formulă corespunde iubirii. Pot să fiu de acord cu o formulă ce descrie trecutul și prezentul, însă niciodată viitorul. Și nu pot să fac lucru acesta pentru că viitorul înseamnă un infinit absolut, iar în iubire nimeni nu a trăit veșnic. Anul trecut apărea o știre în care niște cercetători americani au făcut un studiu pe această temă și au emis două formule. Una pentru fiecare sex. Să generalizezi e greu. Să pui toate relațiile de iubire la unison e și mai greu. Sunt prea mulți factori. Tot din acest motiv cred că orice mașină înzestrată cu IA nu o să poată să simtă acest sentiment. Cel mai important aspect pe care cred că îl are dragostea este faptul că are un caracter arbitrar, iar lucru ăsta nu poate să fie preconizat fără eroare.

image

E important să împărtășim experiente oamenilor. Povestea ta o să se vindece, iar faptul că o împărtășești cu alti oameni o să-i vindece și pe ei. O să le deschidă calea spre cunoaștere. O să le arate drumul spre liniștea sufletească mult căutată! Sunt momente când rămâi fără cuvinte. Rămâi blocat și doar privești. Privești cum toate lucrurile alea la care ieri doar visai, azi chiar se întâmplă în viața ta! Așa arată fericirea! Simplă, cu zâmbete și cu multă dragoste!

Unii pași trebuie să-i faci singur oricât de greu ar părea. Ai să treci prin momente în care realizezi că oricât de încet ai să mergi, nimeni nu o să „alerge” după tine. Ai să întâlnești pe drumul acest oameni care au să-ți promită că au să te iubească o viață întreagă, dar au să te părăsească la primul semn de slăbiciune. Și ai să întâlnești oameni care au să te iubească mult mai tare tocmai pentru că ai acele semne de slăbiciune. „Tu ai devenit orb de când ea ți-a devenit înger!”  Nu pot să uit cuvintele astea. Îmi răsună încă în minte. Le-am auzit într-o mănăstire cu ceva timp în urmă. Undeva prin Moldova, acum vreo două luni de zile. Matematica e bună, dar dragostea e o virtute. E o limbă ce trebuie învățată, o piesă ce trebuie fredonată, un pas pe o potecă de munte ce te duce spre un loc extraordinar. E unul dintre lucrurile ce durează.

Și da, oamenii renunță prea ușor. Și nu e o caracteristică individuală. Cineva mă întreba azi care e genul meu de femeie. Cred că e genul meu de femeie e ăla care te iubește indiferent de cum ți-a fost ziua, dar mai ales de cum i-a fost ziua!

Urmăresc haștag-ul #jurnaluluneiiubiripierdute! Așa că dacă pui pe facebook, pe instagram sau pe twitter ceva de pe acest blog, adaugă și acest haștag ca să te găsesc! Multumesc tare mult!

Standard
Uncategorized

Răzbunări și orgolii

        În urmă cu mai bine de un an, o femeie foarte dragă sufletului meu, mi-a spus la o perioadă  după ce ne-am despărțit că într-o bună zi o să mă aștepte pe un sezlong, cu un mojito în mână și o să privească cum zac ca un distrus undeva într-un colț, iar în sufletul ei o să simtă cea mai mare bucurie. Ceea ce nu știa acea femeie e în acel moment eu m-am decis ca fiecare zi din viața mea să o transform într-o sărbătoare, dar mai ales să iau oamenii așa cum sunt. Sărbătoarea nu a venit de a doua zi, dar de prin vara anului trecut a început. De ce? Pentru că dacă am putut să iubesc un om greșit atât de mult, cu siguranță că am să pot să iubesc acel om potrivit de zece ori mai mult.  Culmea e că eu, încă o țin într-o sărbătoare șu nu am de gând să mă opresc, iar dacă atunci m-au durut acele cuvinte și o perioadă am suferit, acum îmi amintesc doar lucrurile frumoase ce au stat între noi.

       Vezi, aici se vede diferența. Între răzbunări și orgolii călcate în picioare. Între vorbe fără acoperire și sentimente uitate pe un raft. Între oameni ce mai au puterea să recunoscă când greșesc și cei ce devin brusc lași. Oamenii nu mai au răbdare cu ei. Nu mai învață să accepte că nu poți schimba trecutul și abandonează. Uită că pentru cei ca mine, abandonul înseamnă doar un alt mod prin care învațăm cum să rămâi drept. Iar momentele alea nervoase ne învață iertarea și compasiunea. Că la nervi spui cuvinte pe care după un timp ți-ai fi dorit să nu le fi rostit.

13413571_1102670509769793_4296604690708230134_n

       Fericirea se împarte la doi, dar vine doar din noi. Sunt tot mai puțini oamenii ăia care înțeleg lucru ăsta. Cea mai grea distanţă dintre oameni e neînţelegerea. Dacă am învăța să ne acceptăm aşa cum suntem, dacă am alege să înțelegem şi să ne dăm drumul la timp, cu siguranta că am ajunge mult mai fericiti! După ce ajungi în acel punct nu te mai poți întoarce. Nu îți mai permiți ție să rămâi lângă cineva care e mai jos pe acea scară cu fostul sau fosta. Ai nevoie să crești și o știi și tu și o știu și eu. Nu îți mai permiți oameni ce nu au timp pentru tine. Oameni ce „uită” să îți scrie că poate le mai tastezi tu un rând. Oameni ce zic că au inima întreagă doar ca să se mai îndrăgostească de aparențe ce să le umple golul din inimă. Oamenii mint. Dependenții mint. Și ăia de droguri. Și ăia de alcool. Dar mai ales ăia de iubire! Tu alegi ce vrei. Dar să nu uiți… tu nu alegi ce iubești!

