Uncategorized

Tu cum stai cu fericirea?

Ne ridicăm de jos, ne scuturăm de trecut și mergem cu fruntea sus mai departe spre viitor. Dansăm pe străzi pavate de urmele celor ce au pășit înaintea noastră, ne strângem în brațe de parcă ar fi ultima dată, și totuși, ne spunem minciuni în speranța că într-o zi au să devină fapte adevărate. Nu ne rezămăm pe gânduri prăfuite, doar ne rezumăm la fapte de care unii vorbesc doar în șoaptă. Un altfel de deja-vu. O piesă de teatru ce la final primeste un val imens de aplauze, iar mai apoi, în urma ei, rămâne o altă șcenă goală. Fără zâmbete schițate din suflet totul e degeaba. Fără atingeri din pasiune, fără săruturi furate pe grabă și fără noi, doi, încleștați în acei pași, totul e degeaba. Că soarele știe că luna se ascunde când el răsare, dar tot el mai știe că vine un timp când amândoi au să strălucească pe același cer. Așa și tu, așa și eu!

Uneori subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unei vorbe, a unui gest de atenție, a unei fapte bune! Toate astea au puterea să schimbe lumea când vin din suflet! Toate astea te fac om! Știi și tu definiția. O știu și eu, dar întrebarea mea rămâne: tu cum stai cu fericirea?

//

– Auzi Dan, idiotul ăla de Constantinescu zice că oamenii fericiți nu fac rău!

– Și are omul dreptate!

– Eu sunt fericită! Hai să bem pentru asta!

– Pe bune? Iar începi cu povestea aia nemuritoare?

– Bă… ce îți lipsește?

– Ce îmi lipsește? Îmi lipsește omul meu. Atât! Nimic mai mult.

– Păi acum îl ai, nu?

– E lungă discuția asta. Recunosc! Uneori devin laş. Mă sperie gândul că ea ar putea să devină parte din mine. Mă sperie până şi micul fior de dor ce zace în mine când ea nu e acolo, dar şi faptul că e o realitate la care mai ieri doar visam. Poate că noi, bărbaţii, asa suntem construiți. Să fim puternici fizic zi de zi, însă când vine acel moment în care ar trebui să fim cei mai puternici, pur si simplu ne tremură picioarele. Sau poate doar ne este teama sa nu mai trecem prin ceea ce am mai trecut.

– Care e cel mai frumos sentiment?

– Unul dintre cele mai frumoase sentimente e că știu că EA e acolo. Ce fac, când fac sau cum fac? Sunt întrebări la care răspunsul e unul simplu: EA! Nu există omul perfect. Cauți mii și sute de zile și te învâți ani și zeci de ani într-un cerc. Curios, dar dai de un om care îți dă lumea ta peste cap în câteva zile. Dai de un om care îți redefinește termenul de „încredere” și ce înseamnă „prietenie”, ce înseamnă „noi doi”, ce înseamnă „cu tine de mână”, ce înseamnă „aici”, ce înseamnă „pentru totdeauna”, ce înseamnă „dansezi cu mine?”, ce înseamnă „dandana”, ce înseamna până la urmă viață! Nu e perfect pentru cei mai multi, dar e perfect pentru mine! E omul meu! Si da, când sărutul tău e pregătit în minte de ieri, și când eu o aștept de o viaţă, parcă acel azi e o minune!

– Daca ți-ar cere să o lași să plece ai face lucru ăsta?

– Da! Categoric da! Pentru că atunci când iubești un om, îți dorești să fie fericit! Iar fericit poți să fii oriunde, oricând și oricum, dar niciodată langă oricine!

//

PS: Cea mai frumoasă poveste de dragoste e atunci când te îndrăgostești de cel mai neașteptat om și în cel mai neașteptat moment!

Anunțuri
Standard
Uncategorized

Formula iubirii

Sunt un om realist. Am terminat real-ul în liceu. Am mai făcut și două facultăți ce au la bază matematica. În decursul timpului, am căutat diferite formule matematice ce explică iubirea, nu doar am scris despre ea. Am descoperit formule gen formula lui Dirac din fizică, și care sună cam așa: dacă două sisteme interacționează între ele pentru o anumită perioadă de timp și după devin despărțite, nu mai merge să le descriem ca fiind două sisteme distincte, și într-un mod sau altul se formează un sistem unic; ceea ce se întâmplă unuia îl influențează și pe celalalt chiar dacă este la o distanță de mii de kilometrii sau ani lumină. Sincer, nu am fost de acord că această formulă corespunde iubirii. Pot să fiu de acord cu o formulă ce descrie trecutul și prezentul, însă niciodată viitorul. Și nu pot să fac lucru acesta pentru că viitorul înseamnă un infinit absolut, iar în iubire nimeni nu a trăit veșnic. Anul trecut apărea o știre în care niște cercetători americani au făcut un studiu pe această temă și au emis două formule. Una pentru fiecare sex. Să generalizezi e greu. Să pui toate relațiile de iubire la unison e și mai greu. Sunt prea mulți factori. Tot din acest motiv cred că orice mașină înzestrată cu IA nu o să poată să simtă acest sentiment. Cel mai important aspect pe care cred că îl are dragostea este faptul că are un caracter arbitrar, iar lucru ăsta nu poate să fie preconizat fără eroare.

image

E important să împărtășim experiente oamenilor. Povestea ta o să se vindece, iar faptul că o împărtășești cu alti oameni o să-i vindece și pe ei. O să le deschidă calea spre cunoaștere. O să le arate drumul spre liniștea sufletească mult căutată! Sunt momente când rămâi fără cuvinte. Rămâi blocat și doar privești. Privești cum toate lucrurile alea la care ieri doar visai, azi chiar se întâmplă în viața ta! Așa arată fericirea! Simplă, cu zâmbete și cu multă dragoste!

