Uncategorized

Tu cum stai cu fericirea?

Ne ridicăm de jos, ne scuturăm de trecut și mergem cu fruntea sus mai departe spre viitor. Dansăm pe străzi pavate de urmele celor ce au pășit înaintea noastră, ne strângem în brațe de parcă ar fi ultima dată, și totuși, ne spunem minciuni în speranța că într-o zi au să devină fapte adevărate. Nu ne rezămăm pe gânduri prăfuite, doar ne rezumăm la fapte de care unii vorbesc doar în șoaptă. Un altfel de deja-vu. O piesă de teatru ce la final primeste un val imens de aplauze, iar mai apoi, în urma ei, rămâne o altă șcenă goală. Fără zâmbete schițate din suflet totul e degeaba. Fără atingeri din pasiune, fără săruturi furate pe grabă și fără noi, doi, încleștați în acei pași, totul e degeaba. Că soarele știe că luna se ascunde când el răsare, dar tot el mai știe că vine un timp când amândoi au să strălucească pe același cer. Așa și tu, așa și eu!

Uneori subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe, a unui gest de atenție, a unei fapte bune! Toate astea au puterea să schimbe lumea când vin din suflet! Toate astea te fac om! Știi și tu definiția. O știu și eu, dar întrebarea mea rămâne: tu cum stai cu fericirea?

//

– Auzi Dan, idiotul ăla de Constantinescu zice că oamenii fericiți nu fac rău!

– Și are omul dreptate!

– Eu sunt fericită! Hai să bem pentru asta!

– Pe bune? Iar începi cu povestea aia nemuritoare?

– Bă… ce îți lipsește?

– Ce îmi lipsește? Îmi lipsește omul meu. Atât! Nimic mai mult.

– Păi acum îl ai, nu?

– E lungă discuția asta. Recunosc! Uneori devin laş. Mă sperie gândul că ea ar putea să devină parte din mine. Mă sperie până şi micul fior de dor ce zace în mine când ea nu e acolo, dar şi faptul că e o realitate la care mai ieri doar visam. Poate că noi, bărbaţii, asa suntem construiți. Să fim puternici fizic zi de zi, însă când vine acel moment în care ar trebui să fim cei mai puternici, pur si simplu ne tremură picioarele. Sau poate doar ne este teama sa nu mai trecem prin ceea ce am mai trecut.

– Care e cel mai frumos sentiment?

– Unul dintre cele mai frumoase sentimente e că știu că EA e acolo. Ce fac, când fac sau cum fac? Sunt întrebări la care răspunsul e unul simplu: EA! Nu există omul perfect. Cauți mii și sute de zile și te învâți ani și zeci de ani într-un cerc. Curios, dar dai de un om care îți dă lumea ta peste cap în câteva zile. Dai de un om care îți redefinește termenul de „încredere” și ce înseamnă „prietenie”, ce înseamnă „noi doi”, ce înseamnă „cu tine de mână”, ce înseamnă „aici”, ce înseamnă „pentru totdeauna”, ce înseamnă „dansezi cu mine?”, ce înseamnă „dandana”, ce înseamna până la urmă viață! Nu e perfect pentru cei mai multi, dar e perfect pentru mine! E omul meu! Si da, când sărutul tău e pregătit în minte de ieri, și când eu o aștept de o viaţă, parcă acel azi e o minune!

– Daca ți-ar cere să o lași să plece ai face lucru ăsta?

– Da! Categoric da! Pentru că atunci când iubești un om, îți dorești să fie fericit! Iar fericit poți să fii oriunde, oricând și oricum, dar niciodată langă oricine!

//

PS: Cea mai frumoasă poveste de dragoste e atunci când te îndrăgostești de cel mai neașteptat om și în cel mai neașteptat moment!

Standard
Uncategorized

Formula iubirii

Sunt un om realist. Am terminat real-ul în liceu. Am mai făcut și două facultăți ce au la bază matematica. În decursul timpului, am căutat diferite formule matematice ce explică iubirea, nu doar am scris despre ea. Am descoperit formule gen formula lui Dirac din fizică, și care sună cam așa: dacă două sisteme interacționează între ele pentru o anumită perioadă de timp și după devin despărțite, nu mai merge să le descriem ca fiind două sisteme distincte, și într-un mod sau altul se formează un sistem unic; ceea ce se întâmplă unuia îl influențează și pe celalalt chiar dacă este la o distanță de mii de kilometrii sau ani lumină. Sincer, nu am fost de acord că această formulă corespunde iubirii. Pot să fiu de acord cu o formulă ce descrie trecutul și prezentul, însă niciodată viitorul. Și nu pot să fac lucru acesta pentru că viitorul înseamnă un infinit absolut, iar în iubire nimeni nu a trăit veșnic. Anul trecut apărea o știre în care niște cercetători americani au făcut un studiu pe această temă și au emis două formule. Una pentru fiecare sex. Să generalizezi e greu. Să pui toate relațiile de iubire la unison e și mai greu. Sunt prea mulți factori. Tot din acest motiv cred că orice mașină înzestrată cu IA nu o să poată să simtă acest sentiment. Cel mai important aspect pe care cred că îl are dragostea este faptul că are un caracter arbitrar, iar lucru ăsta nu poate să fie preconizat fără eroare.

image

E important să împărtășim experiente oamenilor. Povestea ta o să se vindece, iar faptul că o împărtășești cu alti oameni o să-i vindece și pe ei. O să le deschidă calea spre cunoaștere. O să le arate drumul spre liniștea sufletească mult căutată! Sunt momente când rămâi fără cuvinte. Rămâi blocat și doar privești. Privești cum toate lucrurile alea la care ieri doar visai, azi chiar se întâmplă în viața ta! Așa arată fericirea! Simplă, cu zâmbete și cu multă dragoste!