PS: Cum stă treaba cu răzbunarile? Privind din exterior, e greu să înțelegi. Cum stă treaba cu orgoliile? Privind din interior, e greu să explici. Cam așa! Și pentru că azi am mai închis o pagină din carte vieții spun doar atât: „Mi-a zis: cine iubește se întoarce..! I-am răspuns: Nu, cui îi pare rău se-ntoarce, cine iubește… rămâne.”

Standard
Uncategorized

Zâmbete de fericire

Ani la rând am fugit. Când de mine, când de alții, când de singurătate, dar mai ales dintr-o relație în alta. Fără pauză. Fără puncte în care să-mi mai trag și eu ca omul respirația. Nu mă înțelege greșit. Nu regret nimic. Am avut momentele mele bune în care am crescut. Și nu regret nici nopțile alea când, pierdut prin așternuturi, am adunat momente de neuitat. Și nu erau de fericire. Erau doar clipe în care știai că trebuie să pleci. Că trebuie să te ridici, să te îmbraci și să… fugi! Iar la lucru ăsta sunt cel mai bun cred. În viața mea, am adorat în nenumărate dimineți siluete ce se vedeau magic în acea lumină ce pătrundea prin draperie de afară. Mi-am păstrat credința în bunătate prin zâmbetele schițate pe chipurile lor. Mi-am păstrat gândurile prin simpla lor prezență acolo. Și Doamne Ajută că n-am fost unul din ăia care să ducă lipsă de prezență feminină în viața lui. Ani la rând am fost un prizonier al dorințelor carnale, însă niciodată nu am putut să văd efortul unei femei de a fi lângă mine drept suma interesului ei pentru persoana mea. Iar ele, chiar dacă marea lor majoritate au fost tăcute, nu au fost oarbe și nici proaste.

d91a80e3815218836164e06d2f872dce

//

– De ce ai plecat? am întrebat cu gândul că poate acum e pregătită să-mi recunoscă adevărul;

– Am făcut ce a fost mai bine pentru tine! Ți-am dat spațiul de care aveai nevoie. Am preferat să nu te închid în mine. Și am preferat ca acum, când m-am reîntâlnit cu tine, să pot să zâmbesc și să râd cum o făceam noi doi în acele vremuri…

– Ha! Mișto ideea asta a ta. Să pleci fără un bilețel, fără să-mi spui du-te dracului sau orice altceva. Laș e cuvântul pentru tine, nu crezi? și tâmpitul din mine spera să zică da!

– Hmmm… nu cred! Laș poate că ești tu când ai sperat că dacă mă îndragostesc am să rămân lângă tine ca un câine fidel lângă stăpân.

– Tu mi-ai spus mie următorul lucru când ne-am întâlnit în acel magazin pentru prima dată. Îți mai amintești? Uite cum functionează universul ăsta: ne întâlnim aleator în diferite stări, ne îndragostim sau poate doar iubim în tăcere, iubim și suntem răniți până când suntem ăia care trebuie să fim sau poate până când se termină totul. Acum sunt aici. Sunt în fața ta și-ți spun că nu te iubesc. Nu până când nu știu, până când nu te ating, până când nu ador, nu până când… se termină totul. Și dacă ți-aș fura un sărut de pe acele buze superbe, în oasele mele tot nu s-ar simți parfumul iubiri tale.

– Știi ce ai tu acuma?

– Ce?

– Răbdare! Iar răbdarea e dragoste! Ăsta e defectul tău! Ai răbdare cu oamenii care nu te iubesc și îi grăbești pe cei care te iubesc. Eu nu te-am iubit atunci. Eu te-am adorat. Am preferat să te văd cocoțat acolo sus ca pe o statuie pe care se cacă ciorile. Am preferat lucru ăsta că tu nu erai pregătit să-mi oferi răspunsuri la întrebările mele. În schimb erai pregătit pentru o familie, iar eu nu eram…! Și adevărul e că toți îmi spuneau că ești o „mână moartă”, că vezi Doamne ești un sensibil ce scrie despre dragoste, un idealist în lumea lui, că ești de modă veche, că tu poți multe, dar în același timp refuzi să și faci enorm de multe… și uite așa m-am îndrăgostit de tine. Iar în dimineața aia ai fost omul lângă care am visat că o să-mi petrec o viață întreagă! Dar tocmai pentru că te-am găsit după atâta timp mi-a și răspuns la întrebarea numărul unu din viața mea. Și atunci am plecat!

– Ce?

– Știu că ai ieșit în fugă după mine, dar era prea târziu. Aveai prosopul ăla roșu pe lângă tine. Cred că nici tu nu te-ai așteptat să fug așa tiptil când tu te-ai dus la duș. Am plâns câteva nopți și mai apoi mi-am revenit. Nu te-am uitat. Omul ăla care l-ai văzut în aeroport luna trecută o să-mi fie soț. Am venit aici să mă dezlegi. Să mă lași să plec liniștită. Să îmi dai drumul. Asta vreau de la tine! Nu mai vreau să mă gândesc cu ar fi fost dacă noi am…

– Vreau să pleci! Liniștită! O să te îmbrățișez dacă vrei la ușă, dar vreau să pleci! Pentru că aici nu o să găsești ceea ce tu cauți! Iar eu, în tine, nu o să găsesc niciodată ceea ce caut.

