Uncategorized

Uită de ceea ce îți face rău!

Să înțelegi și să ierți. Să respecți alegerea altora. Să-ți recunoști greșelile. Să poți gestiona un conflict. Să nu rănești un om drag. Cam la asta se rezumă lucrurile alea importante din viață.  Și chiar dacă sunt oameni ce se trezesc după un timp și revin în viața ta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oameni pe care i-ai iubit. Oameni în care ai crezut. Oameni în care ai avut încredere, însă la care faptele au „vorbit” mai tare ca orice cuvânt, mult mai tare ca orice promisiune să nu uiți de omul din tine!

Știu că mai e o vorbă din bătrâni. Să te desprinzi de trecut, să te desprinzi de ceea ce nu te mai ajută pe tine ca individ să crești, să lași în urmă ceea nu îți mai aduce bucurie, să uiți de ceea ce îți face rău!

//

Șapte și jumătate. Duminică dimineața. De pe marginea patului o privesc cum doarme goală, cu părul ei lung și blond tot răvășit după o noapte lungă, însă cu același zâmbet schițat pe chip ca în prima dimineață când am cunoscut-o. Mă întreb acuma ce o să-mi mai spună… nu de alta, dar ultima dată mi-a făcut un scandal monstru de dimineață pentru că i-am permis să vină în casa mea. E adevărat că a trecut un an de atunci. Că de ce i-am răspuns la mesajele de la trei dimineața? Că doar eu am știut că ea e undeva prin oraș beată, nu? Și eu care sunt un bărbat bine nu îi mai răspund unei foste. Și că dacă am știut că e beată, de ce dracului i-am deschis ușa? De ce am primit-o la mine să doarmă? De ce nu am trimis-o acasă sau măcar să o pun pe canapea să doarmă în sufragerie. Că ea are bărbat acasă, iar ăla o iubește la fel de mult cum o iubeam eu. Și ea îl iubește de numai poate pe ăla. În mintea mea s-au format zeci de întrebări posibile și totuși… cum dracului trezești o femeie mahmură să o trimiți acasă?  Până la urmă mi-am făcut curaj și am lasat-o să mai doarmă. Am mers în bucătărie. Am pus ibricul pe aragaz ca să îi fac cafea. Eu nu mai beau cafea dimineața la prima ora. Am deschis frigiderul, am scos câte una, alta, am pregătit rapid un mic dejun pentru mine. M-am trezit cu ea toată înfășurată în prosopul meu rămas în dormitor de seara trecută, răzămată de un perete cum mă privea pierdută. „Bună dimineța!” i-am spus. A mormăit ceva, dar nu am înțeles ce. Bănuiesc că mi-a răspuns la salut. Apoi a întrebat unde e baia și dispărută a fost vreo douăzeci de minute. A iesit din baie și s-a așezat pe un scaun în bucătărie în fața unei căni mari și pline de cafea ce stătea lângă un pahar de apă cu o aspirină. Nu am zis nimic. Spălam farfuria după ce am terminat de mâncat. „Dacă vrei să mănânci ceva găsești în frigider. Tacâmurile sunt în dulapul ăla.” arătând obsesiv cu mâna spre dulapul de bucătărie. „Eu mă duc să fac un duș. Trebuie să ajung undeva la 11 că am o întâlnire programată cu un …”. Tăcută a ascultat, după care a ridicat capul din pământ și a întrebat ” Dar azi nu e duminică?”. Am încercat să găsesc un răspuns însă continuarea ei a venit rapid. „Auzi, noi, noapte trecută…?”. Nu am lăsat-o să își termine întrebarea că i-am răspuns scurt „NU!”. Am plecat să mă pregătesc. În zece minute ieșeam din baie. Am revenit în bucătărie. Ea era acolo. I-am luat cana de cafea din față și am băut o gură de cafea din ea în timp ce o priveam. „Întreabă-mă Dan!”. „Poftim?” i-am răspuns. „Întreabă-mă! Sunt aici! Acum e momentul! Mai sinceră de atât nu o să mai mă prinzi niciodată.”. „Și cam ce îți imaginezi tu că te mai pot întreba eu? Sau ce ți-ai dori să te întreb?”.  A început să zâmbească. „Toate cărțile alea au fost scrise doar pentru doi ochi! Pentru un suflet! Uite… dacă tot nu vrei să mă întrebi ceva, as vrea eu să te întreb: mă mai iubești?”. Răspunsul a venit în secunda doi din gura mea: „Nu!”. „Atunci mai simți ceva pentru mine?”. „Adevărul e că nu! Nu te mai iubesc, nu mai simt nimic pentru tine și nici nu te mai vreau, însă mereu am să îți port de grijă. Nu am să te las acolo jos, chiar dacă m-am jurat că am s-o fac! Mereu am să te ajut când am să pot să o fac. Vezi cazul de noaptea trecută! M-ai sunat și nu ti-am răspuns. Apoi ai sunat iar și iar. M-am gândit că poate e ceva rău și așa ți-am răspuns. Plângeai! Atunci am înțeles că îți este dor. Apoi mi-ai spus că nu îți mai găsești cheile de la casă, așa că te-am  lăsat să intri în această casă, te-am lăsat să dormi în acel pat, tocmai ca să înțelegi că locul tău nu mai e de mult aici. Viața ne-a încercat de zeci de ori. Și viața o să ne încerce de încă sute de ori. Dar locul tău nu mai e aici!”. Simțeam cum în ochii ei se ducea o luptă. Știa că e doar istorie pentru mine. Că numele ăla la care mă gândesc ultima dată seara și prima dată dimineața nu mai începe cu acea primă literă din alfabet. Știa că nu mai e EA prima alegere din viața mea. Chiar știa că nu mai e o alegere în viața mea și lucru ăsta o omora puțin câte puțin zi de zi. „Pentru mine sunt alte reguli mai împortante acum. E acolo și mă așteaptă. Mergem la biserică. Împreună. Iar mai apoi mergem să mâncăm înghețată în parc.”. Privea pierdută cum îi povesteam cu atâta pasiune despre ceea ce urma să fac. „Ești un bou! Idiotule! Ești mahmur! Ai o față criminală! Cum poți să apari așa? Dacă nu aș fi mahmură m-aș îmbăta doar din ceea ce emani. Nu pot să te las să te duci așa în fața viitoarei tale soții. Găsește o scuză! Una plauzibilă și mai rămâi cu mine. Hai în pat! Vreau să stau în brațele tale! O oră! Uite, dăm drumul la un film, mai stăm așa puțin și apoi promit că plec, însă nu-mi fura bucuria de a sta aici cu tine!”. ” Vorbești de bucurie de parcă ar fi una reală. Vorbești cu mine de parcă aș fi prezent într-un vis al tău. Cred că e timpul să te oprești. Povestea noastră a fost una complicată. E adevărat că am avut povești mai complicate în viață, însă vreau să pleci din această casă și să te duci acolo unde îți stă sufletul. Vreau să te văd fericită? Mereu! Chiar vreau! Dar mai vreau să înțelegi că fericirea mea nu mai stă în tine. De fapt nu mai stă în nimeni! Nu mai ține de un om. Ține de mine. Ți-am iubit necunoscutul. Da! A fost o poveste frumoasă. Foarte frumoasă. O poveste ce mulți visează la ea. A fost porția mea de fericire! Acel praf de stele! Acele zâmbete ce te aduc tot mai aproape de viață. Acum în mine e liniște. O liniște ce m-a făcut să uit de tine. Că nu am învățat nimic după povestea asta!”. Și acolo am oprit discuția. S-a ridicat de pe scaun și a plecat în dormitor. S-a îmbrăcat și dispărut.”.

