Uncategorized

Cu tine de mână

Secretul ca să ai totul în viață e să crezi că tu, chiar ai totul în această viață. Am învățat lucru ăsta în urmă cu ani de zile. Să cred în mine, nu în altcineva. Să cred că eu pot ceea ce alții nu pot. Curios e că de multe ori lucru ăsta chiar mi-a ieșit, însă efortul depus a fost pe măsură. Pentru că mereu vedem doar rezultatul, însă de prea puține ori suntem atenți la întregul proces. Așa e și în dragoste. Vedem cupluri grandioase. Oameni ce se iubesc enorm de mult, dar habar nu avem de luptele pe care acești oameni au trebuit să le ducă. Cu ei, cu omul iubit, cu cei din jurul lor, cu părinții, cu prietenii, cu toți acei care nu au crezut. Că da, trebuie să crezi ca să poți! E condiția numărul unu. Să renunți când poți, să uiți când vrei, să taci și să mergi mai departe. Kahlil Gibran spunea că anxietatea noastră nu vine din gândurile despre viitor. Ea vine din faptul că mereu vrem să-l controlăm. Cu fiecare speranță, cu fiecare gând, cu fiecare sentiment ne apropiem de omul ăla de mâine. Să crești frumos nu e ușor. De cele mai multe ori e dureros. Trebuie să renunți la anumiți oameni din viața ta, chiar dacă îi iubești. Să crești înseamnă să te schimbi. Să-ți schimbi obiceiuri, fapte, gânduri, șoapte, sentimente. Schimbarea e dureroasă. Însă un lucru e sigur. Să rămâi așa cum ești e mult mai dureros.

//

– Te-ai întors după an an. De ce? De ce acuma?

– Nu m-am întors, dar trebuia să te aud.

– Realizezi că e aproape patru dimineața?

– Așa. Și?

– Poate că soțul meu doarme lângă mine!

– Ce glumă bună! Dacă aveai un soț sau măcar un iubit și erai fericită, atunci cu siguranță nu-mi trimiteai mie sms-uri. Dacă chiar erai fericită cu viața ta și cu ce se întâmplă în ea, mă dădeai dracului cu tot. Dar vezi tu, nu ai făcut lucru ăsta. Și mai mult, nu poți să faci lucru ăsta. Pentru că dacă l-ai face aș înțelege că nu mă mai iubești…

– Te mai suporți? Crezi că ești singurul bărbat de pe pământ?

– Bla, bla, bla… mi-ai mai spus lucru ăsta! Îți amintești? Era acel moment când m-am pus în fața ta și te-am rugat să nu ieși pe acea ușă. Dar tu ai ieșit. Ți-am mai spus atunci că ai să pierzi și nu ai vrut să mă crezi.

– Idiotule! Tu chiar refuzi să vezi?

– Să văd ce? Că mimezi o fericire? Că îți este dor de un om care mereu a știu să-ți aducă zâmbetul pe buze?

– Da mă! Îmi este dor de tine! Acum ești fericit? Ai auzit și lucru ăsta din gura mea.

– De ce îți mai este dor?

– … de diminețile astea cu tine. De sinceritatea ta, de vocea asta ce îmi răsună mereu în creier. De locurile alea cu tine. De momentele alea când mă trezeam pe la cinci dimineața că nu te mai simțeam prin pat și te găseam pe un scaun. Mă priveai cum dorm. De îngerul ăla păzitor din tine ce mereu voia să mă protejeze de toate căcaturile astea din lume. De ideile tale ce uneori erau atât de „crețe” încât rădeam ca prosta singură zile în șir. De momentele alea când mă prindeai de mână pe stradă și mă țineai strâns ca nu cumva cineva să mă poată fura de lângă tine. Doamne… și mai sunt atât de multe lucruri de care îmi este dor!