//

E o diferență mare între pe cine iubim, cu cine rămânem și pentru cine suntem destinați să fim. Iar această diferență se vede în timp. După ce tragi acea linie. „Lasă-mi brațele să-ți fie casă și inima mea o să-ți fie mereu scut. De azi înainte lasă-mi diminețile să se bucure de roua sărutului tău pătimaș și-am să-ți fiu gândul tău cel mai frumos.”. Așa i-am spus în acea dimineață. Suntem oameni maturi. Sau cel puțin vreau să cred lucru ăsta. Suntem oameni ce știu cât de lungă le este „plapuma”, dar uneori acele cicatrici ne lasă urme greu de imaginat. Și nici un chirurg de pe acest pământ, oricât de priceput ar fi el, nu o să poată să ne închidă acele răni. Totul ține de noi, de ce facem noi, de cine suntem noi, de cum ne comportăm noi, dar mai ales… de cine ne iubește pe noi! Pe noi ăștia ce ne gândim și ne răzgândim când vine vorba să iubim. Pe ăștia ce nu-și permit să mai „sângereze” în fața oricui. Pentru noi, „Adio, dar rămân cu tine!” nu există. Noi, mai ales când suntem goi, încă știm să zâmbim. Dacă mai crezi că textul ăsta are vreo legătură cu sexul sau cu deprimarea să nu-l mai citești! Singura lui legătură e cu acea conexiune pe care o căutăm ani la rând și când o găsim… fugim! Cu zâmbete de fericire pe chip fugim cât putem de tare de locul ăla, de omul ăla, de noi și de tot ce ne leagă de trecutul ăla. Că o privire leagă mai multe ca o mână sau un cuvânt spus. Că acea culoare a sufletului se vede mai ales atunci când nimeni nu te privește atent. Că noi, bezmetici cum suntem, vrem multe și credem în multe, dar când le avem uităm cine suntem!

 

 

Standard
Uncategorized

…cu parfum de fericire!

Anul trecut am citit un mesaj ce venea de la MW si spunea asa: „Mereu sa lasi oamenii mai bine de cat i-ai cunoscut. Imbratiseaza pe omul ranit. Sa-l saruti pe cel distrus. Sa te imprietenesti cu cel pierdut. Sa-l iubesti pe cel singur.”. In timp, am scris sute de pagini despre nefericire, dar si despre o fericire trista. Aia pe care o traiesti de unul singur si pe care nu poti sa o impartasesti in doi. Am facut lucru acesta ca o binecuvantare cu riscul de a-mi expune parti din mine oamenilor.  O binecuvantare a sufletului, dar si a trupului. In general, avem tendita sa ne axam mai mult pe ceea ce ne dorim in viata noastra, fara sa mai realizam ce avem de fapt acum si sa multumim pentru toate aceste lucruri. De ce sa multumim? Pentru ca lucrurile alea pe care le avem acum in viata noastra sunt de fapt lucrurile pe care ni le-am dorit mai de mult.

In momentul in care incepi sa te intrebi daca meriti mai mult, chiar meriti! Distanta ne invata cum sa apreciem zilele alea cand suntem impreuna cu omul ala drag, dar tot distanta ne invata arta rabdarii! E un fel de „reminder” ce ne spune ca fiecare moment impreuna e special. E un fel de arta a tachinarilor, a „cusutului” increderii in tine, a deschiderii spre noi orizonturi, dar mai ales spre noi oameni. Intr-un anumit punct trebuie sa te decizi ce faci: te opresti sau mergi mai departe? Fiecare e prins intr-o anumita poveste, insa atunci cand nu esti multumit cu tine si cu alegerile tale, cel mai bun lucru pe care il poti face e sa te opresti si sa incepi sa-ti construiesti o alta poveste, un alt castel de vise, si de ce nu chiar propria viata. Nimeni nu isi doreste o viata simpla. Daca s-ar intampla lucrul acesta, atunci am ramane prinsi intr-o lume plictisitoare, intr-o lume care se traieste dupa un anumit cod, dupa o anumita rezonanta a unor reguli impuse de o societate ce nu isi doreste ca tu sa evoluezi. Nu e greu sa construiesti un imperiu fals, insa atunci cand te lovesti de realitate nici un vis din acel castel nu o sa reziste. Toate au sa se spulbere sub privirea unui om sau sub puterea unui cuvant rostit de un apropiat mai in gluma sau mai in serios. 

///

Vreau sa-ti fiu omul acela. Omul care iti lasa o urma, nu o cicatrice in suflet. Ca doar tu imi esti soare! Cand te-am intalnit, pentru prima data, nu eram prea bine. Si adevarul e ca a fost greu sa o recunosc. Eram mai mereu incruntat si suparat ca viata asta poate sa-mi dea atatea, dar eu am primit atat de putin de la ea. Insa acuma, cand ma uit la tine, vad cea mai buna parte din mine. Iar sufletul meu rade. Tu si felul tau mi-au pictat cerul. Tu cu al tau zambet mi-ai desenat pe viata si se simte atat de bine. Anii au sa treaca, dar tu ai sa-mi ramai mereu acel colt de suflet unde ma intorc cu zambetul pe buze. Ca doar tu m-ai cuprins in bratele tale cand am fost ranit, mi-ai sarutat buzele cand am fost distrus, te-ai imprietenit cu mine cand eram pierdut si ai inceput sa ma iubesti cand am fost singur. TU, cu mirosul tau de orhidee intins pe piele de pe mainile mele. Cu parfum de fericire!