Unii pași trebuie să-i faci singur oricât de greu ar părea. Ai să treci prin momente în care realizezi că oricât de încet ai să mergi, nimeni nu o să „alerge” după tine. Ai să întâlnești pe drumul acest oameni care au să-ți promită că au să te iubească o viață întreagă, dar au să te părăsească la primul semn de slăbiciune. Și ai să întâlnești oameni care au să te iubească mult mai tare tocmai pentru că ai acele semne de slăbiciune. „Tu ai devenit orb de când ea ți-a devenit înger!”  Nu pot să uit cuvintele astea. Îmi răsună încă în minte. Le-am auzit într-o mănăstire cu ceva timp în urmă. Undeva prin Moldova, acum vreo două luni de zile. Matematica e bună, dar dragostea e o virtute. E o limbă ce trebuie învățată, o piesă ce trebuie fredonată, un pas pe o potecă de munte ce te duce spre un loc extraordinar. E unul dintre lucrurile ce durează.

Și da, oamenii renunță prea ușor. Și nu e o caracteristică individuală. Cineva mă întreba azi care e genul meu de femeie. Cred că e genul meu de femeie e ăla care te iubește indiferent de cum ți-a fost ziua, dar mai ales de cum i-a fost ziua!

Urmăresc haștag-ul #jurnaluluneiiubiripierdute! Așa că dacă pui pe facebook, pe instagram sau pe twitter ceva de pe acest blog, adaugă și acest haștag ca să te găsesc! Multumesc tare mult!

Standard
Uncategorized

Când te-am iubit – scrisoare pentru tine

Cauți o limită. O găsești. O depășești. Cauți o altă limită și repeți ceea ce ai învățat. Unii ar spune că asta e calea spre fericire. Eu spun că nu prea e așa. Dacă nu reușești să te bucuri de acel moment, de acea clipă, totul e în zadar. Așa e și cu oamenii ăștia pe care îi iubim. Azi sunt aici, dar nu ai siguranță pe ziua de mâine. Oamenii nu se schimbă. Își schimbă doar prioritățile. Dacă privești atent în trecutul lor ai să înțelegi cum o să le fie viitorul. Pentru că totul se rezumă la două lucruri matematice: totul este o sumă de alegeri, iar fericirea este o necunoscută în orice problemă!

///

Te-am iubit cu mult timp înainte să știu cum îți arată chipul, cine ești sau cum vorbești. Te-am iubit când îmi respirai prin gânduri și-mi alergai prin suflet. Tu erai a mea liniște, dar și a mea neliniște. Te-am iubit când mi se părea că mă prinzi de mână seara în sufragerie și-mi șopteai că mă vrei lângă tine în dormitor. Când aleator îmi spuneai că vrei ciocolată de pe buzele mele. Că vrei să-mi simți gustul pielii mele când vorbele mele nu puteau să-ți aline al tău dor. Că nu ți-am cerut niciodată nimic. Și când te-am vrut te-am făcut să îți dorești să-mi dai. Nu ca un milog ce își cerșește gramul de iubire. Doar ca un câștigător ce se antrenează mereu pentru o poveste denumită pe scurt: idilă!

Uită tot ce ai învățat până la mine. Acum vino mai aproape! Privește-mă în ochi și spune-mi că eu nu sunt acel om pentru tine! Vreau să crezi că poți să fugi departe cât încă mai ai o șansă de supraviețuire! Vreau să-ți păstrezi doar o amintire. Caldă, așa ca tine! Nu vreau să-ți devin demon iubire! Vreau să-ți schimb universul în gândire. Că mai sunt oameni buni și calzi, și harnici, ce visează la un paradis ce poartă numele tău iubire.  Nealterat. Ăsta e cuvântul ce îmi vine acum pe buze. Greu să trăiești în neștire. Greu să te mai „pictez” în cuvinte ce nu-și mai au rostul când tu ești acolo, iar eu alerg de pe aici până acolo. Poate că am stricat acel paradis pur cu al meu gram de nebunie, sau poate doar ai să înțelegi că aceste cuvinte nu au fost menite să îndrepte un rău mai mic spre un rău mai mare. E doar o scrisoare. Ca aia ce încă zace pe masa aia mare din sufrageria unui suflet îmbătrânit de atâta dezamăgire. Acum să nu începi să-mi spui că mă mai vrei că între noi e târziu… iubire!