//

 

A fost un timp în care îmi spuneam că nu o să pot să trăiesc fără omul ăla. Dar uite o minune! Trăiesc al dracului de bine și chiar nu mă mai doare. Cred că a fost lecția care îmi lipsea din viața asta. Să merg mai departe ca și cum viața e cel mai extraordinar lucru ce mi se putea întâmpla.  Viața mea. Alegerile mele. Greșelile mele. Lecțiile mele. E ceva ce trebuie să trăiești TU!

Standard
Uncategorized

Răzbunări și orgolii

        În urmă cu mai bine de un an, o femeie foarte dragă sufletului meu, mi-a spus la o perioadă  după ce ne-am despărțit că într-o bună zi o să mă aștepte pe un sezlong, cu un mojito în mână și o să privească cum zac ca un distrus undeva într-un colț, iar în sufletul ei o să simtă cea mai mare bucurie. Ceea ce nu știa acea femeie e în acel moment eu m-am decis ca fiecare zi din viața mea să o transform într-o sărbătoare, dar mai ales să iau oamenii așa cum sunt. Sărbătoarea nu a venit de a doua zi, dar de prin vara anului trecut a început. De ce? Pentru că dacă am putut să iubesc un om greșit atât de mult, cu siguranță că am să pot să iubesc acel om potrivit de zece ori mai mult.  Culmea e că eu, încă o țin într-o sărbătoare șu nu am de gând să mă opresc, iar dacă atunci m-au durut acele cuvinte și o perioadă am suferit, acum îmi amintesc doar lucrurile frumoase ce au stat între noi.

       Vezi, aici se vede diferența. Între răzbunări și orgolii călcate în picioare. Între vorbe fără acoperire și sentimente uitate pe un raft. Între oameni ce mai au puterea să recunoscă când greșesc și cei ce devin brusc lași. Oamenii nu mai au răbdare cu ei. Nu mai învață să accepte că nu poți schimba trecutul și abandonează. Uită că pentru cei ca mine, abandonul înseamnă doar un alt mod prin care învațăm cum să rămâi drept. Iar momentele alea nervoase ne învață iertarea și compasiunea. Că la nervi spui cuvinte pe care după un timp ți-ai fi dorit să nu le fi rostit.

13413571_1102670509769793_4296604690708230134_n

       Fericirea se împarte la doi, dar vine doar din noi. Sunt tot mai puțini oamenii ăia care înțeleg lucru ăsta. Cea mai grea distanţă dintre oameni e neînţelegerea. Dacă am învăța să ne acceptăm aşa cum suntem, dacă am alege să înțelegem şi să ne dăm drumul la timp, cu siguranta că am ajunge mult mai fericiti! După ce ajungi în acel punct nu te mai poți întoarce. Nu îți mai permiți ție să rămâi lângă cineva care e mai jos pe acea scară cu fostul sau fosta. Ai nevoie să crești și o știi și tu și o știu și eu. Nu îți mai permiți oameni ce nu au timp pentru tine. Oameni ce „uită” să îți scrie că poate le mai tastezi tu un rând. Oameni ce zic că au inima întreagă doar ca să se mai îndrăgostească de aparențe ce să le umple golul din inimă. Oamenii mint. Dependenții mint. Și ăia de droguri. Și ăia de alcool. Dar mai ales ăia de iubire! Tu alegi ce vrei. Dar să nu uiți… tu nu alegi ce iubești!

PS: Cum stă treaba cu răzbunarile? Privind din exterior, e greu să înțelegi. Cum stă treaba cu orgoliile? Privind din interior, e greu să explici. Cam așa! Și pentru că azi am mai închis o pagină din carte vieții spun doar atât: „Mi-a zis: cine iubește se întoarce..! I-am răspuns: Nu, cui îi pare rău se-ntoarce, cine iubește… rămâne.”