///

Standard
Uncategorized

Praf si urme

Ador oamenii care ma adora cand nu am nimic de oferit in afara de simpla mea prezenta. Ii consider cei mai frumosi, pentru ca ei nu cauta sa obtina de la mine lucruri. Ei cauta momente, clipe, sentimente, trairi, fericire. Ei traiesc alaturi de tine si se bucura de momentul ala cand sunt acolo pentru ca esti tu si pentru ca sunt… ei!  Malanda spunea ca inima calatoreste unde vrea ea. Uneori cu oameni, iar alteori singura. Uneori pentru a aduna amintiri, iar alteori fara nici un motiv. Cert e ca fiecare dintre noi isi merita dragostea si fiecare dintre noi merita acel om care il face sa uite ca vreodata inima i-a fost rupta. Cert e ca toate aceste certitudini pe care incercam sa le gasim, de fapt ne fac sa ne pierdem intr-o multime de detalii ce ne obosesc sufletul. Dupa cateva ore petrecute azi in compania unui om superb, mi-am raspuns la cateva intrebari despre liniste, despre pacea facuta cu trecutul, despre de ce uneori gresesc.

2012_08_longing-509444-475-606

Credinta te face mai puternic? Da! Dar credinta nu are nici o legatura cu religia. Un profet le spunea celor pe care ii invata ca, indiferent de ce cum se numeste Dumnezeul tau, la final conteaza doar sa faci bine. Asa e in viata, asa-i si in dragoste. Nu-ti construiesti fericirea pe nefericirea altui om. Oricum ai lua lucru asta, daca o faci, pana la urma lucrurile se razbuna. Crezi cu adevarat in miracole? Daca crezi cu adevarat, ele s-ar putea sa devina realitate! Maica Tereza spunea ca daca intr-adevar ne dorim sa iubim, trebuie sa invatam sa iertam. Asa simti acea liniste in tine. Cand ierti. Cand te ierti pe tine, pe cei din jur, asa faci pace cu trecutul si poti sa construiesti un viitor. Zilnic vad oameni ce se tin de mana, dar sunt nefericiti. S-au inecat in propria lor fericire. Acum au mai ramas doar doua lucruri intre ei: dependenta si sentimentul de apartenenta. Din acest motiv, unui cuplu care au un copil le este mai usor sa divorteze decat unui cuplu care nu s-au casatorit. Pentru ca mama si tatal simt ca apartin copilului. Nu mai au nevoie ai sa-si apartina intre ei. In schimb, cuplul necasatorit, in momentul cand se despart resimt nevoia acelui sentiment. Pentru o femeie e putin mai usor. Vine urmatorul. In schimb, un barbat are nevoie de timp. Sa uite ce il doare, sa poata sa zambeasca, sa ierte si sa se ierte. Ce ii leaga pe cei mai curajosi? Greselile invatate! Asa ajungi la succes. Incerci! Incercarea este singura dovada ca iti doresti. Daca nu incerci, ai pierdut din start.

„Cum intelegi ca o iubesti?”

Când o vrei cu toate gingaşiile, cu toate zambetele, cu acele greşeli ce pe moment îţi par de neiertat, dar a doua zi uiţi şi o iei de la capăt, cu toate că te-ai culcat supărat pe o tâmpenie de discuţie. Când o vrei cu glumele ei bune sau mai puţin bune, dar la care râzi ca un idiot, cu sarcasmul caracteristic doar ei, dar mai ales când vrei să fie acolo şi să o săruţi uşor pe buze, să o priveşti în ochi şi să-ţi plimbi mâna prin părul ei, nu să-i duci dorul pe străzi străine şi foarte reci, cand te ingrijorezi daca a mancat sau nu pentru ca are foarte mult de lucru, daca e suficient de imbracata sau nu pentru ca afara e rece, cand ea e primul tau gand cand vrei sa impartasesti o bucurie cu cineva, atunci intelegi că o iubeşti.

 

Standard
Uncategorized

Puternic e acel care stie sa ierte

O vorba romaneasca zice cam asa:”Un barbat puternic, frumos si inteligent e un mit!”. Nu vreau sa intru in lumea presupunerilor cand vine vorba despre un astfel de subiect, insa pot sa spun din experienta urmatoarele lucruri despre femei. Toate femeile sunt puternice, toate femeile sunt frumoase, toate femeile sunt inteligente, toate… pana ajungi sa le atingi sufletul, nu trupul! Toate sunt… pana ajung sa se indragosteasca! Da! Sa se indragosteasca, nu sa iubeasca! Aici e o linie. Intre indragosteala si iubire! Poti sa te simti indragostit de cineva pentru o perioada. Unii chiar confunda atractia fizica cu acel sentiment. Insa cand iubesti, o faci cu toata inima si o faci pentru totdeauna. Indiferent de ce face cel pe care il iubesti, unde e el sau cu cine. Cand ajungi sa il iubesti, nu te mai intereseaza de unde vine, ce face, ce lucreaza, cati bani castiga sau ce culoare a ochilor are. Te intereseaza doar ce „trezeste” in tine. Si da, nu am vazut lucru mai frumos pe pamant ca o femeie care iubeste din toata inima un barbat! Si totusi, frumusetea nu tine de foame, iar puternic e acel care stie sa ierte!