Unii pași trebuie să-i faci singur oricât de greu ar părea. Ai să treci prin momente în care realizezi că oricât de încet ai să mergi, nimeni nu o să „alerge” după tine. Ai să întâlnești pe drumul acest oameni care au să-ți promită că au să te iubească o viață întreagă, dar au să te părăsească la primul semn de slăbiciune. Și ai să întâlnești oameni care au să te iubească mult mai tare tocmai pentru că ai acele semne de slăbiciune. „Tu ai devenit orb de când ea ți-a devenit înger!”  Nu pot să uit cuvintele astea. Îmi răsună încă în minte. Le-am auzit într-o mănăstire cu ceva timp în urmă. Undeva prin Moldova, acum vreo două luni de zile. Matematica e bună, dar dragostea e o virtute. E o limbă ce trebuie învățată, o piesă ce trebuie fredonată, un pas pe o potecă de munte ce te duce spre un loc extraordinar. E unul dintre lucrurile ce durează.

Și da, oamenii renunță prea ușor. Și nu e o caracteristică individuală. Cineva mă întreba azi care e genul meu de femeie. Cred că e genul meu de femeie e ăla care te iubește indiferent de cum ți-a fost ziua, dar mai ales de cum i-a fost ziua!

Urmăresc haștag-ul #jurnaluluneiiubiripierdute! Așa că dacă pui pe facebook, pe instagram sau pe twitter ceva de pe acest blog, adaugă și acest haștag ca să te găsesc! Multumesc tare mult!

Standard
Uncategorized

Când te-am iubit – scrisoare pentru tine

Cauți o limită. O găsești. O depășești. Cauți o altă limită și repeți ceea ce ai învățat. Unii ar spune că asta e calea spre fericire. Eu spun că nu prea e așa. Dacă nu reușești să te bucuri de acel moment, de acea clipă, totul e în zadar. Așa e și cu oamenii ăștia pe care îi iubim. Azi sunt aici, dar nu ai siguranță pe ziua de mâine. Oamenii nu se schimbă. Își schimbă doar prioritățile. Dacă privești atent în trecutul lor ai să înțelegi cum o să le fie viitorul. Pentru că totul se rezumă la două lucruri matematice: totul este o sumă de alegeri, iar fericirea este o necunoscută în orice problemă!

///

Te-am iubit cu mult timp înainte să știu cum îți arată chipul, cine ești sau cum vorbești. Te-am iubit când îmi respirai prin gânduri și-mi alergai prin suflet. Tu erai a mea liniște, dar și a mea neliniște. Te-am iubit când mi se părea că mă prinzi de mână seara în sufragerie și-mi șopteai că mă vrei lângă tine în dormitor. Când aleator îmi spuneai că vrei ciocolată de pe buzele mele. Că vrei să-mi simți gustul pielii mele când vorbele mele nu puteau să-ți aline al tău dor. Că nu ți-am cerut niciodată nimic. Și când te-am vrut te-am făcut să îți dorești să-mi dai. Nu ca un milog ce își cerșește gramul de iubire. Doar ca un câștigător ce se antrenează mereu pentru o poveste denumită pe scurt: idilă!

Uită tot ce ai învățat până la mine. Acum vino mai aproape! Privește-mă în ochi și spune-mi că eu nu sunt acel om pentru tine! Vreau să crezi că poți să fugi departe cât încă mai ai o șansă de supraviețuire! Vreau să-ți păstrezi doar o amintire. Caldă, așa ca tine! Nu vreau să-ți devin demon iubire! Vreau să-ți schimb universul în gândire. Că mai sunt oameni buni și calzi, și harnici, ce visează la un paradis ce poartă numele tău iubire.  Nealterat. Ăsta e cuvântul ce îmi vine acum pe buze. Greu să trăiești în neștire. Greu să te mai „pictez” în cuvinte ce nu-și mai au rostul când tu ești acolo, iar eu alerg de pe aici până acolo. Poate că am stricat acel paradis pur cu al meu gram de nebunie, sau poate doar ai să înțelegi că aceste cuvinte nu au fost menite să îndrepte un rău mai mic spre un rău mai mare. E doar o scrisoare. Ca aia ce încă zace pe masa aia mare din sufrageria unui suflet îmbătrânit de atâta dezamăgire. Acum să nu începi să-mi spui că mă mai vrei că între noi e târziu… iubire!

///

image

Am văzut oameni care sunt împreună, dar totuși ce nu au nimic în comun. Și am văzut oameni ce nu sunt împreună, dar au atâtea în comun! Am văzut oameni acoperiți cu tatuaje ce te ridică de jos când cazi. Și am văzut oameni în costume ce își ascund privirea de tine când ție îți este greu. Am văzut oameni ce se plac, dar se evită. Și am văzut oameni ce nu se plac, dar ce se întâlnesc zilnic. Am văzut oameni care nu au nimic, dar ce dăruiesc din acel „nimic” altor oameni. Și am văzut oameni ce au totul pe acest pământ, dar care te privesc cu dispreț când le ceri să-ți plătească munca ta. Am văzut oameni ce se iubesc, dar fiecare e pe drumul lui. Și am văzut oameni ce nu se iubesc, dar au același drum.

Până la urmă, oare dragostea aia mai învinge? Oare chiar mai câștigă? Oare cine e bun și cine e rău? Cel ce dă sau cel ce primește?