///

image

Am văzut oameni care sunt împreună, dar totuși ce nu au nimic în comun. Și am văzut oameni ce nu sunt împreună, dar au atâtea în comun! Am văzut oameni acoperiți cu tatuaje ce te ridică de jos când cazi. Și am văzut oameni în costume ce își ascund privirea de tine când ție îți este greu. Am văzut oameni ce se plac, dar se evită. Și am văzut oameni ce nu se plac, dar ce se întâlnesc zilnic. Am văzut oameni care nu au nimic, dar ce dăruiesc din acel „nimic” altor oameni. Și am văzut oameni ce au totul pe acest pământ, dar care te privesc cu dispreț când le ceri să-ți plătească munca ta. Am văzut oameni ce se iubesc, dar fiecare e pe drumul lui. Și am văzut oameni ce nu se iubesc, dar au același drum.

Până la urmă, oare dragostea aia mai învinge? Oare chiar mai câștigă? Oare cine e bun și cine e rău? Cel ce dă sau cel ce primește?

Vrei ca un om să-și amintească mereu cu plăcere de tine? Atunci ai răbdare și învăță-l un lucru. Orice lucru. Oricât de mare sau de mic. Pentru că de fiecare dată când o să facă acel lucru o să-și amintească că tu, cândva, l-ai învățat acel lucru. Și asta este mulțumirea sufletească care ne aduce mai aproape de fericire. Să știi că ai putut, că ai făcut și că ceva a rămas în urma ta! Cel mai mare lucru în viață: să lași urme peste tot unde mergi! Asta am în învăța de la mama mea.

Standard
Uncategorized

Porția mea fericire

După jumătate de an în care am alergat de colo în colo am ajuns să-mi găsesc și eu liniștea. Știam că o să vină. Pentru că timpul vindecă inimi rănite, chiar dacă ucide speranțe și vise. Acum sunt aici! În liniște, împăcat, cu un zâmbet mai mereu pe chip, cu multă lumină în suflet, fără resentimente, cu un pact rupt după ce l-am făcut pe genuchi într-o seară de februarie, fără armistiții cu mine, doar cu o pace definitivă. Ce a fost a fost. E trecut. Nu mă întelege greșit. Nu există un premiu de consolare. Unii ar spune că el ar fi în relațiile alea pe care le ai, relațiilea alea tampon. Eu am refuzat să am așa ceva. Am refuzat orice premiu de consolare. Am preferat să găsesc liniștea în mine, în ceea ce fac. Am preferat să mă concentrez pe mine, pe viața mea, pe visele mele, pe opțiunile mele, dar mai ales pe alegerile mele. Am încercat să învăt și nu am căutat oameni buni. Am luat oamenii așa cum au venit. Ăla a fost premiul meu. Să-mi demonstrez mie că mi-am învățat lecția. Să-mi demonstrez mie că am crescut, că am devenit mai bun, că nimic nu mă poate arunca iar în acel iad. Aș fi jurat în urmă cu jumătate de an că dacă mi s-ar fi dat o singură șansă aș fi coborât iar în iad. Acum nu mai pot să o fac! Nu pentru că nu mai iubesc! Doar pentru că acea durere nu mai este justificată și pentru că în dragostea nu câștigă cine rămâne în picioare. Câștigă cine reușește să se ridice de jos mai puternic și mai tare!

57274e295bb87282486563770c034245

Acum am ajuns la porția mea de fericire. Ea vine zi de zi. E acolo și o simt. Fie că e dimineața pe la șase când îmi beau în liniște cafeaua cu mult lapte și miere de albine, sau că e prânzul când mă prinde pe la o masă mâncând singur printr-un restaurant sau că e seară când mă cuibăresc cu un pahar de vin în mână și o carte bună prin pat. O simt cum curge în mine și se simte al dracului de bine. O simt în omul ăla de lângă mine care râde mai mereu și sincer chiar aș vrea să-l văd toată viața cum râde, să nu-l văd niciodată că plânge, pentru că-i ador acel râs. Bine, mai puțin atunci când plânge de fericire. Dar aia nu se pune.

Cel mai puternic cuvânt pe care l-am învățat în aceste șase luni: poate! Îți lasă o urmă de speranță în suflet, dar în același timp te pune în fața unei realități. Realitatea aia e că tu ești doar o opțiune în viața acelui om care pentru tine e totul! Tu ești doar un călător, un om care azi ești și mâine poți să dispari șters din viața acelui om cu un burete imaginar.

Se spune că atunci când întâlnești acel om care e al tău o simți în tine. Ești mai mereu agitat. Ești mai mereu pus pe căutare și încerci să descoperi pe zi ce trece tot mai mult. Eu sincer nu cred. Cred din contră că simți acea liniște în tine. Că simți cum fiecare piesă lipsă se lipește pe zi ce trece în sufletul tău. Simți că poți să iubești în fiecare zi ca și cum ai spune la final de zi un mare „Adio”! O simți în sclipirea aia din ochi, în zâmbete afișate pe chip, în strângeri în brațe, în telefoane idioate sau mesaje pe whapp în care spui „Bună dimineața!” sau „Noapte bună”. În strângeri de mână pe marginea unui ring de dans sau într-un mulțumesc sincer spun pentru că simți nu pentru că trebuie să-l spui! O simți pentru că guști în fiecare zi din porția aia de fericire. Am mai spus lucru ăsta, dar prefer să mă repet: dacă nu poți să fi fericit de unul singur, nu ai să reușești să fi fericit nici în doi!