b76169ac5b5af12f49c7826f9f9a84c9

Niciodată nu am făcut un lucru pentru că a trebuit. Tot ce am făcut a fost pentru că am vrut să fac, pentru că am simţit că trebuie să fac, dar mai ales pentru că am crezut în acele lucruri. Aşa am ajuns să văd lucruri extraordinare, să mă plimb prin locuri superbe şi să iubesc oameni binecuvântaţi! E adevărat că printre toate lucrurile bune, s-au mai strecurat şi greşeli, însă doar aşa am ajuns cine sunt şi doar aşa, acum, pot să mă bucur mai mult şi mai tare de fiecare experienta şi de fiecare om din viaţa mea! Adevarul e ca viata devine mult mai usora dupa ce inveti sa accepti acele scuze pe care nu le-ai primit niciodată! Aproximativ pe vremea asta, acum un an, eram doar unul dintre acei pierduti. Pierdut printre niste aşternuturi singur, unul dintre aia care încerca sa inteleaga cum de au putut sa piardă cel mai de pret lucru din viata lor: ceea ce au iubit! De fapt, viata asta e tare ciudata! Nu are algoritmi de calcul, nu are tipare identice pentru vieti separate si nu are nici macar momente aleatorii ce se intampla dintr-un motiv anume. Ea are doar momente pe care tu decizi daca le traiesti sau nu. Are doar decizii pe care tu trebuie sa le iei fie ca vrei sau nu. Pierdut intr-o lume a „noastra” in care mai eram doar eu, pierdut intr-o frumusete a unor ochi ce m-au bântuit mult timp după, am realizat cine sunt, ce vreau, ce pot si ce o sa fac. Indiferent de cat de mic o sa ma simt sau cat de singur. La final de zi conteaza acel om cu care vrei sa impartasesti lucrurile bune din viata ta, acel om care isi face timp pentru tine, care te cauta neîncetat si care te face sa râzi atunci cand nu mai ai putere sa zambesti macar! Si vorbele unei femei care m-a iubit suna cam asa: „Mai străin decât omul pe care l-ai iubit, nu-ţi va fi nimeni, niciodată…!”.

Standard
Uncategorized

Focul din privirea ta

Cele mai bune lucruri se intampla atunci cand nu le astepti. In general, oamenii isi folosesc cuvintele sa-ti explice un mare nimic. Incearca sa-ti transmita un sentiment. Nimic mai mult. Si tot acei oameni, uita ca tacerea transmite cel mai puternic sentiment. Pentru ca atunci cand esti fericit doar auzi muzica, insa atunci cand esti trist intelegi si versurile. E un ciclu repetitiv. E noapte inainte de zi ca sa poti sa te bucuri de lumina. E iarna si frig ca sa poti sa te bucuri de caldura razelor de soare atunci cand e vara. Esti singur si trist ca sa poti sa te bucuri cu adevarat de prezenta unui om in viata ta atunci cand el exista in viata ta. Avem un an nou, iar unii inca asteapta acea zi de luni ca sa poata sa inceapa ceva nou, inca asteapta luna viitoare ca sa faca ceva pentru sufletul lor, inca asteapta vara ca sa schimbe ceva, inca asteapta sa se indragosteasca de cineva ca sa ajunga fericiti! Sincer, eu ii detest pe oamenii astia! Cum poti sa astepti cand anii astia fug ca niste idioti pe o strada intunecata si alunecoasa? Cum poti sa speri ca ajungi fericit daca astepti ceva? Daca era sa scriu o rezolutie pentru acest an, atunci ea suna cam asa: nu astepta nimic de la altii! Cred ca e mai bine sa fiu surprins decat dezmagit…! In anul care a trecut am dat „foc” la niste legaturi sau „poduri” cum le numesc unii, definitiv si irevocabil. Am lasat oameni in spatele si nu pentru ca nu i-am iubit, doar ca ei nu au stiut cum sa ma iubeasca la randul lor. Si in acelasi timp, am reluat legaturi cu oameni dragi sufletului meu pe care am fost enorm de suparat.

10846369_893070767384368_2806450142057859595_n

 Nu-mi plac oamenii care distrug vise si nici cei care distrug oameni in numele dragostei. Asa ca am sa te caut in continuare. In orice oglinda, in orice bucata de sticla sau bucata de gheata ce imi reflecta ochii, si iti promit ca nu am sa ma opresc pana nu am sa te gasesc. Indiferent cand, unde, cu cine, de ce sau de ce nu, am sa fiu acolo. Poate ca mi-ai alunecat deja printre degete cand eram mai tanar sau poate ca nu. Pentru ca viata asta e ca un vin, pentru ca, cu cat trec anii, cu atat devine mai buna, pot sa zic ca am ajuns sa fiu linistit. Sufleteste. Sunt linistit. Singur, dar linistit. Mi-au trebuit ani buni sa ajung aici, dar intr-un final am ajuns! Am renuntat la primele litere din alfabet in viata mea. Am renuntat la A, la B, la C, chiar si la D, E si F. Prefer sa ajung la finalul alfabetului, dar sa fiu eu, acel om destinat sa fiu, cu zambetul mereu pe buze, om ce se hraneste in fiecare dimineata cu ganduri fericite, cu bucati de trup frumos creionat de multe zile petrecute prin sala, cu priviri curate si zambete sincere.