Vrei ca un om să-și amintească mereu cu plăcere de tine? Atunci ai răbdare și învăță-l un lucru. Orice lucru. Oricât de mare sau de mic. Pentru că de fiecare dată când o să facă acel lucru o să-și amintească că tu, cândva, l-ai învățat acel lucru. Și asta este mulțumirea sufletească care ne aduce mai aproape de fericire. Să știi că ai putut, că ai făcut și că ceva a rămas în urma ta! Cel mai mare lucru în viață: să lași urme peste tot unde mergi! Asta am în învăța de la mama mea.

Standard
Uncategorized

Scrisoare către viitoarea mea iubită

   Vând nişte raze de soare. Le-am găsit rătăcite pe un cer de toamnă! Însă ador altceva. Ador ploaia. Ador tunetele, dar urăsc să dorm singur. Știu, nu trebuie neaparat să ai totul! E suficient să te bucuri de ceea ce ai în viața ta. Am învățat lucru ăsta în timp. Și da, cred că ne-am născut pentru a face greșeli, nu pentru a pretinde că suntem perfecți!

   M-am molipsit de gustul tău. Îl ador de fiecare dată când îl simt pe buzele mele și îi duc dorul atunci când nu ești aici, lângă mine. Fiind cu tine, purtat mereu prin zeci și zeci de nopți și zile, alergând prin sute și zeci de mii de gânduri, e ca și cum aș bea acea ceașcă de cafea. O savurez în fiecare dimineață, dar îmi place la fel de mult și de tare ca în prima zi. E ca și cum aș savura acea ceașcă de cafea, pentru că sunt dimineți când aș bea și trei doar ca să te mai țin câteva minute în brațele mele. E ca acea ceașcă de cafea, pentru că doar tu îmi trezești simțurile cu adevărat.

   Ai adormit cu capul pe bratul meu drept. După minute bune, acesta a amorțit. Nu l-am mişcat de teamă să nu te trezesc. După un timp, atunci când chiar eram hotărât să-l mişc cu riscul că o să te trezesc, te-ai întors spre mine şi m-ai cuprins în braţe. Poate că asta e dragostea. Să simţi chiar şi atunci când dormi ce îşi doreşte cel de lângă tine.

image

   Uneori, lângă tine, mă sperie gândul ăla:”Acuma ce mai urmează?”. Mă sperie incertitudinea. Iar alteori, pur şi simplu te îmbrăţişez. Îmbrăţişez acea incertitudine şi o las să mă poarte unde vrea ea. În locuri în care nu am mai fost, printre sentimente pe care nu le-am mai trăit în viaţa mea şi cu oameni ce îşi caută liniştea mult mai tare decât aş putea eu să o fac vreodată. Incertitudinea pentru mine a ajuns ca un sport și din acest motiv te urăsc uneori. Îmi provoacă atât mintea, cât şi sufletul. Un exerciţiu pentru un instabil emoţional. Dacă mă întreba cineva în urmă cu un an despre viitor, puteam să pun mâna pe un pix şi o bucată de hârtie şi să-i „desenez” din cuvinte acel viitor. Acum ştiu că lucrurile nu mai sunt atât de simple cum par, dar nici aşa complexe cum uneori credem. Am învăţat că un pahar de vin la timpul potrivit face minuni, la fel cum câteva cuvinte rostite când trebuie schimbă viaţa unui om. Poate că şi din acest motiv trăiesc momentul şi mă las purtat pe acele cărări unde îmi găsesc fericirea. Că viaţa e scurtă. Al dracului de scurtă! Şi oamenii se schimbă. În aparenţe. În fragmente de clipe. În bucăţi de inimă. În trăiri de fericire. Între nişte aşternuturi…!

   Paradoxul societatii moderne e ca, an de an descoperim metode si tehnologii noi ca sa privim cat mai departe printre stele la evenimente care au avut loc cu mult timp înainte, însă nu suntem capabili să reușim să ne folosim cu adevărat mintea decât într-un anumit procentaj, nu reușim să ne întelegem în adevăratul sens toate trăirile noastre ca indivizi, și nu reușim să înțelegem toate sentimentele din inima celor de lângă noi.

   Draga mea, te prefer copilăroasă, aiurită, aeriană şi zăpăcită, decat falsă şi ipocrită! Te prefer crizată, urlând la mine când greșesc, cu acea față speriată când faci o tâmpenie, dar vorbind cu mine. Despre orice, oricând, oricum! Nu vreau să taci! Și dacă vrei să mă săruți, oricând, oriunde, cu oricine de față, nu vreau să te oprești! Vreau să faci mereu acel lucru ce pe tine te face fericită!

   Dacă o să trebuiască, eu am să te las să pleci. Nu pentru că nu am știut cum să te ţin sau ce să-ţi spun ca să rămâi. Doar pentru ca să întelegi şi tu unde e locul tău şi care e sufletul tău pereche. Ca să întelegi că în viaţă, iubirea mereu învinge! Pentru că știu ca o să te întorci într-o zi. Plină de răni, plină de cicatrici, cu totul şi cu totul un alt om, dar cu o inimă aşa de mare şi de bună cum rar am mai văzut!

Acum vezi că se răcește cafeaua! E pregătită! O găsești în ibric!

 

 

Standard
Uncategorized

Fericirea vindeca tot

Sunt câteva momente în viață de care ai să-ți amintești mereu. Îmi place să le spun „pietre de hotar”. Sunt acele momente când ceva se schimbă în tine. Se schimbă definitiv și iremediabil. După un astfel de moment, nu mai ești la fel. Te transformi. Nu mai ești la fel pentru că în acele momente, chiar dacă sunt banale, intri în contact cu sufletul tău. Simți cum îl atingi. Și în general, aceste momente vin după o perioadă de singurătate. Iar oamenii fug de singurătate. Unii chiar cred că este cel mai nociv lucru. Eu nu cred că singurătatea este nocivă. Cred că oamenilor le este frică de această perioadă pentru că atunci, în acea liniște, întâlnești adevărul despre cine ești tu cu adevărat și găsești cele mai bune soluții la problemele din viața ta.