Standard
Uncategorized

Când te-am iubit – scrisoare pentru tine

Cauți o limită. O găsești. O depășești. Cauți o altă limită și repeți ceea ce ai învățat. Unii ar spune că asta e calea spre fericire. Eu spun că nu prea e așa. Dacă nu reușești să te bucuri de acel moment, de acea clipă, totul e în zadar. Așa e și cu oamenii ăștia pe care îi iubim. Azi sunt aici, dar nu ai siguranță pe ziua de mâine. Oamenii nu se schimbă. Își schimbă doar prioritățile. Dacă privești atent în trecutul lor ai să înțelegi cum o să le fie viitorul. Pentru că totul se rezumă la două lucruri matematice: totul este o sumă de alegeri, iar fericirea este o necunoscută în orice problemă!

///

Te-am iubit cu mult timp înainte să știu cum îți arată chipul, cine ești sau cum vorbești. Te-am iubit când îmi respirai prin gânduri și-mi alergai prin suflet. Tu erai a mea liniște, dar și a mea neliniște. Te-am iubit când mi se părea că mă prinzi de mână seara în sufragerie și-mi șopteai că mă vrei lângă tine în dormitor. Când aleator îmi spuneai că vrei ciocolată de pe buzele mele. Că vrei să-mi simți gustul pielii mele când vorbele mele nu puteau să-ți aline al tău dor. Că nu ți-am cerut niciodată nimic. Și când te-am vrut te-am făcut să îți dorești să-mi dai. Nu ca un milog ce își cerșește gramul de iubire. Doar ca un câștigător ce se antrenează mereu pentru o poveste denumită pe scurt: idilă!

Uită tot ce ai învățat până la mine. Acum vino mai aproape! Privește-mă în ochi și spune-mi că eu nu sunt acel om pentru tine! Vreau să crezi că poți să fugi departe cât încă mai ai o șansă de supraviețuire! Vreau să-ți păstrezi doar o amintire. Caldă, așa ca tine! Nu vreau să-ți devin demon iubire! Vreau să-ți schimb universul în gândire. Că mai sunt oameni buni și calzi, și harnici, ce visează la un paradis ce poartă numele tău iubire.  Nealterat. Ăsta e cuvântul ce îmi vine acum pe buze. Greu să trăiești în neștire. Greu să te mai „pictez” în cuvinte ce nu-și mai au rostul când tu ești acolo, iar eu alerg de pe aici până acolo. Poate că am stricat acel paradis pur cu al meu gram de nebunie, sau poate doar ai să înțelegi că aceste cuvinte nu au fost menite să îndrepte un rău mai mic spre un rău mai mare. E doar o scrisoare. Ca aia ce încă zace pe masa aia mare din sufrageria unui suflet îmbătrânit de atâta dezamăgire. Acum să nu începi să-mi spui că mă mai vrei că între noi e târziu… iubire!

///

image

Am văzut oameni care sunt împreună, dar totuși ce nu au nimic în comun. Și am văzut oameni ce nu sunt împreună, dar au atâtea în comun! Am văzut oameni acoperiți cu tatuaje ce te ridică de jos când cazi. Și am văzut oameni în costume ce își ascund privirea de tine când ție îți este greu. Am văzut oameni ce se plac, dar se evită. Și am văzut oameni ce nu se plac, dar ce se întâlnesc zilnic. Am văzut oameni care nu au nimic, dar ce dăruiesc din acel „nimic” altor oameni. Și am văzut oameni ce au totul pe acest pământ, dar care te privesc cu dispreț când le ceri să-ți plătească munca ta. Am văzut oameni ce se iubesc, dar fiecare e pe drumul lui. Și am văzut oameni ce nu se iubesc, dar au același drum.

Până la urmă, oare dragostea aia mai învinge? Oare chiar mai câștigă? Oare cine e bun și cine e rău? Cel ce dă sau cel ce primește?

Vrei ca un om să-și amintească mereu cu plăcere de tine? Atunci ai răbdare și învăță-l un lucru. Orice lucru. Oricât de mare sau de mic. Pentru că de fiecare dată când o să facă acel lucru o să-și amintească că tu, cândva, l-ai învățat acel lucru. Și asta este mulțumirea sufletească care ne aduce mai aproape de fericire. Să știi că ai putut, că ai făcut și că ceva a rămas în urma ta! Cel mai mare lucru în viață: să lași urme peste tot unde mergi! Asta am în învăța de la mama mea.

Standard
Uncategorized

Scrisoare către viitoarea mea iubită

   Vând nişte raze de soare. Le-am găsit rătăcite pe un cer de toamnă! Însă ador altceva. Ador ploaia. Ador tunetele, dar urăsc să dorm singur. Știu, nu trebuie neaparat să ai totul! E suficient să te bucuri de ceea ce ai în viața ta. Am învățat lucru ăsta în timp. Și da, cred că ne-am născut pentru a face greșeli, nu pentru a pretinde că suntem perfecți!

   M-am molipsit de gustul tău. Îl ador de fiecare dată când îl simt pe buzele mele și îi duc dorul atunci când nu ești aici, lângă mine. Fiind cu tine, purtat mereu prin zeci și zeci de nopți și zile, alergând prin sute și zeci de mii de gânduri, e ca și cum aș bea acea ceașcă de cafea. O savurez în fiecare dimineață, dar îmi place la fel de mult și de tare ca în prima zi. E ca și cum aș savura acea ceașcă de cafea, pentru că sunt dimineți când aș bea și trei doar ca să te mai țin câteva minute în brațele mele. E ca acea ceașcă de cafea, pentru că doar tu îmi trezești simțurile cu adevărat.