Acum asculta: iubeste mai mult! Iubeste tot ce te inconjoara! Lasa oamenii sa fie oameni, cu bune si cu rele, cu vorbele lor, cu gandurile lor, iar tu ai grija de tine, de trupul tau, dar mai ales de sufletul tau! Nu te mai compara cu nimeni, nu mai pune la suflet orice prostie, lupta pentru ce e al tau, da-ti voie sa fii extraordinar, rescrie de cate ori e nevoie povestea aia pana te vindeci, dar cel mai mult… iubeste-te pe tine insuti! Iubeste dimineata cand soarele inca nu a rasarit, dar iubeste la fel de mult si seara dupa ce soarele apune.  Iar daca tu nu ai incredere in tine, sa nu te astepti ca cineva sa o faca vreodata! Nu mai asculta sfaturi furate din filme, vorbe ce stau scrise in carti sau barfe de oameni batrani. Doar tu poti sa gasesti acea balanta! Doar tu esti fericirea ta! Doar tu poti sa vezi focul din privirea ta!

Standard
Uncategorized

Când te-am iubit – scrisoare pentru tine

Cauți o limită. O găsești. O depășești. Cauți o altă limită și repeți ceea ce ai învățat. Unii ar spune că asta e calea spre fericire. Eu spun că nu prea e așa. Dacă nu reușești să te bucuri de acel moment, de acea clipă, totul e în zadar. Așa e și cu oamenii ăștia pe care îi iubim. Azi sunt aici, dar nu ai siguranță pe ziua de mâine. Oamenii nu se schimbă. Își schimbă doar prioritățile. Dacă privești atent în trecutul lor ai să înțelegi cum o să le fie viitorul. Pentru că totul se rezumă la două lucruri matematice: totul este o sumă de alegeri, iar fericirea este o necunoscută în orice problemă!

///

Te-am iubit cu mult timp înainte să știu cum îți arată chipul, cine ești sau cum vorbești. Te-am iubit când îmi respirai prin gânduri și-mi alergai prin suflet. Tu erai a mea liniște, dar și a mea neliniște. Te-am iubit când mi se părea că mă prinzi de mână seara în sufragerie și-mi șopteai că mă vrei lângă tine în dormitor. Când aleator îmi spuneai că vrei ciocolată de pe buzele mele. Că vrei să-mi simți gustul pielii mele când vorbele mele nu puteau să-ți aline al tău dor. Că nu ți-am cerut niciodată nimic. Și când te-am vrut te-am făcut să îți dorești să-mi dai. Nu ca un milog ce își cerșește gramul de iubire. Doar ca un câștigător ce se antrenează mereu pentru o poveste denumită pe scurt: idilă!

Uită tot ce ai învățat până la mine. Acum vino mai aproape! Privește-mă în ochi și spune-mi că eu nu sunt acel om pentru tine! Vreau să crezi că poți să fugi departe cât încă mai ai o șansă de supraviețuire! Vreau să-ți păstrezi doar o amintire. Caldă, așa ca tine! Nu vreau să-ți devin demon iubire! Vreau să-ți schimb universul în gândire. Că mai sunt oameni buni și calzi, și harnici, ce visează la un paradis ce poartă numele tău iubire.  Nealterat. Ăsta e cuvântul ce îmi vine acum pe buze. Greu să trăiești în neștire. Greu să te mai „pictez” în cuvinte ce nu-și mai au rostul când tu ești acolo, iar eu alerg de pe aici până acolo. Poate că am stricat acel paradis pur cu al meu gram de nebunie, sau poate doar ai să înțelegi că aceste cuvinte nu au fost menite să îndrepte un rău mai mic spre un rău mai mare. E doar o scrisoare. Ca aia ce încă zace pe masa aia mare din sufrageria unui suflet îmbătrânit de atâta dezamăgire. Acum să nu începi să-mi spui că mă mai vrei că între noi e târziu… iubire!

///

image

Am văzut oameni care sunt împreună, dar totuși ce nu au nimic în comun. Și am văzut oameni ce nu sunt împreună, dar au atâtea în comun! Am văzut oameni acoperiți cu tatuaje ce te ridică de jos când cazi. Și am văzut oameni în costume ce își ascund privirea de tine când ție îți este greu. Am văzut oameni ce se plac, dar se evită. Și am văzut oameni ce nu se plac, dar ce se întâlnesc zilnic. Am văzut oameni care nu au nimic, dar ce dăruiesc din acel „nimic” altor oameni. Și am văzut oameni ce au totul pe acest pământ, dar care te privesc cu dispreț când le ceri să-ți plătească munca ta. Am văzut oameni ce se iubesc, dar fiecare e pe drumul lui. Și am văzut oameni ce nu se iubesc, dar au același drum.

Până la urmă, oare dragostea aia mai învinge? Oare chiar mai câștigă? Oare cine e bun și cine e rău? Cel ce dă sau cel ce primește?