Un om poate să trăiască zile bune cu puțină apă și ceva de mâncare. Nu este sănătos, nu îi face bine corpului, însă poate. Și chiar dacă nu alegem să facem lucru ăsta în fiecare zi, tot mai des văd oameni care aleg acest „stil” când vine vorba de relații sau de iubire. Aleg să trăiască zi de zi cu puțin de frică să nu rămână singuri toată viața. Mai mult, alții se complac în relații în care nu sunt fericiți în speranța că într-o zi o să fie bine, că el sau ea o să se schimbe. Adevărul e că oamenii nu se schimbă în structura lor. Se schimbă în aparență. Pot să mimeze un sentiment pentru o perioadă foarte lungă, însă într-un final tot o să-și arate adevărata față.

3ba0d00e9a2d04ecb91ec9003a4b0e71

Uneori, cele mai profunde și cele mai adevărate relații sunt și cele mai complicate de trăit. Ai nevoie de foarte multe lecții de viață ca să poți să întelegi spiritul și energia omului de lângă tine. Sunt oameni care emană energie și sunt oameni care consumă energie. Dacă cumva dai de un „vampir” să nu te aștepți să „crești” în acea relație. Ai să ajungi după un timp foarte slabit/ă. Oboseala o să-și spună cuvântul într-un final. Cumva asta e partea bună, pentru că partea rea e că începi să ai o dependență de acel om. În orice relație unul iubește mai mult. Iar asta e un adevăr. Unul mereu vrea mai mult, vrea mai multe, vrea mai tare sau mai repede. E greu să spui cine are dreptate într-o relație. Oare cel care vrea mai mult, mai multe, mai tare sau mai repede greșește? Sau să greșească cel care e mai temperat? Adevărul e la mijloc și totuși așa se distrug relații construite în timp, se pierd căsnicii și se dau „foc” unor prietenii de ani de zile.

Am învățat că fericirea vindecă tot! Da! Fericirea vindecă orice lipsuri. Și tot fericirea vindecă orice rană rămasă din trecut! Și am mai învățat că fericirea nu depinde de cine e lângă tine sau pe cine ai în suflet. Depinde doar de tine! Pentru că dacă nu poți să fi fericit de unul singur, cu siguranță că nu ai să poți să fi fericit în doi!

///

– Îmi povestești două lucruri foarte frumoase ce au fost între voi doi?

– Primul e așa:

„- Vreau să-mi promiți un lucru!

– Ce?

– Că noi, indiferent de ce o să se întample între noi, o să vorbim mereu! Că o să fim sinceri unul cu altul! Că noi nu o sa ne permitem să ne ucidem sentimente pentru o emoție trecătoare!

– Îți promit suflete! Și chiar dacă ajungem acolo, eu nu am să te uit niciodată!”

Era luna martie 2014. Și totuși, după trei luni ea a plecat.

– Și al doilea Dan?

– Sunt seri în care îmi amintesc de cum dansam cu ea prin bucătărie. Stătea cu vârfurile picioarelor ei pe vârfurile picioarelor mele și se ținea agățată de gâtul meu. Privea în ochii mei și nu-și schimba privirea din ei. Dansam așa minute bune. Așa era la început. Doi nebuni ce radeau din orice căcat. Orice gest, orice glumă, orice vorba îți aducea zâmbetul pe buze.

– De ce ai plecat?

– Pentru că mi-a spus să plec cu atât de mult dispreț în glas, încât singurul lucru logic ce mai puteam să-l fac era sa plec.

– Logic? De când faci tu lucruri logice?

– Da! Logic. Cu toate că dragostea te împinge pe acea prăpastie în care faci lucruri ce nu au nici o legătură cu logica, atunci asa mi se părea corect! Să plec! Și nu doar atât! Să închid definitiv acea ușă după mine într-un mod ce nu are nici o legătură cu logica sau cu…!

– O mai iubești?

– Uneori mai privesc în trecut când imi este dor de ea și de acele momente ale noastre. Dar atât. Privesc în trecut pentru că acolo e singurul loc unde o mai găsesc. Nu aici, nu în pat, nu în bucătărie și nici măcar în acele restaurante. Uneori o mai caut cu privirea prin locuri aglomerate. Nu că as vrea să o întâlnesc. Doar ca să mă ascund de privirea ei.

– Te topești când o vezi sau de ce?

– Nu! Dar în interiorul meu vreau să cred că nu a zis acele cuvinte din suflet. Vreau să cred că doar a fost o răzbunare prostească! Așa, ca a mea! Că durerea ei doar așa se vindecă. Și îmi este teamă că, chiar a zis acele cuvinte…!

///

Standard
Uncategorized

Gânduri de dimineață #2

Fiecare dimineață începe altfel. Poți să te trezesți și să te privesți în oglindă și să vezi alt om. Nu contează ce ai făcut ieri sau noaptea trecută. Cu toții așteptăm acel blestemat de weekend ca la finalul lui să fim oarecum rușinați de ceea ce am făcut. Dar adevărul e că, indiferent de cât de mult adorăm acel trup sublim ce stă întins pe acea canapea, contează doar cât de mult cântărește pentru noi cuvântul acelui om. Omul nostru. Ăla care stă ascuns în sufletul nostru. Pentru că de la nouă seara și până la șase dimineța întâlnim o mulțime de oameni temporari.