– Ce ai vrea să îți spun? Timpul a trecut peste noi și noi prin el. Acum eu sunt cu altcineva. E pentru prima dată când simt că sunt fericit. După ce povestea noastră a luat sfârșit eu am suferit. E adevărat că sufeream și înainte să te cunosc pe tine. Eram mindfuck! Și nu mă înțelege greșit. Tu nu ai fost un pansament. Tu m-ai învățat să zâmbesc atunci când nici măcar cuvintele nu mi le mai găseam. Îți datoram măcar atât. Să-ți spun lucru ăsta. Și îți mulțumesc! Pentru tot. Ești o femeie extraordinară, însă nu ești jumătatea mea. Iar eu nu sunt jumătatea ta.

– Priveam zilele trecute prin albumul foto primit de la tine. Eram frumoși împreună!

– Încă suntem frumoși împreună, însă suntem ca două bibelouri. Două chesti ce se pun prin sufragerie și arată bine. Doar atât! Nimic mai mult.

– De ce îmi spui lucrurile astea? Nu înțelegi că mă faci să plâng?

– E timpul să crești! Ai văzut lumea, ai vazut oameni de toate felurile, până și la mine în inimă ai ajuns, dar locul tău nu e aici!

– Ascultă! Locul tău e în altă parte. Cu un altfel de bărbat. Să mă crezi când îți spun lucru ăsta! Dansează mai mult, cântă mai mult, râzi mai mult, bea un pahar de vin bun în fiecare zi, fă dragoste mai mult și sex mai puțin femeie! Zboară acolo unde îți dorește sufletul și mergi mai mult pe jos, zâmbește oamenilor de pe stradă sau din metrou, învață să mănânci singură la masă într-un restaurant aglomerat, sărută-l pe bărbatul ăla care îți place mai des și nu te mai ascunde după aparențe! Și dacă vrei un sfat îți spun doar atât: viața nu trebuie să fie perfectă ca să fie minunată!

//

image

Ca să lași anumite lucruri să iasă din viața ta nu înseamnă că nu mai poți să te mai gândești din când în când la ele, că trebuie să uiți sau să ignori. Să lași nu înseamnă să câștigi sau să pierzi. Nu e despre mândrie și ego. Nu e nici despre blocarea unor amintiri, sentimente sau momente pe care le-ai trăit. Să lași nu e despre înfrângeri sau câștiguri. E despre acceptare. E despre împăcare cu tine. E despre curajul de a accepta schimbarea din tine, din viața ta. E despre o ușă deschisă cu tine. E despre tot ce ai avut, ce ai și ce o să ai!

Anunțuri
Standard
Uncategorized

Un singur răspuns

Mai devreme sau mai târziu, cu toții avem nevoie de răspunsuri. Unele răspunsuri vin de la sine, iar altele nu vin niciodată. Cert este că vin doar cu întrebarea potrivită. Așa vin și momentele alea perfecte. Cu omul potrivit. Nu vin cu omul perfect. Omul perfect nu există. E o himeră ce trăiește în imaginația noastră. Că în căutarea acestor răspunsuri dăm peste o mulțime de oameni nepotriviti o știm cu toții. Până la urmă contează doar cea ce facem cu acei oameni și cu acele momente. Oamenii sunt doar reflecții. Cei nepotriviți sunt ca un geam. Te vezi, dar nu te vezi chiar bine. Te vezi, dar te vezi șters, cu o imagine neclară și cu un zâmbet fals. Că există și geamuri curate o știm, dar alea nu țin mult. După un timp se murdăresc și ele foarte tare. În schimb, acei oameni potriviți sunt ca o oglindă clară. Te vezi foarte bine și mai mereu ai un zâmbet superb pe chip. Și unii dintre acești oameni distorsionează imaginea. Uneori te vezi mai mare de cât ești sau, după caz, mai mic. Depinde de experiențele acelui om. Și mai depinde și de încrederea pe care o ai tu în tine.