Standard
Uncategorized

Curaj dragă, curaj…!

Să-i spui unui om ceea ce simți, să-l ți de mână pe stradă, să-i arăți cea mai bună parte din tine, să-i oferi timpul tău cadou, să-l faci o prioritate, nu-i o vrăjeală! E un act de curaj, însă avem tot mai puțini curajoși în ziua de azi. Marea majoritate imită curajul. Îl aud din vorbele celor care îl au. Îl văd în faptele celor care nu se ascund să își arate adevărata lor față! Cei fără curaj ascund adevăratele sentimente și joacă un rol, iar atunci când piesa s-a terminat, își strâng lucrurile și au plecat. Pleacă spre un alt loc, spre o altă șcenă unde pot să joace pentru o perioadă rolul principal. Din păcate pentru ei mereu au să joace rolul secundar chiar dacă încă nu înteleg lucru acesta. Pentru că și atunci când întâlnesc acel om pentru care ei ar face orice, o să fie simple marionete pe o tablă de sah. Trecutul o să-și spună cuvântul. Universurile plătesc toate faptele. Și pe cele bune, dar și pe cele rele. Nimic nu rămâne neplătit. Și chiar dacă ajung să înteleagă care e rolul lor, preferă să mimeze un sentiment într-un loc unde macar una dintre cele trei principii principale dintr-o relație este îndeplinită.

6a5d05b1ba9207d57d0f110847f183c6

Ai putea spune că cei fără curaj sunt cei mai fericiți, dar ei chiar nu sunt fericiți. Mimează un sentiment și se ascund după plăcerea unui moment. Uită că există și o zi de mâine. Uită că pe oameni nu-i poți sterge cu buretele din viața ta și mai uită că toate acele momente în doi nu se mai repetă! Așa se întâmplă când un om nu are o destinație precisă în minte. Apare în zeci de povești și totuși nici măcar una dintre acele povești nu e a lui. Așa fac și cei care preferă relațiile tampon, care preferă o singurătate în doi, pentru că prea puțini mai sunt acei oameni care se pun în pat langă un om pe care îl au și în minte, dar și în suflet!

În drumul meu spre fericire, recunosc că nu am avut mereu curaj. Uneori m-am pierdut pe drum. Dar a fost lecția mea de viață. Am învățat că oamenii sunt trecători. Am învățat că până și omul la care te aștepți cel mai puțin, într-o zi o să plece și o să te lase singur când îți este cel mai greu. ”Să ai recunoștință!”. Așa îmi spunea mereu mama. Că asta e calea spre fericire. Să nu uit cine am fost, dar și cine am devenit. Să nu uit să iert pe cei care mi-au greșit, dar și să nu uit să mă-nclin în fața oamenilor care au fost mereu acolo și care cu o vorbă bună au încercat să mă ajute. Azi e una dintre acele zile. Azi sunt împăcat cu mine, cu deciziile mele, dar mai ales cu faptele mele. Azi sunt fericit! Azi simt că iar iubesc! Și da, la final, tot ce-ai stâns se scrie cu senin, se iartă din plin, se aruncă și se șterge ce-i venin. Așa spunea Alexandra Ușurelu în piesa ei.

Curaj dragă, curaj dragă inimă! Că mai sunt multe de făcut, multe de văzut, dar mai ales multe de iubit! Pentru că nimic nu se compară cu acel sentiment ca atunci când găsești bucăți din tine în alt om. Și dacă ne-am aduce aminte în fiecare zi că am putea pierde pe acel cineva din inima nostră în orice moment, am iubi mult mai tare, mai puternic, am dat mai mult din noi și am fi mult mai liberi. Nu pentru că nu am avea nimic de pierdut, doar pentru că mereu poți pierde! Curaj dragă, curaj…!

Standard
Uncategorized

Pauză. Respiră…!

Te-ai gândit vreodată ca nu poți să câștigi fără să pierzi altceva în schimb? Nu e vorba de bani. Hârtiile alea colorate nu au nici o legătură aici. E vorba de oameni. De sentimente. De momente. De trăiri. De acele prinderi de mană care îți ating instantaneu inima. Despre astea e vorba. De clipele alea care te fac să te ridici de jos fără absolut nici o frică. Acum, când nu mai ai nimic de pierdut. Poate doar încă niște ani în drumul asta nebun de unul singur, dar care oricum e mai bine așa decât cu un om nepotrivit langă tine.