   Ai adormit cu capul pe bratul meu drept. După minute bune, acesta a amorțit. Nu l-am mişcat de teamă să nu te trezesc. După un timp, atunci când chiar eram hotărât să-l mişc cu riscul că o să te trezesc, te-ai întors spre mine şi m-ai cuprins în braţe. Poate că asta e dragostea. Să simţi chiar şi atunci când dormi ce îşi doreşte cel de lângă tine.

image

   Uneori, lângă tine, mă sperie gândul ăla:”Acuma ce mai urmează?”. Mă sperie incertitudinea. Iar alteori, pur şi simplu te îmbrăţişez. Îmbrăţişez acea incertitudine şi o las să mă poarte unde vrea ea. În locuri în care nu am mai fost, printre sentimente pe care nu le-am mai trăit în viaţa mea şi cu oameni ce îşi caută liniştea mult mai tare decât aş putea eu să o fac vreodată. Incertitudinea pentru mine a ajuns ca un sport și din acest motiv te urăsc uneori. Îmi provoacă atât mintea, cât şi sufletul. Un exerciţiu pentru un instabil emoţional. Dacă mă întreba cineva în urmă cu un an despre viitor, puteam să pun mâna pe un pix şi o bucată de hârtie şi să-i „desenez” din cuvinte acel viitor. Acum ştiu că lucrurile nu mai sunt atât de simple cum par, dar nici aşa complexe cum uneori credem. Am învăţat că un pahar de vin la timpul potrivit face minuni, la fel cum câteva cuvinte rostite când trebuie schimbă viaţa unui om. Poate că şi din acest motiv trăiesc momentul şi mă las purtat pe acele cărări unde îmi găsesc fericirea. Că viaţa e scurtă. Al dracului de scurtă! Şi oamenii se schimbă. În aparenţe. În fragmente de clipe. În bucăţi de inimă. În trăiri de fericire. Între nişte aşternuturi…!

   Paradoxul societatii moderne e ca, an de an descoperim metode si tehnologii noi ca sa privim cat mai departe printre stele la evenimente care au avut loc cu mult timp înainte, însă nu suntem capabili să reușim să ne folosim cu adevărat mintea decât într-un anumit procentaj, nu reușim să ne întelegem în adevăratul sens toate trăirile noastre ca indivizi, și nu reușim să înțelegem toate sentimentele din inima celor de lângă noi.

   Draga mea, te prefer copilăroasă, aiurită, aeriană şi zăpăcită, decat falsă şi ipocrită! Te prefer crizată, urlând la mine când greșesc, cu acea față speriată când faci o tâmpenie, dar vorbind cu mine. Despre orice, oricând, oricum! Nu vreau să taci! Și dacă vrei să mă săruți, oricând, oriunde, cu oricine de față, nu vreau să te oprești! Vreau să faci mereu acel lucru ce pe tine te face fericită!

   Dacă o să trebuiască, eu am să te las să pleci. Nu pentru că nu am știut cum să te ţin sau ce să-ţi spun ca să rămâi. Doar pentru ca să întelegi şi tu unde e locul tău şi care e sufletul tău pereche. Ca să întelegi că în viaţă, iubirea mereu învinge! Pentru că știu ca o să te întorci într-o zi. Plină de răni, plină de cicatrici, cu totul şi cu totul un alt om, dar cu o inimă aşa de mare şi de bună cum rar am mai văzut!

Acum vezi că se răcește cafeaua! E pregătită! O găsești în ibric!

 

 

Standard
Uncategorized

Gânduri de dimineață #2

Fiecare dimineață începe altfel. Poți să te trezesți și să te privesți în oglindă și să vezi alt om. Nu contează ce ai făcut ieri sau noaptea trecută. Cu toții așteptăm acel blestemat de weekend ca la finalul lui să fim oarecum rușinați de ceea ce am făcut. Dar adevărul e că, indiferent de cât de mult adorăm acel trup sublim ce stă întins pe acea canapea, contează doar cât de mult cântărește pentru noi cuvântul acelui om. Omul nostru. Ăla care stă ascuns în sufletul nostru. Pentru că de la nouă seara și până la șase dimineța întâlnim o mulțime de oameni temporari.

Pierduți într-o mulțime aleatorie sau pur și simplu pe o plajă pustie, mereu o să aparținem cuiva. Nu ca un obiect, doar ca o trăire. Chiar și de moment. Pentru că o iubire neîmplinită e o fericire tristă! Și mai presus de orice vorbă sau de zâmbet o să rămână în urma noastră doar amintirile. Păstrăm acea dragoste ca pe niște fotografi pe care le-am facut într-o seară de august.

///

  • Să nu lași pe nimeni să te schimbe! O să-mi fie dor de tine! Că ești un om bun și decent. Să nu le lași pe acele femei care au să vină după mine să te transforme în ceea ce vor ele să fii. Să păstrezi bunătatea asta mereu în sufletul tău. Chiar dacă eu o să plec am să privesc mereu la ceea ce faci! Da! Am să fiu mereu acolo, chiar dacă nu am să fiu lângă tine! Nu uita că ai puteri nebănuite pe care puțini oameni le înteleg! Tu poți schimba lumea asta în bine! Eu nu pot. Tu ai puterea aia de a înfrumuseța sufletește un om! Să trăiești frumos Dan! Să nu te lași călcat în picioare, pentru că tu însemni ceva pe pământul ăsta și Dumnezeu o să-ți ofere mereu ceea ce doar tu poți să duci! Să nu te temi să pleci atunci când nu mai simți o poveste și nici să nu regreți că puteai să faci mai multe când timpul îți spune nu mai însemni ceva acolo unde ai fost totul! Să o iei de la început și mereu să dai ceea ce ai dat cu mine! Totul suflete! Totul! Pentru că tu doar așa îți găsești liniștea!

 

  • Parfumul tău și pielea mea. Gustul buzelor tale și limba mea. Părul tău și mâna mea. Ochii tăi și mintea mea. Toate astea sunt aleatorii. Dar știi ce nu e aleatoriu? Faptul că te-am iubit a fost al doilea cel mai bun lucru din viața mea!

 

  • Și care a fost primul?