IMG_0581

Sunt momente pe care le aduni în tine ca și amintiri. Le pui undeva și le păstrezi acolo. Îți mai aduci aminte de ele din când în când și lucru ăsta e un lucru bun. Ce e rău? Să pui un om acolo! Să-l păstrezi acolo și să-l scoți de la naftalină doar când tu ai nevoie. De ce e un lucru rău? Pentru că niciodată nu poți să construiești ceva mai bun și mai puternic în viitor dacă tu îți lași energia sa lupte pentru ceva din trecut.

Singurul răspuns de care ai nevoie se află în fața ta. Mereu! Marcel Pagnol spunea: „Oamenilor le e greu să fie fericiți pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai dificil decât va fi!”. Sincer, cele mai frumoase cupluri pe care le-am văzut nu au fost formate din doi oameni puternici. Toate, dar toate, au fost formate din oameni slabi. Oameni care au ajuns să cadă și să trăiască dezamăgirea. Din iubire! Dar oameni care au învățat să se respecte pe ei și să se respecte reciproc. Oameni care au înțeles că fără acea prietenie dintre ei, care este cel mai important lucru, și fără să trăiești în casă cu cel mai bun prieten care îți iartă păcatele trecutului, nu au să reușescă să contruiască un viitor mai bun. Aceștia sunt cei mai frumoși pentru că au învățat că cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici!

Standard
vorbind despre dragoste

Nu! Nu! Nu! Da! Da! …si iar da!

Am renuntat uneori atat de usor incat acum, pentru mine si poate si pentru altii, par un mare las. Poate ca nu mi-am dorit suficient de tare sau poate ca doar acel lucru mi l-am dorit in acel moment, insa nu am sa uit niciodata acele priviri cand plecam pentru totdeauna de langa acel om. Am trecut si eu prin chinul acelui om. Probabil cu totii, mai devreme sau mai tarziu, o sa trecem prin acel chin si norocosi se pot numii acei oameni care reusesc sa scape nevatamati dupa o astfel de lupta. Da, e o lupta. E o lupta in primul rand cu tine. E o lupta mai apoi cu acel om iubit, iar pe urma e o lupta cu lumea in sine si tot ce ne aduce aminte de acea persoana. Asa se face ca uneori vrem sa renuntam inainte ca unele lucruri sa ajunga in acel punct cand, scapate de sub control, s-ar putea sa ne raneasca. E urata acea rana. Nu se inchide niciodata. Ramane mereu deschisa si doar timpul ne mai opreste din sangerarea ei. Uneori ne indragostim subit si prosteste. Fara sa ne dam seama, acel om la care ne gandeam trei minute pe zi si il uitam apoi ajunge sa fie acel om la care ne gandim toata ziua si il uitam pentru trei minute.  Nu mai gandim, nu mai calculam, nu mai facem planuri. Poate ca si din acest haos controla vine si toata frumusetea dragostei.

” Aseara, in timp ce dormeai, ti-am atins mana. Ai tresarit putin dupa care ti-ai continuat somnul. Parca mi-ai zambit in timp ce te-am atins. Nu stiu de ce, dar ceva in mine a inviat. De dimineata parca am fost un alt om. Nu stiu daca ai observat, dar eram mereu cu zambetul pe buze. Si toata ziua mi-a fost asa. Ai puteri miraculoase in tine si nu mi-ai spus?  Ti-a fost frica sa-mi spui? si radea mereu iar eu abea daca reuseam sa schitez un zambet de om prost pe chipul meu impietrit de amaraciune.

– Draga mea…te-ai indragostit!

– Oh nuuuuuu! Nu incepe si tu! Nu! Nu! Nu! In nici un caz!