Pierduți într-o mulțime aleatorie sau pur și simplu pe o plajă pustie, mereu o să aparținem cuiva. Nu ca un obiect, doar ca o trăire. Chiar și de moment. Pentru că o iubire neîmplinită e o fericire tristă! Și mai presus de orice vorbă sau de zâmbet o să rămână în urma noastră doar amintirile. Păstrăm acea dragoste ca pe niște fotografi pe care le-am facut într-o seară de august.

///

  • Să nu lași pe nimeni să te schimbe! O să-mi fie dor de tine! Că ești un om bun și decent. Să nu le lași pe acele femei care au să vină după mine să te transforme în ceea ce vor ele să fii. Să păstrezi bunătatea asta mereu în sufletul tău. Chiar dacă eu o să plec am să privesc mereu la ceea ce faci! Da! Am să fiu mereu acolo, chiar dacă nu am să fiu lângă tine! Nu uita că ai puteri nebănuite pe care puțini oameni le înteleg! Tu poți schimba lumea asta în bine! Eu nu pot. Tu ai puterea aia de a înfrumuseța sufletește un om! Să trăiești frumos Dan! Să nu te lași călcat în picioare, pentru că tu însemni ceva pe pământul ăsta și Dumnezeu o să-ți ofere mereu ceea ce doar tu poți să duci! Să nu te temi să pleci atunci când nu mai simți o poveste și nici să nu regreți că puteai să faci mai multe când timpul îți spune nu mai însemni ceva acolo unde ai fost totul! Să o iei de la început și mereu să dai ceea ce ai dat cu mine! Totul suflete! Totul! Pentru că tu doar așa îți găsești liniștea!

 

  • Parfumul tău și pielea mea. Gustul buzelor tale și limba mea. Părul tău și mâna mea. Ochii tăi și mintea mea. Toate astea sunt aleatorii. Dar știi ce nu e aleatoriu? Faptul că te-am iubit a fost al doilea cel mai bun lucru din viața mea!

 

  • Și care a fost primul?

 

  • Faptul că te-am găsit în acel întuneric doar după glasul vocii tale!

///

45945c8a6461f9378751511be04a0283

Știu că vezi și mai știu că într-un final ai să înțelegi!

Standard
Uncategorized

Un singur răspuns

Mai devreme sau mai târziu, cu toții avem nevoie de răspunsuri. Unele răspunsuri vin de la sine, iar altele nu vin niciodată. Cert este că vin doar cu întrebarea potrivită. Așa vin și momentele alea perfecte. Cu omul potrivit. Nu vin cu omul perfect. Omul perfect nu există. E o himeră ce trăiește în imaginația noastră. Că în căutarea acestor răspunsuri dăm peste o mulțime de oameni nepotriviti o știm cu toții. Până la urmă contează doar cea ce facem cu acei oameni și cu acele momente. Oamenii sunt doar reflecții. Cei nepotriviți sunt ca un geam. Te vezi, dar nu te vezi chiar bine. Te vezi, dar te vezi șters, cu o imagine neclară și cu un zâmbet fals. Că există și geamuri curate o știm, dar alea nu țin mult. După un timp se murdăresc și ele foarte tare. În schimb, acei oameni potriviți sunt ca o oglindă clară. Te vezi foarte bine și mai mereu ai un zâmbet superb pe chip. Și unii dintre acești oameni distorsionează imaginea. Uneori te vezi mai mare de cât ești sau, după caz, mai mic. Depinde de experiențele acelui om. Și mai depinde și de încrederea pe care o ai tu în tine.

IMG_0581

Sunt momente pe care le aduni în tine ca și amintiri. Le pui undeva și le păstrezi acolo. Îți mai aduci aminte de ele din când în când și lucru ăsta e un lucru bun. Ce e rău? Să pui un om acolo! Să-l păstrezi acolo și să-l scoți de la naftalină doar când tu ai nevoie. De ce e un lucru rău? Pentru că niciodată nu poți să construiești ceva mai bun și mai puternic în viitor dacă tu îți lași energia sa lupte pentru ceva din trecut.

Singurul răspuns de care ai nevoie se află în fața ta. Mereu! Marcel Pagnol spunea: „Oamenilor le e greu să fie fericiți pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai dificil decât va fi!”. Sincer, cele mai frumoase cupluri pe care le-am văzut nu au fost formate din doi oameni puternici. Toate, dar toate, au fost formate din oameni slabi. Oameni care au ajuns să cadă și să trăiască dezamăgirea. Din iubire! Dar oameni care au învățat să se respecte pe ei și să se respecte reciproc. Oameni care au înțeles că fără acea prietenie dintre ei, care este cel mai important lucru, și fără să trăiești în casă cu cel mai bun prieten care îți iartă păcatele trecutului, nu au să reușescă să contruiască un viitor mai bun. Aceștia sunt cei mai frumoși pentru că au învățat că cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici!

Standard
Uncategorized

Curaj dragă, curaj…!