Simt durerea oamenilor poate prea mult și prea adânc în mine. Dar asta nu mă face să mă întreb care e rolul meu și când se termină în viața lor. Nu toți suntem niște actori de la Hollywood. Nu toți pot să-și definească viața așa cum ar vrea ei să o trăiască și asta e o prostie că o trăiesc degeaba. La ce bun dacă nu poți să faci ce vrei, când vrei și cu cine vrei? Am alergat de nebun după o dragoste nocivă și care m-a pus în genunchi. Că eu, ca un idiot, ascultam doar ca să răspund și nu ca să înțeleg! Și mare defect mai e acel lucru când te lași condus de sentimente! Când lași emoțiile sa pună stăpânire pe tine ajungi instant o pradă de război. Numai dezbini și cucerești. De asta e mai bine să pui punct și nu virgulă în viața ta. De asta ai nevoie să stai singur. Sa înveți sa te bucuri de parfumul acelei roșcate de pe stradă, de liliacul care a înflorit în fata blocului sau de o cafea pe o terasă însorita cu un prieten dupa o zi încărcată la birou. Asta e fericire. Și totuși, care e prețul?

image

///

– Ce faci? am întrebat eu.
– Mănânc cireșe! a răspuns ea.
– Îți plac? am întrebat de dragul conversației.
– Da! Îmi placi! a răspuns ea râzând.

Atunci am înțeles că ea e pentru mine acel oxigen pe care îl caut de ceva timp. Nu pentru că mă place. Doar pentru că mă face să râd până uit de mine. E o nebunie de femeie. Matură, dar care mereu îmi  zâmbește. Serioasă, dar care mereu știe să arate că îi pasă și că dacă ea a făcut un pas, eu pot să fac restul de nouă zeci și nouă! Poate că așa ar trebui să fie scrisă definiția iubirii. În doi. Râzând. Cu multe hohote. Fără teamă că se termină totul în noaptea asta sau peste zeci de ani. Pentru că atunci când simți te bucuri și orice mesaj, orice rând îți pare plin de sens. Orice conversație, chiar și de două zeci de secunde pare vie și plină de viață. Până și acea piesă pe care o detestăm pare așa bună și te duce cu gândul la acel om și modul cum îți cântă seara în telefon când iasă de la duș. Prea puțini o fac însă. Prea puțini se bucură. Prea puțini mai apreciază acele vorbe și le transformă în fapte. Unii se opresc la plăceri carnale. Uită să trăiască dezbrăcati de haine și să povestească fără să mai impresioneze. Să fie ei. Și se pierd printre petalele acelor trandafiri plini de spini. Ca o ultimă noapte de dragoste. Fără scuze inutile și vinuri roșii care pătează. Dar cu mult rose. Și multă apă. Că astea ne dau viață. Acum suntem prea tineri ca să murim bătrâni. Suntem prea prinși în încătușarea privirilor pline de sentimente contradictorii care se ceartă în timp ce noi ne ținem de mână pe acel câmp de rapiță. Ea încă nu mă crede când îi spun că e tot ce eu am. Și nici eu nu o cred când ea îmi spune că suntem perfecți împreună.  Tu de ce îmi zâmbești? Ce vrei să iei din viața mea? Așa îi spun mereu și ea nu se poate opri din râs. Ghinion că nu cred în dragoste la prima vedere. Că dacă ar exista, cu siguranță că asta ar fi acea dragoste. Pauză. Respiră…

 || Jurnalul unei iubiri pierdute ||

///

Standard
Uncategorized

Relațiile moderne || video blog

De azi incep partea de video blog. Scriu  mai putin. Vorbesc mai mult. Sper ca nu si prost! 😂

Lăsând gluma la o parte, de azi incep o serie de episoade. Primul episod este dedicat problemelor relațiilor moderne. Relațiile anului 2015. Si nu e despre cum  sa relaționăm mai usor sau mai repede.

Astept părerea ta la acest video. Indiferent ca e una pozitivă sau una negativă. Vreau reacții si m-as bucura sa-ti aud părerea.

PS: am sa-mi păstrez obiceiul cu recomandare unei piese. Azi e rândul lui Marlon Roudette sa ne încânte. 😊

Standard
Uncategorized

Dragostea – o teorie inventata…

Dragostea – acea teorie inventata pentru satisfacția oamenilor care nu pot sa trăiască cu esența si principii de viata. O scuza ca sa lași un om drag sa te calce in picioare exact atunci cand iti este lumea mai draga. Atunci cand esti descurajat dai vina pe dragoste, nu? Atunci cand iti pierzi stima de sine si încrederea in tine, dai vina pe dragoste, nu? E o chestie general valabilă ca ne lamentam intr-o societate lipsită de sens si perseverenta in bun. Căutam mereu un sentiment pe care l-am ucis in noi inca din copilărie. Poate ca nu e vina noastra ca l-am ucis, dar cu siguranta ca e vina noastra ca nu l-am reînviat in noi. Exista ceva mai puternic ca dragostea? Da! Si se numește fericire!