 

  • Faptul că te-am găsit în acel întuneric doar după glasul vocii tale!

///

45945c8a6461f9378751511be04a0283

Știu că vezi și mai știu că într-un final ai să înțelegi!

Standard
Uncategorized

Un singur răspuns

Mai devreme sau mai târziu, cu toții avem nevoie de răspunsuri. Unele răspunsuri vin de la sine, iar altele nu vin niciodată. Cert este că vin doar cu întrebarea potrivită. Așa vin și momentele alea perfecte. Cu omul potrivit. Nu vin cu omul perfect. Omul perfect nu există. E o himeră ce trăiește în imaginația noastră. Că în căutarea acestor răspunsuri dăm peste o mulțime de oameni nepotriviti o știm cu toții. Până la urmă contează doar cea ce facem cu acei oameni și cu acele momente. Oamenii sunt doar reflecții. Cei nepotriviți sunt ca un geam. Te vezi, dar nu te vezi chiar bine. Te vezi, dar te vezi șters, cu o imagine neclară și cu un zâmbet fals. Că există și geamuri curate o știm, dar alea nu țin mult. După un timp se murdăresc și ele foarte tare. În schimb, acei oameni potriviți sunt ca o oglindă clară. Te vezi foarte bine și mai mereu ai un zâmbet superb pe chip. Și unii dintre acești oameni distorsionează imaginea. Uneori te vezi mai mare de cât ești sau, după caz, mai mic. Depinde de experiențele acelui om. Și mai depinde și de încrederea pe care o ai tu în tine.

IMG_0581

Sunt momente pe care le aduni în tine ca și amintiri. Le pui undeva și le păstrezi acolo. Îți mai aduci aminte de ele din când în când și lucru ăsta e un lucru bun. Ce e rău? Să pui un om acolo! Să-l păstrezi acolo și să-l scoți de la naftalină doar când tu ai nevoie. De ce e un lucru rău? Pentru că niciodată nu poți să construiești ceva mai bun și mai puternic în viitor dacă tu îți lași energia sa lupte pentru ceva din trecut.

Singurul răspuns de care ai nevoie se află în fața ta. Mereu! Marcel Pagnol spunea: „Oamenilor le e greu să fie fericiți pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai dificil decât va fi!”. Sincer, cele mai frumoase cupluri pe care le-am văzut nu au fost formate din doi oameni puternici. Toate, dar toate, au fost formate din oameni slabi. Oameni care au ajuns să cadă și să trăiască dezamăgirea. Din iubire! Dar oameni care au învățat să se respecte pe ei și să se respecte reciproc. Oameni care au înțeles că fără acea prietenie dintre ei, care este cel mai important lucru, și fără să trăiești în casă cu cel mai bun prieten care îți iartă păcatele trecutului, nu au să reușescă să contruiască un viitor mai bun. Aceștia sunt cei mai frumoși pentru că au învățat că cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici!

Standard
Uncategorized

Porția mea fericire

După jumătate de an în care am alergat de colo în colo am ajuns să-mi găsesc și eu liniștea. Știam că o să vină. Pentru că timpul vindecă inimi rănite, chiar dacă ucide speranțe și vise. Acum sunt aici! În liniște, împăcat, cu un zâmbet mai mereu pe chip, cu multă lumină în suflet, fără resentimente, cu un pact rupt după ce l-am făcut pe genuchi într-o seară de februarie, fără armistiții cu mine, doar cu o pace definitivă. Ce a fost a fost. E trecut. Nu mă întelege greșit. Nu există un premiu de consolare. Unii ar spune că el ar fi în relațiile alea pe care le ai, relațiilea alea tampon. Eu am refuzat să am așa ceva. Am refuzat orice premiu de consolare. Am preferat să găsesc liniștea în mine, în ceea ce fac. Am preferat să mă concentrez pe mine, pe viața mea, pe visele mele, pe opțiunile mele, dar mai ales pe alegerile mele. Am încercat să învăt și nu am căutat oameni buni. Am luat oamenii așa cum au venit. Ăla a fost premiul meu. Să-mi demonstrez mie că mi-am învățat lecția. Să-mi demonstrez mie că am crescut, că am devenit mai bun, că nimic nu mă poate arunca iar în acel iad. Aș fi jurat în urmă cu jumătate de an că dacă mi s-ar fi dat o singură șansă aș fi coborât iar în iad. Acum nu mai pot să o fac! Nu pentru că nu mai iubesc! Doar pentru că acea durere nu mai este justificată și pentru că în dragostea nu câștigă cine rămâne în picioare. Câștigă cine reușește să se ridice de jos mai puternic și mai tare!

57274e295bb87282486563770c034245

Acum am ajuns la porția mea de fericire. Ea vine zi de zi. E acolo și o simt. Fie că e dimineața pe la șase când îmi beau în liniște cafeaua cu mult lapte și miere de albine, sau că e prânzul când mă prinde pe la o masă mâncând singur printr-un restaurant sau că e seară când mă cuibăresc cu un pahar de vin în mână și o carte bună prin pat. O simt cum curge în mine și se simte al dracului de bine. O simt în omul ăla de lângă mine care râde mai mereu și sincer chiar aș vrea să-l văd toată viața cum râde, să nu-l văd niciodată că plânge, pentru că-i ador acel râs. Bine, mai puțin atunci când plânge de fericire. Dar aia nu se pune.

Cel mai puternic cuvânt pe care l-am învățat în aceste șase luni: poate! Îți lasă o urmă de speranță în suflet, dar în același timp te pune în fața unei realități. Realitatea aia e că tu ești doar o opțiune în viața acelui om care pentru tine e totul! Tu ești doar un călător, un om care azi ești și mâine poți să dispari șters din viața acelui om cu un burete imaginar.