Vrei ca un om să-și amintească mereu cu plăcere de tine? Atunci ai răbdare și învăță-l un lucru. Orice lucru. Oricât de mare sau de mic. Pentru că de fiecare dată când o să facă acel lucru o să-și amintească că tu, cândva, l-ai învățat acel lucru. Și asta este mulțumirea sufletească care ne aduce mai aproape de fericire. Să știi că ai putut, că ai făcut și că ceva a rămas în urma ta! Cel mai mare lucru în viață: să lași urme peste tot unde mergi! Asta am în învăța de la mama mea.

Standard
Uncategorized

Scrisoare către viitoarea mea iubită

   Vând nişte raze de soare. Le-am găsit rătăcite pe un cer de toamnă! Însă ador altceva. Ador ploaia. Ador tunetele, dar urăsc să dorm singur. Știu, nu trebuie neaparat să ai totul! E suficient să te bucuri de ceea ce ai în viața ta. Am învățat lucru ăsta în timp. Și da, cred că ne-am născut pentru a face greșeli, nu pentru a pretinde că suntem perfecți!

   M-am molipsit de gustul tău. Îl ador de fiecare dată când îl simt pe buzele mele și îi duc dorul atunci când nu ești aici, lângă mine. Fiind cu tine, purtat mereu prin zeci și zeci de nopți și zile, alergând prin sute și zeci de mii de gânduri, e ca și cum aș bea acea ceașcă de cafea. O savurez în fiecare dimineață, dar îmi place la fel de mult și de tare ca în prima zi. E ca și cum aș savura acea ceașcă de cafea, pentru că sunt dimineți când aș bea și trei doar ca să te mai țin câteva minute în brațele mele. E ca acea ceașcă de cafea, pentru că doar tu îmi trezești simțurile cu adevărat.

   Ai adormit cu capul pe bratul meu drept. După minute bune, acesta a amorțit. Nu l-am mişcat de teamă să nu te trezesc. După un timp, atunci când chiar eram hotărât să-l mişc cu riscul că o să te trezesc, te-ai întors spre mine şi m-ai cuprins în braţe. Poate că asta e dragostea. Să simţi chiar şi atunci când dormi ce îşi doreşte cel de lângă tine.

image

   Uneori, lângă tine, mă sperie gândul ăla:”Acuma ce mai urmează?”. Mă sperie incertitudinea. Iar alteori, pur şi simplu te îmbrăţişez. Îmbrăţişez acea incertitudine şi o las să mă poarte unde vrea ea. În locuri în care nu am mai fost, printre sentimente pe care nu le-am mai trăit în viaţa mea şi cu oameni ce îşi caută liniştea mult mai tare decât aş putea eu să o fac vreodată. Incertitudinea pentru mine a ajuns ca un sport și din acest motiv te urăsc uneori. Îmi provoacă atât mintea, cât şi sufletul. Un exerciţiu pentru un instabil emoţional. Dacă mă întreba cineva în urmă cu un an despre viitor, puteam să pun mâna pe un pix şi o bucată de hârtie şi să-i „desenez” din cuvinte acel viitor. Acum ştiu că lucrurile nu mai sunt atât de simple cum par, dar nici aşa complexe cum uneori credem. Am învăţat că un pahar de vin la timpul potrivit face minuni, la fel cum câteva cuvinte rostite când trebuie schimbă viaţa unui om. Poate că şi din acest motiv trăiesc momentul şi mă las purtat pe acele cărări unde îmi găsesc fericirea. Că viaţa e scurtă. Al dracului de scurtă! Şi oamenii se schimbă. În aparenţe. În fragmente de clipe. În bucăţi de inimă. În trăiri de fericire. Între nişte aşternuturi…!

   Paradoxul societatii moderne e ca, an de an descoperim metode si tehnologii noi ca sa privim cat mai departe printre stele la evenimente care au avut loc cu mult timp înainte, însă nu suntem capabili să reușim să ne folosim cu adevărat mintea decât într-un anumit procentaj, nu reușim să ne întelegem în adevăratul sens toate trăirile noastre ca indivizi, și nu reușim să înțelegem toate sentimentele din inima celor de lângă noi.

   Draga mea, te prefer copilăroasă, aiurită, aeriană şi zăpăcită, decat falsă şi ipocrită! Te prefer crizată, urlând la mine când greșesc, cu acea față speriată când faci o tâmpenie, dar vorbind cu mine. Despre orice, oricând, oricum! Nu vreau să taci! Și dacă vrei să mă săruți, oricând, oriunde, cu oricine de față, nu vreau să te oprești! Vreau să faci mereu acel lucru ce pe tine te face fericită!

   Dacă o să trebuiască, eu am să te las să pleci. Nu pentru că nu am știut cum să te ţin sau ce să-ţi spun ca să rămâi. Doar pentru ca să întelegi şi tu unde e locul tău şi care e sufletul tău pereche. Ca să întelegi că în viaţă, iubirea mereu învinge! Pentru că știu ca o să te întorci într-o zi. Plină de răni, plină de cicatrici, cu totul şi cu totul un alt om, dar cu o inimă aşa de mare şi de bună cum rar am mai văzut!

Acum vezi că se răcește cafeaua! E pregătită! O găsești în ibric!