image

Mi-am repetat ani la rând ca dragostea face oamenii mai buni, mai liniștiti, mai frumoși. Cacat! Daca nu esti fericit degeaba mai iubesti. Irosești sentimente puternice pe oameni slabi care nu-si închid niciodată trecutul, oameni care mereu au sa se ascundă sub pretextul unui legământ cu ei si ce mereu o sa uite cum e sa încerci sa fii fericit nu doar sa pari. Stiu ca am sa fiu mândru de mine peste ani ca am crezut in dragoste pentru ca intr-un final regreți aproape la fel de mult lucrurile pe care le-ai facut ca pe cele pe care nu le-ai facut. Sincer eu prefer sa zic „Oh… la naiba ca am facut si chestia asta!” decat sa zic „Ce-ar fi fost daca făceam si chestia aia?”. Iar ca adult construiesti. Asta faci. Chiar daca construiesti castele de nisip pe care apoi le distrugi, pentru ca mai apoi sa le construiesti iar si iar cu toate ca stii ca o sa vina acel val puternic care o sa le distrugă oricum. Niciodată nu am fost atras sau interesat de acele femei care vor sa se dezbrace doar de haine. Cred ca o femeie trebuie sa ofere mai mult decat un corp frumos, iar datoria unui bărbat e sa o dezbrace intai de sentimente, de trăiri, de emotii, nu de haine! Si totuși, pe femeia pe care am iubit-o cel mai mult in aceasta viata, mai întâi am dezbrăcat-o de haine.

Am ajuns sa nu mai cred in vorbele oamenilor. Oricât de frumoase ar fi ele si oricât de bine ar suna, pentru mine faptele conteaza! Nimic altceva! Timpul decide pe cine întâlnești. Inima ta decide pe cine iubesti. Insa doar caracterul acelui om decide daca rămâne sau nu pentru totdeauna in viata ta! Si da, cand esti atat de obișnuit cu tine, habar nu ai cat de frumos si de bun pari in ochii unui necunoscut.

Standard
Uncategorized

Paradoxul unei iubiri pierdute?

„Paradoxul lămâi. S-a facut acra pentru a se apăra. Si tocmai pentru acreala ei este culeasă.”

     Stiu ca te aștepți sa citești un text trist, dar uite ca azi nu e asa. Se zice ca lunea nici iarba nu creste. Greșit! Lunea este ziua in care trebuie sa renaști. De fiecare data mult mai tare si mai puternic. Cu zambetul pe buze. Pentru ca ziua de luni e acea zi in care trebuie sa te cucerești pe tine.

image

///

Stai. Nu poti sa ma iubesti doar cand vrei sau cand esti singura. Nu poti sa ma iubesti doar atunci cand nu te enervez. Si o sti si tu. Vreau sa-ți fiu in nervi. Vreau sa-ți fiu un viciu. Vreau sa-ți fiu acel drog, nu doar o tigara pe care o fumezi din cand in cand. Ca un „psihopat”. Si atunci cand te duc la dus sa-mi simți mana pe spate  si sărutul pe gâtul tau chiar daca eu nu sunt acolo. Nu vreau sa fiu mereu responsabil pentru ca tu zâmbești. Vreau sa înveți sa o faci singura. Din tine. Eu pot sa-ți promit ca am sa încerc. Ca am sa fiu acolo si ca am sa te țin de mana. Ca nu am sa te las sa lupți singura. Ca am sa te țin strâns de mana si o sa trecem impreuna prin orice. Stiu ca sunt un dezastru, dar si tu esti. Si nu imi este frica de demonii tai. Ii cunosc deja. Am depășit de mult faza asta. Ca te apropii de mine si apoi fugi iar. Da, nu dorm mult. Dar si cand reușesc sa dorm inca te visez si dorm ca un copil de 6 ani.

Nu caut o alta „ploaie” in viata mea. Caut acea „furtuna” care sa-mi aducă exact acel lucru de care am nevoie cel mai mult. Singurul afrodisiac. Tu! Vocea ta cand imi striga numele. Toti acei atomi ce sa izbesc cu putere prin corpul meu. Toti acei neuroni ca se lupta sa-mi demonstreze ca pot sa duc orice poveste. Acum stiu cum miroase o „furtuna”. Miroase a tine. Exact asa! Iar tu… esti furtuna mea!

Si inainte de a te vedea vreau sa iti spun ca nu-mi mai este teama. Stiu ca sunt șanse mari ca lucrurile sa nu mai meargă între noi. Nu din egoism sau din orgolii rănite. Doar pentru ca nu mai suntem pregătiți de „furtuna”. Stiu ca poti sa te reîndrăgostesti iar de mine. Ai facut lucru asta mult timp. Chiar daca nu vrei sa il recunoști: eu o stiu! Ai facut-o de fiecare data cand imi spuneai „sa ai grija de tine”, „Sa te îmbraci mai gros.”, „Sa ma suni cand ajungi.” sau „Ai mancat azi?”. Habar nu am ce sa-ți spun sau ce sa zic. Nu am experiența la asta. Si chiar daca par ca am mereu cuvintele la mine, uite ca am ajuns aici. Încerc sa par curajos si inteligent in același timp. Stiu ca nu pot sa fie ambele in același timp. Dar incerc!