Se spune că atunci când întâlnești acel om care e al tău o simți în tine. Ești mai mereu agitat. Ești mai mereu pus pe căutare și încerci să descoperi pe zi ce trece tot mai mult. Eu sincer nu cred. Cred din contră că simți acea liniște în tine. Că simți cum fiecare piesă lipsă se lipește pe zi ce trece în sufletul tău. Simți că poți să iubești în fiecare zi ca și cum ai spune la final de zi un mare „Adio”! O simți în sclipirea aia din ochi, în zâmbete afișate pe chip, în strângeri în brațe, în telefoane idioate sau mesaje pe whapp în care spui „Bună dimineața!” sau „Noapte bună”. În strângeri de mână pe marginea unui ring de dans sau într-un mulțumesc sincer spun pentru că simți nu pentru că trebuie să-l spui! O simți pentru că guști în fiecare zi din porția aia de fericire. Am mai spus lucru ăsta, dar prefer să mă repet: dacă nu poți să fi fericit de unul singur, nu ai să reușești să fi fericit nici în doi!

Standard
Uncategorized

Moartea și dragostea

Sunt două lucruri pe acest pământ ce nu depind de vârstă, bani, sex, putere, sau orice altceva ce îți trece prin cap, și pe care nu poți să le controlezi sub nici o formă: moartea și dragostea!

Vine un timp în viața ta când, în mai puțin de o secundă, totul se schimbă. Iremediabil și pentru totdeauna. Ca și cum până în acel moment ai fost prins într-o buclă temporală. Ca și cum până în acel moment nu ai învățat absolut nimic din viață. Ca și cum orice privire pe care ai aruncat-o seara pe cer după stele a fost doar ca să îți aline dorul zilelor mai grele. Și totuși, dragostea apare în viața celor care cred cu adevărat în ea. Dragostea apare atunci când ajungi să încetezi să mai cauți. Nu când ești pregătit sau când crezi că meriți. Doar atunci când primești acea sanșă de la viata!

Cu o privire. Așa ți se schimbă viața și să sții că orice ai face, oricunde ai merge și cu oricine te-ai întâlni pe acest pământ, totul se reduce la acel om care prin simpla lui prezență îți schimbă starea de spirit, la acel moment pe care l-ai revăzut de sute și sute de ori în mintea ta și la acel sentiment la care trag toți că să il simtă, însă puțini și reușesc să ajungă acolo! Cel mai important nu este ceea ce oferim oamenilor. Este ceea ce trezim in ei! Pe unii oameni îi câștigi pentru o noapte, iar pe alții pentru o viață întreagă. Nu alegi tu și nici nu poți controla tu pe cine să iubești. Pe unii îi „hrănești” prin tot ceea ce îi faci. De la modul cum dansezi cu ei într-o dimineață târzie într-o bucătărie dintr-un apartament închiriat de care ești sictirit și până la simpla atingere a sufletului cu un „Multumesc!” spus când trebuie pe malul unui lac de munte. Iar pe alții îi rănești și îi îndepărtezi pentru că dragostea ta nu poate să fie una mediocră, lipsită de gust și cu bătălii ce te seacă de orice gram de imaginație. Frumusețea stă ascunsă în armonia detaliilor. Atat! Si doar acolo!

78feb7d92e5b861244a2bddb8d552335

///

– Hai sa stam undeva, pe un acoperis de bloc, la doua dimineata, sa privim luminile din oras, sa bem un pahar de vin si sa povestim despre viată, despre noi, despre tine, despre mine, despre ce-am mai făcut de cand nu ne-am mai văzut. Hai sa ne pierdem în noi si sa lăsăm în spate trecutul, chiar daca dimineata o sa fim iar doi străini. Ca daca asa e sa fie, atunci asa sa fie. Dar macar am putea incerca sa uitam de toate suferintele adunate. Sa ne privim sincer in ochi si sa ne spunem dorul.

– Dan, te rog încetează! Nu mai încerca să mă salvezi! Că la final, încercând să salvezi pe alții, vei sfârși în genunchi, plin de vânătăi și cicatrici. Asta e o certitudine. Că ei au să fie bine, iar tu ai să rămâi în urma lor încercând să te ridici şi să-ţi tratezi rănile. Că ei au să meargă mai departe. Iar tu ce o să faci?

///

Faci ceea ce trebuie sa faci ca sa ajungi iar in acel punct in care erai super bine, in care erai mai mult decat impacat cu tine si cu viata ta. Nu spun ca regret lucrurile pe care le-am facut. Spun doar ca, mai devreme sau mai tarziu, cu totii suntem niste criminali de iubiri. Ucidem sentimentele unor oameni care cred in noi. Ne ridicam pe bucuria lor si in acelasi timp ne construim fericirea pe nefericirea lor atunci cand plecăm. Privim spre altă bucurie fără să ne pese pe ce anume călcăm şi ne însuşim trupuri ce ard de doriţă în aşteptarea asta tâmpească. Ironic, nu? Dragostea ar trebui sa te salveze, dar totuşi ea ajunge să te distrugă exact când te aştepţi cel mai puţin.  Pentru ca dragostea neimplinita e o fericire trista!