Să-i spui unui om ceea ce simți, să-l ți de mână pe stradă, să-i arăți cea mai bună parte din tine, să-i oferi timpul tău cadou, să-l faci o prioritate, nu-i o vrăjeală! E un act de curaj, însă avem tot mai puțini curajoși în ziua de azi. Marea majoritate imită curajul. Îl aud din vorbele celor care îl au. Îl văd în faptele celor care nu se ascund să își arate adevărata lor față! Cei fără curaj ascund adevăratele sentimente și joacă un rol, iar atunci când piesa s-a terminat, își strâng lucrurile și au plecat. Pleacă spre un alt loc, spre o altă șcenă unde pot să joace pentru o perioadă rolul principal. Din păcate pentru ei mereu au să joace rolul secundar chiar dacă încă nu înteleg lucru acesta. Pentru că și atunci când întâlnesc acel om pentru care ei ar face orice, o să fie simple marionete pe o tablă de sah. Trecutul o să-și spună cuvântul. Universurile plătesc toate faptele. Și pe cele bune, dar și pe cele rele. Nimic nu rămâne neplătit. Și chiar dacă ajung să înteleagă care e rolul lor, preferă să mimeze un sentiment într-un loc unde macar una dintre cele trei principii principale dintr-o relație este îndeplinită.

6a5d05b1ba9207d57d0f110847f183c6

Ai putea spune că cei fără curaj sunt cei mai fericiți, dar ei chiar nu sunt fericiți. Mimează un sentiment și se ascund după plăcerea unui moment. Uită că există și o zi de mâine. Uită că pe oameni nu-i poți sterge cu buretele din viața ta și mai uită că toate acele momente în doi nu se mai repetă! Așa se întâmplă când un om nu are o destinație precisă în minte. Apare în zeci de povești și totuși nici măcar una dintre acele povești nu e a lui. Așa fac și cei care preferă relațiile tampon, care preferă o singurătate în doi, pentru că prea puțini mai sunt acei oameni care se pun în pat langă un om pe care îl au și în minte, dar și în suflet!

În drumul meu spre fericire, recunosc că nu am avut mereu curaj. Uneori m-am pierdut pe drum. Dar a fost lecția mea de viață. Am învățat că oamenii sunt trecători. Am învățat că până și omul la care te aștepți cel mai puțin, într-o zi o să plece și o să te lase singur când îți este cel mai greu. ”Să ai recunoștință!”. Așa îmi spunea mereu mama. Că asta e calea spre fericire. Să nu uit cine am fost, dar și cine am devenit. Să nu uit să iert pe cei care mi-au greșit, dar și să nu uit să mă-nclin în fața oamenilor care au fost mereu acolo și care cu o vorbă bună au încercat să mă ajute. Azi e una dintre acele zile. Azi sunt împăcat cu mine, cu deciziile mele, dar mai ales cu faptele mele. Azi sunt fericit! Azi simt că iar iubesc! Și da, la final, tot ce-ai stâns se scrie cu senin, se iartă din plin, se aruncă și se șterge ce-i venin. Așa spunea Alexandra Ușurelu în piesa ei.

Curaj dragă, curaj dragă inimă! Că mai sunt multe de făcut, multe de văzut, dar mai ales multe de iubit! Pentru că nimic nu se compară cu acel sentiment ca atunci când găsești bucăți din tine în alt om. Și dacă ne-am aduce aminte în fiecare zi că am putea pierde pe acel cineva din inima nostră în orice moment, am iubi mult mai tare, mai puternic, am dat mai mult din noi și am fi mult mai liberi. Nu pentru că nu am avea nimic de pierdut, doar pentru că mereu poți pierde! Curaj dragă, curaj…!

Standard
Uncategorized

Uită de minte. Gândește cu sufletul

Totul în viață ține doar de… balanță! Prea mult bun face mult rău, la fel cum prea mult rau face tot mult rau. E o linie foarte fină, și în momentul în care o treci, sincer, nu mai există cale de întoarcere. Aici se face diferența între oameni. Între cei puternici și cei slabi. Cei puternici ajung așa pentru că ei nu renunță și mereu sunt sinceri. Cel puțin cu cei din jurul lor. Mai au și ei momente în care preferă să se mintă ca totul e bine când nu e bine, dar sunt izolate. Ei nu ascund mizeria „sub preș” și zâmbesc, că e bine așa. Ei plâng. Ei suferă. Ei se zbat și caută zeci și sute de moduri de a rezolva o situație. Nu le e teamă să spună și să-și asume ceea ce au spus. În schimb, acei oameni slabi, mereu au să caute un alt om pe care să se „ridice”. Lor nu le pasă de ceilalți, le pasă doar de ei și de a găsi pe cineva care să aibă grija de ei. Nu le pasă de inimi zdrobite, promisiuni încălcate și cuvinte rostite în grabă. Oamenii slabi preferă să distrugă alți oameni, că doar așa au să-și găsească liniștea. Oamenii puternici știu să privească lucrurile din mai multe perspective. Cei slabi se limitează la una singură. A lor. Una egoistă.

Am revăzut azi clipul cu Marina Abramovic și Ulay. O poveste modernă de iubire, care si-a consumat  energia prin anii 70. Chiar dacă acea poveste pe moment părea închisă si fiecare a mers pe drumul lui, după ce ai să vezi filmulețul de mai sus ai să înțelegi de ce cred eu că dacă doi oameni s-au iubit cu adevărat, ei nu au cum sa rămână prieteni, dar mai ales că dacă iubești cu adevărat pe cineva, ai sa-l iubești mereu și ai să-l porți mereu în inima ta, oriunde o să mergi și indiferent pe cine ai alături.

Zilele trecute am văzut și The Age of Adaline. O poveste romantică de dragoste, o poveste care chiar dacă are o latură SF în ea, aduce o frază memorabilă.

” Flemming: Nu îți este dor să iubești pe cineva?

   Adaline: Nu e la fel atunci când nu îmbătrânești împreună. Fără acest lucru, dragostea e doar o inimă frântă.”

Uită de timp. El nu contează. Uită de oameni. Nici ei nu contează. Uită de cuvinte. Cât poți de repede! Uită de minte. Gândește cu sufletul! Fă ceea ce te face fericit!