– Da! Da! …si iar da! Nu eu te schimb! Dragostea o face! Ea e miracolul din tine! Acum e tarziu. Trebuie sa plec. Am saplec si nu am sa mai ma intorc! si incet m-am ridicat de pe acel pat, m-am imbracat in graba si am iesit pe acea usa din lemn masiv. Nu m-am mai intors acolo. Nu cred ca am sa o mai fac vreodata. Nu stiu cat de mult sau cat de tare a resimtit acea durere, insa de fiecare data cand m-am intalnit cu ea intamplator pe strada sau prin alte locuri, reuseam sa-i citesc dispretul fata de mine.  

Standard
vorbind despre dragoste

TU si TIMPUL

” Uite cum stau lucrurile. Vreau sa ne oprim aici. Nu vreau sa mai continuam pe acest drum. Am gresit si eu, dar si tu. Nu pot sa merg mai departe pe acest drum. Ne-am ascuns unul de altul lucruri, fapte, vorbe rostite la ceas de noapte. Poate nu ai sa reusesti sa intelegi acum ce-ti spun sau poate doar crezi ca e o alta scuza in fata ta, dar nu e asa. Suntem frumosi asa si nu vreau sa ne stricam de tot. Uneori ma intreb ce ai vazut la mine. Uneori ma intreb de ce tocmai eu si nu prietena mea? Atunci cand esti aici, langa mine, parca toate aceste intrebari dispar, insa si ele dispar exact asa cum dispari si tu dupa o noapte de amor. Te feresti de mine si stiu ca nu-mi spui anumite lucruri doar ca sa nu ma indragostesc de tine, dar sa nu crezi ca nu stiu. Stiu exact cand nu dormi noaptea. Stiu cand te ridici usor si te asezi pe acel fotoliu doar ca sa ma privesti. Stiu chiar si cand respiratia ta se schimba pentru ca in mintea ta si in sufletul tau lucrurile nu sunt chiar ok. Am acceptat sa fiu acea femeie care iti ofera mangaierea trupului ei pentru ca si eu aveam nevoie exact de acelasi lucru in acele nopti reci langa mine, dar vreau sa inchidem acest capitol. Acum, iti dau de ales. Ramai cu mine sau pleci. Nu vreau sa te scot din viata mea, insa nici nu mai vreau sa fiu o „alta” femeie din viata ta. Aseara, spre exemplu, ma priveai in club ca pe o necunoscuta. Erai in lumea ta. Erai in elementul tau. Erai inconjurat numai de oameni frumosi si bineinteles ca femeile roiau in jurul tau. Iti inteleg trairile intr-o anumita masura, dar trebuie sa intelegi si tu ca nu sunt o bucata de carpa. Sunt om. Am un suflet in mine. Iubesc asa cum iubesti si tu. Fug si lupt cu aceasi demoni cu care te lupti si tu.”

Uneori luam decizii bazate doar pe ceea ce vreau altii. Uitam ca in tot acest joc numit viata, doar noi contam si nimic mai mult. Nici EI, cei care vorbesc, si nici ELE, cele care ne iubesc, nu au sa fie acolo cand ne privim in oglinda. Nu, nu au sa fie acolo si nici nu au sa ne indrume pe acel drum pe care ne este destinat sa mergem. In fiecare zi luptam cu ranile noastre. Acolo, in fata la acea oglinda, mereu o sa-ti spui ca tu esti acela care poate, acela care face, acela care mereu a facut si acela care mereu a fost acolo si a stat drept indiferent de situatie. Iti spui ca tu esti acela care nu a uitat si care nu uita niciodata ca mai jos de atat nu ai cum sa mergi. Iti spui ca acele rani sunt bune si ca din acea cadere trebuie sa te ridici, sa iti scuturi hainele de praf si mergi mai departe. Mult mai sus, mult mai tare, mult mai puternic. Da, iti spui toate astea pentru ca atunci cand ramai acolo esti doar TU si TIMPUL. Nimic altceva si nimeni altcineva!

Frumusetea poti sa o gasesti si pe acel drum pe care ti s-a spus ca nu se afla!

 

Standard