Nu vreau sa te iubesc ca pe un foc de scăpare sau ca pe un fum dintr-o țigara. Stiu ca uneori ai sa fi acel  „perfect match”, iar alteori doar un alt răsărit de soare. Stiu ca uneori nu sti ce sa faci sau cum sa faci sa fie bine, dar draga mea nimeni nu știe. Pur si simplu ne trăim momentul. Sa ne îmbătam impreuna si sa ne povestim toate tâmpeniile si sa speram ca dimineata nu o sa fim rușinați de ceea ce am facut sau ca o sa simțim ca nu am jucat corect. Dar, tu esti „raul” care imi face bine! Iar eu sunt „acel ceva” ce mereu a fost aici! Doar pentru tine! Acum… vrei sa iei masa cu mine?

///

     Pana cand acea femeie nu-ți ajunge prieten, cel mai bun prieten, omul care iti asculta toate necazurile si-ți știe toate secretele, pana nu ajunge cel mai mare dușman pentru tine si cel mai rău coșmar, dar tu inca sa simți ca o iubești, nu poti spune ca iubesti cu adevarat.

Daca reușești sa treci prin toate aceste etape, atunci acea iubire o sa meargă mai departe indiferent de ce o sa se mai întâmple! Nimic nu poate sa mai doboare acea dragoste! Si da, greșim cand nu ne dam drumul la timp. Dar totuși… cine ne poate spune ca e timpul potrivit?

Standard
Uncategorized

Sa te îndrăgostești

     Iti aduci aminte cand te-ai îndrăgostit prima data? Era soare afara? Cu siguranta ca nu-ți mai aduci aminte. Dar știu eu ce iti amintești. Ca era soare in sufletul tău si ca, oricum era vremea de afara, pentru tine era bine! Nu-i asa?

     Uneori, ca acuma, imi este dor sa ma îndrăgostesc nebunește, sa uit de mine, de ziua de mâine, de toate problemele de la birou, de faptul ca trebuie sa-mi cumpăr o casa si tanti aia de la banca ma tot bate la cap cu telefoane fără rost, de faptul ca am 33 de ani si tata imi spune ca trebuie sa ma însor. Imi este dor sa ma îndrăgostesc fără rușine si fără rețineri. Sa ma îndrăgostesc atat de tare si de puternic încât sa uit ca am vorbit cinci ore la telefon si tot as mai vrea. Sa ma îndrăgostesc atat de puternic încât toate aceste bucăți de suflet rupte din mine sa se lipească la loc intr-o clipire. Asta as vrea! As vrea sa ma îndrăgostesc ca sa nu mai am motive puerile ca sa cumpăr flori sau cutii cu bomboane de ciocolata.

Se spune ca dragostea e ca mersul pe bicicleta. De îndată ce ai învățat cum poți sa-ți deschizi inima, ai sa o faci mereu. Eu nu prea cred. La fel cum nu cred nici in a doua șansa. Adică cred ca exista, însă nu cred ca toți oamenii o merita. Întrebarea e: acum cum dracului fac sa ma indragostesc? 😂😂😂

PS: știu ca ceea ce iti dorești s-ar putea si sa primești!

PSS: nu cred in șansa, dar cred ca daca muncești suficient de mult si tare cu tine ajungi in acel punct in care poti sa faci tot ceea ce iti dorești!

image

Standard
Uncategorized

Amintiri

     Stiu ca nu am mai scris de mult aici. Adevarul e ca nu am mai scris de mult pentru ca încerc sa schimb ceva in mine. Simt nevoia ca sa lupt cu alți demoni. Simt nevoia sa schimb ceva in mine. In ultimele luni din viata am învățat ca poți sa fi cel mai bun om de pe pământ, ca poți sa ai cea mai buna inima si sa oferi toată dragostea pe care o porți in suflet ca oricum nu conteaza. Poți sa faci oricât de multe sacrificii vrei ca tot nu conteaza. Poți sa negociezi cu tine pana la infinit. Poți chiar si sa te pui in genunchi in speranta ca te observa acel cineva. Iubirea nu înseamnă acele sărutări, acele întâlniri, sa demonstrezi ceva anume sau sa faci sacrificii pentru cineva anume. E doar sa fi acolo, cu acel cineva care te face fericit așa cum nu ai fost pana acum. Iar dacă acel om nu te iubește, toată aceasta lupta(pentru ca este o lupta), toată aceasta dragoste nu este degeaba, dar se pierde in timp! Iar dacă tu nu ești împăcat cu tine, cu sufletul tău, cu gândurile tale, dacă nu ești fericit de unul singur, niciodată nu ai sa fi fericit in doi!

image

     Cred ca viata e o balanța si din acest motiv am învățat sa trăiesc din momente, din clipe, nu din zile sau luni. Am învățat sa trăiesc din momente pentru ca acel moment este o certitudine. Restul…sunt doar incertitudini, iar viata are un mod foarte ciudat de a ne arata cand anumite momente devin certitudine. Sa încerci sa aștepți pana sa te schimbi e doar o pierdere de timp. Te pierzi pe tine, acel om care ești acum. Si da, nimeni nu se schimba peste noapte. Nimeni nu poate sa facă schimbări de structura in interiorul lui de unul singur. Poți sa faci schimbări de suprafața. Te-ai creat asa in timp. Ai acea structura fiind definit de toate acele nopți de singurătate si de toate acele lupte interioare pe care le-ai dat cu tine. Cu toții le-am dat si inca le mai dam.