Standard
Uncategorized

Acel sarut perfect

Sunt atât de multe alegeri pe care le avem la dispoziție în fiecare zi, încât uneori facem acele alegeri la întâmplare. Ca de exemplu cunoști un om nou. Un alt caracter. O altă atitudine. O nouă viziune asupra vieții. Și conexiunea se formează. Realizezi că majoritatea viselor tale sunt asemănătoare cu visele acelei persoane. Întelegi că stilul tău de viață este cu totul diferit și haotic, dar pe tine te atrage acea perfecțiune pusă în fața ochilor. Cunoști obiceiuri noi. Râzi la glume la care, până în acest moment, nici măcar nu ai fi schițat vreun gest pe chipul tău. În acest moment nu există nici un ”noi”. Dar drumul ăsta, așa ciudat cum e el, mereu îți rezervă  surprize plăcute. Și dicuțiile continuă și după ce te-ai despărțit de acel om. Pe telefon. Cu orele. Și râzi. Și iar râzi. Și zâmbești ca un om tâmp și fără noimă pierdut în spațiu. Atracția aia devine tot mai puternică, dar tu… nici măcar nu i-ai atins pielea catifelată. Nici măcar din greșeală. Și vine seara. Și te întâlnești într-un loc atipic, dar gălăgios. Iar discuțiile continuă până când ceva se declansează. Acel ceva. Acel moment când capul tău se îndreaptă usor spre capul ei. Și mâna ta îi cuprinde un obraz. Acel moment în care buzele voastre țipă unele după altele. Și când se întâlnesc… nu mai vor să se lase. Rămân împrinse acolo, și toată pasiune din suflet iasă la iveală. Toată acea atracție îți declanșează în corp un adevărat război. Partea mea preferată? O să fie mereu acel zâmbet când sărutul se oprește. Când ea își deschide ochii. Nu am uitat nici mâcar un moment până acum. Și m-am sărutat cu destul de multe femei. Nu l-am uitat pentru că el e cel ce contează cu adevărat. E acel moment în care realizezi dacă mergi mai departe sau nu. E acel moment când înțelegi dacă are rost să lupți mai departe sau nu! Marea majoritate a acestor săruturi sunt doar de exersare. Sunt pe moment, sunt o flacară ce arde cateva zeci de secunde și apoi se sting. Acolo, în noi. Dar acel sărut, acel sărut perfect mereu o sa rămână în mintea noastră. La fel ca un orgasm. Un joc al minții, dar care îți răvășește corpul atât de tare încât oriunde ai merge și orice ai face tot acel zâmbet o să se citească în ochii tăi! Derek din Grey Anatomy spunea:” oricum, nu se pune nici un alt sărut înainte de sărutul potrivit.” iar eu în dau dreptate pentru că atunci când întâlnești acel sărut, o să fie ca și cum nu te-ai mai fi sărutat niciodată!

91332270f1fa0aba85418a67c548a1cf

„- Dan, cred ca incep sa ma îndrăgostesc tot mai tare. Si imi este foarte teamă. Imi este teama ca lucru acesta o sa ma distrugă intr-o zi.

– Nu ar mai fi dragoste daca nu te-ar distruge…!

– Pana ieri credeam ca nu mai pot. Azi inteleg ca mai pot multe, dar nu mai vreau. E o mare diferenta.”

Înlocuim oameni. Schimbam obiceiuri. Ascundem amintiri. Uitam de suferintă. O facem pentru un timp, ca mai apoi sa ne dam o sansa pentru un nou început. Să construim o nouă poveste. Să învățăm noi obiceiuri. Să adunăm noi amintiri. Să fim cu adevărat fericiți! Nu o facem când suntem pregatiți. O facem când e timpul lor. Pentru toate. Există un singur drum. Și pe el ești doar tu. Ce faci pe acel drum ține doar de tine!

Dezbracați de sentimente. Cu trăirile spune în față. Cu emoțiile desenate pe acei pereți din acea cameră. Âsta e modul meu porno. Întelegi?

PS: Wilkinson – Afterglow e recomandarea zilei. E pe repeat în telefon de dimineață!

Standard
Uncategorized

Lucruri bune

Mă întreba cineva astăzi: de ce lucrurile rele se întâmplă oamenilor buni și cum se simte o despărțire în sufletul unui bărbat care iubește cu adevărat o femeie?

     Am ajuns să punem atât de des acestă întrebare cu lucrurile rele ce se întâmplă în viața unui om bun încât a ajuns un clișeu. E adevărat. Oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele. Dar și oamenilor răi. Cred că se întâmplă tuturor lucruri rele. Mereu. Și cred că se întâmplă cu un motiv anume. Oamenilor buni li se întâmplă pentru ai face mai puternici și pentru ai face să vadă acea bunătate ce zace în ei mai mare. Cam așa fac oamenii buni. După ce pățesc un lucru rău, ei fac alte zece lucruri bune. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lumea asta fără ei. Din pacate nu sunt un om bun sau cel puțin nu o mai cred așa cum o credeam cu un an în urmă. E adevărat că nu fac lucruri cu intenție, dar suma viciilor a rămas constantă! Mai cred că trebuie să speri că atunci când îți vine rândul o să sții ce să faci și cum să faci față, dar mai ales cum să mergi mai departe. Unii își sterg numărul de telefon ca să uite oricine de ei, alții își abandonează acel obicei ca să se izoleze de acel lucru care i-a rănit, iar alții pur și simplu renunță să mai creadă în ei o perioadă. Toate astea le fac bine în acel moment, dar nu e o soluție pe termen lung. Din contră, astfel de comportamente te fac sa aduni o frustrare în tine și sa nu reușesti să faci pace cu trecutul tău. Și că vrei sau nu să mă crezi, nimeni nu este dator nimănui ca să-l ”repare” de acel lucru din trecutul lui!