Standard
Uncategorized

Despre vise

Atunci când ai încrederea aia în tine, când ai puterea să vezi frumusețea lucrurilor așa cum sunt, să te bucuri de fiecare clipă, ai să iubești acest azi mult mai tare ca acel mâine. Atunci când ajungi să-ți folosești emoțiile ca să ”crești”, ca motivație pentru un nou pas în viață, când nu te lași pierdut printre alte așternuturi doar ca să savurezi câteva ore de plăcere, descoperi că în spatele unei priviri, că în interiorul unui om frumusețea capătă o altă dimensiune. În general, noi, vedem doar ceea ce vrem să vedem la oameni. Vedem doar acea parte ce ne intereseză pe moment. Vrem sex, atunci vedem un corp. Vrem iubire, atunci vedem un suflet. Loialitatea în ziua de azi e ceva rar. Dacă nu ai acea conexiune de la bun început, atunci nici după doi ani nu o să o ai! O iubire mare, puternică, ce să meargă peste ani, se construiește! În timp! Vrei o casă te duci și o cumperi. Vrei un cămin? Atunci îl construiești! Frumusețea vieții nu ține de cât de fericit ești tu. Ea ține de cât de fericit sunt alții când vine vorba de tine!

be6be8852ffb0df5398211ce0dff50b3

David G. Allen spunea că răbdarea este acceptarea aia calmă că lucrurile se pot întâmpla în mod diferit față de cum le ai tu în minte.  Uneori ”aș vrea să fac asta” chiar îți deschide acel drum în fața ta! Fie că vorbim de ”aș vrea să mă văd cu acel om”, ”aș vrea sa petrec mai mult timp la piscină” sau ”aș vrea să am acel corp”, într-un final totul ține de cât de mult și cât de tare îți dorești. Mă întreba zilele trecute o prietenă de ce nu am renunțat la ideea de a scoate o carte. Răspunsul meu e unul simplu: niciodată nu am renunțat în viața mea! Nu am să încep acuma! Indiferent cât de mic sau de mare e acel vis, nu am de gând să renunț la el. Timpul trece că vrem sau nu. Nu am renunțat la ideea de a construi o casă cu mâna mea, la a avea un cămin fericit sau la a scoate o carte! Cred în mine și cred în visele mele chiar dacă uneori mă mai pierd. Dar și aceste pierderi au frumusețea lor. Atunci când te regăsești, atunci când te reîntâlnești, atunci când îți vezi sufletul și visele, parcă merită să lupți mai tare, mai mult, mai puternic. Și adevărul e că nici nu simți că lupți!

#desprevise

Standard
Uncategorized

Fata cu ochii verzi

     Timpul perfect nu exista. Nu a existat niciodată. Perfect inseamna sa privești mai departe de imperfecțiunile vieții. Atat!  Obisnuinta isi spune de cele mai multe ori cuvântul, insa daca reușești sa asculti atent ce iti spune inima, in acel moment ai sa întâlnești acel om… perfect. Momentele perfecte vin de la sine. Cand razi. Cu gura pana la urechi cum imi place mie sa spun. Cand te simți ca cel mai norocos om de pe pământ. Cand iti depășești condiția. Cand depășești acea limita impusă doar de mintea ta. Nu trebuie sa fi pe o plaja exotica sau intr-un club de fițe. Poti sa fi pe o strada. Nu conteaza ce strada. Conteaza doar ca esti acolo, trup si suflet. Ca razi, ca te simți super bine, ca nu trebuie sa impresionezi pe nimeni si ca ea te vede asa cum esti tu de fapt. Si asta fara prea multe cuvinte. Cu mainile voastre care se intalnesc rar dar bine. Cu privirile voastre care deja fac dragoste cand voi inca încercați sa deschideți un alt drum. Cu buzele ce isi șoptesc dorința de a fugi undeva departe de ochii lumi, de tot tumultul acestei vieți, de toti acei oameni invidioși pe fericire si pe bucuria a doi oameni. Cu degetele ce desenează pe cerul fara nori niste mici nori si le da nume. Trecutul e trecut. Viitorul o sa vina si el, dar pana atunci doar prezentul conteaza. Azi ma bucur. Azi sunt fericit ca am întâlnit acea fata cu ochii verzi.

image

     Uneori trebuie sa pierzi ca sa câștigi ceva mai bun. Trebuie sa lupți cu tine. Nu cu cei din jur. Sa dai șanse oamenilor sa te cunoască asa cum esti. Sa faci ceea ce te face fericit. Si daca poti, fa si pe alții fericiți! Pentru ca frumusețea vieții vine odata cu fericirea celor din jurul tau. Indiferent ca e pentru un moment, o zi, un an sau toată viata. Oamenii uita tot ce ai facut pentru ei, insa nu uita niciodată cum i-ai facut sa se simtă intr-un anumit moment. Alegerea e doar a lor ce moment prefera sa si-l amintească .  Tu fa ceea ce te face fericit!

Standard
Uncategorized

Apus de soare

#Începutul, dar si sfârșitul unei iubiri, mereu tine de alegere.#

     Am inceput sa cred cu tărie ca acele relații care pornesc cu stângul si care nu se dezvolta pe cel putin trei principii sunt eșuate din start. Pentru mine prioritare au fost, sunt si o sa fie mereu acestea: increderea, respectul si dragostea. Sunt lucruri pe care oricat de multi bani ai avea, nu o sa le poti cumpara. Pe langa ele ar mai fi răbdarea, moralitatea, integritatea si caracterul. Dar pe astea le afli in timp. Nu ai cum sa le vezi de la inceput pentru ca unii le mimează foarte bine. Vârsta pentru mine nu este data de câți are acel om. Ea imi este data mereu de experiențele prin care a trecut acel om. Si mai mult, de modul cum a reusit sa se împace cu trecutul lui. Suntem oameni si greșim. Unii ar spune ca nu e normal sa greșești. Eu cred ca atunci cand greșești este cea mai mare dovada ca ai incercat. Nu la toti le iasă in viata din prima, dar pana la urma nu asta face diferența între învins si câștigător? Oare câștigătorul daca ar fi renunțat ar mai fi câștigat?