     Niciodata sa nu regreți o zi din viata ta. Zilele bune îți dau fericire. Zilele mai puțin bune îți dau experiența. Zilele proaste îți oferă lecții. Insa zilele cu adevărat bune îți oferă amintiri!

     Iubeste viata asa cum e ea! Si învață sa te iubești pe tine, pentru ca intr-un final ești tot ce ai!

Standard
Uncategorized

Sa iubesti mai mult sau mai putin?

”Cand nu ai sa sti despre ce sa vorbesti… vorbeste despre mine!”

 

///

– Dan, acuma ea a plecat. Esti doar tu. Ea nu mai e in povestea asta. Cu siguranta ca ii pare rau de tine si cu siguranta ca ii pare rau dupa tine deoarece a crezut ca tu esti cel mai extraordinar barbat de pe pamant. Deoarece a crezut ca ai cel mai mare si puternic suflet pe care un om il poate avea. Si chiar daca ar putea sa aibe aproape orice barbat din universul asta, ea tot pe tine te-ar alege si cred ca tu stii lucru acesta. Dar acum, chiar in acest moment, tu esti doar o alta parte din trecutul ei. Acum esti doar o amintire si pe zi ce trece se stinge tot mai tare, iar intr-o buna zi o sa intalneasca un alt barbat, poate ca nu la fel de bun ca tine, dar care o va face cea mai fericita femeie de pe pamant. Nu crezi?

– Alexandra, din punctul meu de vedere lucrurile sunt simple. Noi, oamenii, le complicam. Stiu ca orice as face oricum nu e bine. Eu m-am hotarat sa-mi traiesc momentul. Atat. Nimic mai mult. Fara asteptari sunt sigur ca nu o sa mai am parte de dezamagiri. Inca iubesc si inca o iubesc pe EA. Stiu ca au sa mai treaca multe dimineti in care EA o sa fie primul meu gand, la fel cum au sa mai treaca multe nopti in care tot EA o sa fie ultimul meu gand inainte sa adorm. Si da… am sa iubesc toata viata mea. Nu conteaza ca e EA sau e alta in locul ei. Nu am sa iubesc mai mult sau mai putin. Am sa iubesc si am sa-mi traiesc clipa atat cat pot de mult! Da, am fost nervos ca nu a fost decizia mea. Da, am fost suparat ca nu a incercat sa lupte. Prima lupta si primul esec. Am fost suparat si ca mi-am asumat atat de multe si de fapt nu trebuia. Poate ca sunt naiv, dar am lasat-o sa plece in speranta ca o sa se intoarca singura. Nimic nu se compara cu acel sentiment cand in fiecare dimineață iti privesti iubirile cum dorm. Asta e adevarata fericire pentru mine. Sa poti sa te bucuri cu adevarat de ceea ce ai si nu de ceea ce iti doresti…! Si mai tarziu, cand se trezesc sa le auzi glasul firav cum iti spun:” Buna dimineata iubitul meu!” si ”Buna dimineata tati!”!

///

 10420395_10152637129628077_1678236497147180026_n

O relatie inseamna sa urci munti impreuna, nu ca unul sa urce si tu sa-l astepti intr-un podis unde e cald si bine. Inseamna sa treci prin ploi si vanturi puternice. Sa te feresti de acei bolovani care vin intr-o graba mare la vale si s-ar putea sa te loveasca cu o forta atat de mare incat sa nu te mai ridici niciodata de jos. Fericirea e o alegere si lucru acesta e cert. Poti sa faci orice. Tu decizi! Daca tu nu reusesti sa fi fericit de unul singur, atunci cu siguranta nu ai sa ajungi fericit in doi. Daca nu esti fericit de unul singur, in doi ai sa pui doar pansament dupa pansament peste o rana.  Iar la final? La final o sa te doara si mai tare. Eu lucru acesta nu il inteleg la oameni. Daca nu esti pregatit de ce te agati de niste cuvinte al unui om care te iubeste? Crezi ca in timp ai sa ajungi sa-l iubesti? Gresit! Ai sa ajungi sa-l jignesti pe acel om, pentru ca acest lucru numai respesct nu se numeste! Sa calci in picioare sentimentele unui om este poate cel mai periculos lucru pe care poti sa-l faci. Acel om nu mai are nimic de pierdut si daca se intorce impotriva ta, daca reuseste sa te scoata din inima lui, nu vreau sa-mi imaginez cine o sa planga la urma si cine o sa sufere mai tare. Sa nu uiti ca acel om te cunoste cu bune si cu rele. Acum, nu poti sa iubesti mai mult sau mai putin. Ori iubesti…ori nu iubesti! Durerea mereu o sa fie de doua tipuri: acea durere care ne doare si acea durere care ne schimba! Dezamagirile ne schimba. Dragostea ramane, oamenii se schimba!

Standard