 

 

Standard
Uncategorized

Fericirea vindeca tot

Sunt câteva momente în viață de care ai să-ți amintești mereu. Îmi place să le spun „pietre de hotar”. Sunt acele momente când ceva se schimbă în tine. Se schimbă definitiv și iremediabil. După un astfel de moment, nu mai ești la fel. Te transformi. Nu mai ești la fel pentru că în acele momente, chiar dacă sunt banale, intri în contact cu sufletul tău. Simți cum îl atingi. Și în general, aceste momente vin după o perioadă de singurătate. Iar oamenii fug de singurătate. Unii chiar cred că este cel mai nociv lucru. Eu nu cred că singurătatea este nocivă. Cred că oamenilor le este frică de această perioadă pentru că atunci, în acea liniște, întâlnești adevărul despre cine ești tu cu adevărat și găsești cele mai bune soluții la problemele din viața ta.

Un om poate să trăiască zile bune cu puțină apă și ceva de mâncare. Nu este sănătos, nu îi face bine corpului, însă poate. Și chiar dacă nu alegem să facem lucru ăsta în fiecare zi, tot mai des văd oameni care aleg acest „stil” când vine vorba de relații sau de iubire. Aleg să trăiască zi de zi cu puțin de frică să nu rămână singuri toată viața. Mai mult, alții se complac în relații în care nu sunt fericiți în speranța că într-o zi o să fie bine, că el sau ea o să se schimbe. Adevărul e că oamenii nu se schimbă în structura lor. Se schimbă în aparență. Pot să mimeze un sentiment pentru o perioadă foarte lungă, însă într-un final tot o să-și arate adevărata față.

3ba0d00e9a2d04ecb91ec9003a4b0e71

Uneori, cele mai profunde și cele mai adevărate relații sunt și cele mai complicate de trăit. Ai nevoie de foarte multe lecții de viață ca să poți să întelegi spiritul și energia omului de lângă tine. Sunt oameni care emană energie și sunt oameni care consumă energie. Dacă cumva dai de un „vampir” să nu te aștepți să „crești” în acea relație. Ai să ajungi după un timp foarte slabit/ă. Oboseala o să-și spună cuvântul într-un final. Cumva asta e partea bună, pentru că partea rea e că începi să ai o dependență de acel om. În orice relație unul iubește mai mult. Iar asta e un adevăr. Unul mereu vrea mai mult, vrea mai multe, vrea mai tare sau mai repede. E greu să spui cine are dreptate într-o relație. Oare cel care vrea mai mult, mai multe, mai tare sau mai repede greșește? Sau să greșească cel care e mai temperat? Adevărul e la mijloc și totuși așa se distrug relații construite în timp, se pierd căsnicii și se dau „foc” unor prietenii de ani de zile.

Am învățat că fericirea vindecă tot! Da! Fericirea vindecă orice lipsuri. Și tot fericirea vindecă orice rană rămasă din trecut! Și am mai învățat că fericirea nu depinde de cine e lângă tine sau pe cine ai în suflet. Depinde doar de tine! Pentru că dacă nu poți să fi fericit de unul singur, cu siguranță că nu ai să poți să fi fericit în doi!

///

– Îmi povestești două lucruri foarte frumoase ce au fost între voi doi?

– Primul e așa:

„- Vreau să-mi promiți un lucru!

– Ce?

– Că noi, indiferent de ce o să se întample între noi, o să vorbim mereu! Că o să fim sinceri unul cu altul! Că noi nu o sa ne permitem să ne ucidem sentimente pentru o emoție trecătoare!

– Îți promit suflete! Și chiar dacă ajungem acolo, eu nu am să te uit niciodată!”

Era luna martie 2014. Și totuși, după trei luni ea a plecat.

– Și al doilea Dan?

– Sunt seri în care îmi amintesc de cum dansam cu ea prin bucătărie. Stătea cu vârfurile picioarelor ei pe vârfurile picioarelor mele și se ținea agățată de gâtul meu. Privea în ochii mei și nu-și schimba privirea din ei. Dansam așa minute bune. Așa era la început. Doi nebuni ce radeau din orice căcat. Orice gest, orice glumă, orice vorba îți aducea zâmbetul pe buze.

– De ce ai plecat?

– Pentru că mi-a spus să plec cu atât de mult dispreț în glas, încât singurul lucru logic ce mai puteam să-l fac era sa plec.

– Logic? De când faci tu lucruri logice?

– Da! Logic. Cu toate că dragostea te împinge pe acea prăpastie în care faci lucruri ce nu au nici o legătură cu logica, atunci asa mi se părea corect! Să plec! Și nu doar atât! Să închid definitiv acea ușă după mine într-un mod ce nu are nici o legătură cu logica sau cu…!

– O mai iubești?

– Uneori mai privesc în trecut când imi este dor de ea și de acele momente ale noastre. Dar atât. Privesc în trecut pentru că acolo e singurul loc unde o mai găsesc. Nu aici, nu în pat, nu în bucătărie și nici măcar în acele restaurante. Uneori o mai caut cu privirea prin locuri aglomerate. Nu că as vrea să o întâlnesc. Doar ca să mă ascund de privirea ei.

– Te topești când o vezi sau de ce?

– Nu! Dar în interiorul meu vreau să cred că nu a zis acele cuvinte din suflet. Vreau să cred că doar a fost o răzbunare prostească! Așa, ca a mea! Că durerea ei doar așa se vindecă. Și îmi este teamă că, chiar a zis acele cuvinte…!

///

Standard