„Sentimentul de a fi iubit foarte mult de cineva iti da putere;

sa iubesti foarte mult pe cineva iti da curaj”

 Lao Tzu

image

///

   Nu te căutam pe tine. Priveam prin mulțime. Nu căutam pe nimeni, dar zambetul tau a schimbat totul. Un zâmbet, o privire si am fost pierdut. Inca sunt pierdut. Am incercat in disperare sa nu te iubesc atat de mult încât sa mai rămână in mine acea dorita de a te vrea, dar acel zambet si ceea ce am vazut in ochii tai, au schimbat totul. Chiar si acum, dupa ce nu mai esti aici, dupa ce te-am pierdut si regret ca ne-am iubit doar de câteva sute de ori, acel zâmbet inca schimba totul in mine. Ah… daca am scrie scrisori de dragoste mai des, daca nu am mai bea ca sa uitam ceea ce sufletul nostru stie ca inca exista si nu am mai încerca sa ne futem reciproc la cap dintr-un orgoliu tâmpit, poate ca atunci si doar atunci ne-am putea reîntoarce in acel loc, in fata acelui bar, pe acel ponton de pe marginea acelui lac, fiecare cu paharul lui in mana si sa ne redescoperim, si de ce dracului nu si sa ne reîndrăgostim. De data asta subit si iremediabil. Totuși… apus de soare sa fie acest lucru oare?

///

Standard
Uncategorized

Fum. Un foc de iluzii

Daca am invatat ceva in ultimele luni de viata, acel lucru a fost ca, omul pe care il iubesti si e azi aici, in ziua de maine s-ar putea sa nu mai fie. E usor sa rănești printr-un cuvânt. Nu ai nevoie de pumni, picioare, pistoale sau cine stie ce alta arma. Cuvântul sfărâmă orice sâmânța rămasă acolo, între voi doi. Si toate amintirile adunate la un loc devin cenușă dupa câteva cuvinte. Sau cel putin asa ti-ai dori sa fie. Englezul meu preferat spunea ca atunci cand treci prin iad ai face bine sa treci si sa nu te oprești. Cei care au rămas vreodată in aceasta viata in urma celor pe care i-au iubit înțeleg de ce. Pentru ca nimic nu se compara cu acel gol ce ramane acolo. E un gol plin de cenușă. Si nu se compara pentru ca mereu ai sa te aștepți ca din acea cenusa ceva sa renască. Adevarul e ca renaște, insa de prea putine ori cu acea persoana. Renaște cu un alt om. Cu alte cuvinte. Cu un alt caracter si o alta atitudine fata de viata. Renaște atunci cand schimbi ceva la tine. Daca ai sa aștepți omul potrivit, nu ai sa-l gasesti niciodată. Ce dracului? Atunci care ar mai fi rostul karmei, soartei sau a destinului? Atitudinea corecta cred ca e aceea in care încerci tu sa devii omul potrivit. In care iti dai șanse la fericire. Nu prin a urma un om. Doar prin a face lucruri ce tie iti aduc bucurie in viata pe care o trăiești.

Se spune ca timpul vindecă rănile inimii. Eu nu cred. Eu cred ca in timp înveti cum sa nu te mai uiti in trecut si sa privesti spre viitor. In timp înveti cum sa lasi acele răni sa sangereze, sa le pansezi si sa mergi mai departe. In timp înveti sa râzi pana iti dau lacrimile de fericire, sa gândesti pozitiv si sa scoti tot ce e mai bun din tine. Sa te bucuri de mirosul de liliac, de o bere cu oameni noi si super faini, de clipe ce iti raman intiparite in minte pentru tot restul vietii. Intr-un final, cine te iubeste.. te iubeste asa cum esti!

image

Cred in dragoste. Cred in puterea dragostei. Cred in acea dragoste naturală, fara obiecții, fara scuze, necondiționată si atat de rară. Si mai cred ca daca ai iubit un om in viata ta, daca l-ai iubit cu adevarat, ai sa-l iubesti toată viata, acolo, adânc in inima ta. Asta nu inseamna ca rămâi blocat in trecut, ca intr-un cerc. Asta e si frumusețea trecutului. Acele lecții, acele povesti, acele momente, toate adunate te-au adus exact aici, unde esti acum si cine esti acum. Ma uit la unii cum se construiesc in fiecare zi. Sunt oamenii aia aproape de sufletul meu. Sunt oamenii aia care stiu ce se petrece cu mine doar cand ma privesc in ochi. Pentru mine ei sunt acei oameni puternici. Nu sunt asa pentru ca se construiesc si depun eforturi si au succesc in ceea ce fac. Sunt puternici pentru ca ei nu renunța. Nici la vise si nici la oameni. Cred ca ar trebuii sa scriu niste reguli cândva. Toate acele iubiri pierdute, toate acele momente frumoase petrecute in doi, goi, cu un pahar de vin si niste lumânări par niste scene desprinse dintr-un film. Dar filmul ala in care trăiești e doar viata ta! Tu esti scenaristul. Cum ti-ar place sa se termine? Daca ma intrebi pe mine, eu as prefera sa mor la 34 de ani, dupa o masa cu prietenii mei, dupa ce am facut tot ce mi-am propus sa fac si dupa lucruri de care oamenii mereu sa-si aducă minte cu zambetul pe buze. Nu la 90 de ani, uitat undeva intr-un colț de lume si de care nimeni nu-si mai aduce aminte.

///
–  Cu ce te servesc, Dan?
–  O ceașca de speranta te rog!
–  Aici sau la pachet!
–  La pachet! Acum mai am, dar s-ar putea s-o pierd pe acest drum!
–  Avem acel „maine” dintr-un motiv, nu crezi?
–  Ceea ce eu cred si ceea ce eu vreau sunt niste iluzii in momentul de fata. Si oricat de mult as vrea sa pot sa le transform in realitate nu mai am cum.
–  Am vazut ca porți acea bricheta cu tine. Da-le foc! Dupa un timp o sa vezi ca am avut dreptate. Fumul ala e un mesaj clar ce se vede de departe. Asa făceau indienii. Asa inca comunicam si noi, cei din acest secol. Doar ca nu mai dam foc la paie. Dam foc la iluzii, la sentimente, la amintiri…fum, un mesaj si viata merge mai departe!

///

Standard