     Cum se simte o despărțire în sufletul unui bărbat care iubește cu adevărat o femeie? Se simte de parcă a picat un avion pe el. Așa cum spuneam și în rândurile de mai sus, speri că tocmai acel lucru rău nu o să ți se întâmple ție. Adevărul e că habar nu ai cum o să reacționezi în fața a ceea ce este mai rău în acel moment pentru tine. Nici unul dintre noi nu știm. Nu până se întâmplă. Iar când se întâmplă uităm tot ce am învățat până în acel moment. Uităm că suntem buni și devenim răi. In general cu intenție. Uităm că suntem deștepți și devenim al dracului de proști. În general prea proști și ne irosim în prima secundă orice șansă am mai avea ca să putem pleca mai departe cu fruntea sus. Unii tac, alții zbiră. Unii se ascund în alcool, pe când alții după fusta unei femei, fie ea amantă, fostă iubită, o altă tentativă de iubită, o prostituată sau ajung până la a se ascunde după fusta mamei. Când te desparți de cineva înseamnă sa-ți spui ”Adio”, însă atunci când ți-ai pierdut încrederea în tine, în tot ce a fost, nici macar acel nenorocit de cuvânt nu mai poți să-l rostești. Și nu pentru că nu mai ai demnitate, doar pentru că aici cred eu că e greșeala noastră cea mai mare: uităm să ne dăm drumul la timp!

      Irosim cuvinte mari pe oameni mici de prea multe ori, iar când întâlnim acel om mare cuvintele devin mult prea mici pentru el.

     Adevărul e că nu am toate răspunsurile. Am trăit multe în această viață și am reușit să iert toate lucrurile rele la toate femeile pe care le-am iubit. Cu excepția ultimei povești de iubire, dar unde iertarea se instalează tot mai puternic în sufletul meu și lucru acesta mă aduce pe zi ce trece tot mai aproape de uitare. Și zic lucru acesta pentru că iertarea vine din iubire. Dacă iubirea nu ar fi existat în viața mea, cu siguranță că nu as fi putut ierta. Și acea iubire e una narcisistă. Așa că eu cred ca se simte ca dracu de rău pe moment, dar după un timp, dacă ai iubit cu adevărat, ai să ierți și ai să uiti. Omul acela o să faca parte mereu din tine și o să fie mereu în inima ta, dar nu ca o prioritate și nici ca o opțiune. Doar ca o piatră de hotar. Ca cineva pe care l-ai iubit, dar care te-a făcut să nu mai permiți unui alt avion să cadă pe tine!

PS: adevărul e că oricât de mult am suferit din dragoste totul a meritat și dacă ar fi să o iau iar de la capăt as face-o! Fără absolut nici un regret!

Standard
Uncategorized

Un gând de seară: de ce se întorc oamenii?

„Pasiunile sunt bune atunci cand le stăpânim, si sunt rele atunci cand ne subjuga.”  J.J. Rousseau

Răbdare si perseverenta. Asta e concluzia dupa aproape doi ani. Azi am recitit un text pe care l-am scris in mai 2013. E un text ce se regăsește prin paginile din „Jurnalul unei iubiri pierdute”. Asta imi doream atunci. Asta am avut. Am avut răbdare pentru ca mi-am dorit sa am răbdare. Eu, cel care nu puteam sa am răbdare cu nimeni, am avut rabdare. Am perseverat pentru ca nici macar o secunda nu am crezut ca greșesc si pentru ca in mine am simțit acel lucru pe care nu am crezut ca o sa-l simt vreodată pentru cineva. Oamenii isi schimba opțiunile. Unii dupa o zi, alții dupa o luna, iar alții dupa ani. Cert e ca lucru asta se întâmpla. Si in urma lor ramân cei care cred in vise. Cei care cred ca acele vise sunt realizabile. Si se lasă purtați in acele vise.

image

Oamenii se întorc. Unii se intorc pentru ca le e rău acolo unde au ajuns, alții doar pentru ca au nevoie sa-si reconfirme de ce au plecat, dar in general cei care au luptat si au construit distrug orice pod, orice legătura cu trecutul. Definitiv si irevocabil. Si nu in ei. Distrug in oamenii aia care s-ar putea întoarce vreodată. O fac pentru ca asa stiu ei sa fie puternici. Răniți, cu gândurile întunecate de tristețea momentului, se lasă purtați de emoții si dau „foc” la orice întâlnesc in cale. Sincer, poate ca sunt slab, dar eu nu stiu alta metoda de a inchide un trecut si a merge mai departe. Poate ca si eu sunt unul dintre acei oameni care nu au demnitatea de a inchide o poveste cu zambetul pe buze. Pentru ca nu-i asa ca e frumos sa privești uneori spre acel trecut, dar niciodată sa nu mai accepți sa te intorci acolo? Cine si de ce a reușit sa te doboare odată, cu siguranta ca o sa o mai faca si a doua oară. Si da, devine un viciu toată povestea si nu mai poti sa dai drumul la acel om din „tine”.  In loc sa privești in trecut si sa vezi lucrurile bune ce au stat acolo, ai sa ajungi sa vezi doar lucrurile rele si nimeni nu are nevoie de atâta negativism in viata lui. Cert e ca oamenii vin si pleacă. Cei care trebuie au sa rămână mereu acolo. Si nu poti sa ștergi cu buretele existența unui om din viata ta. Niciodata…!

Standard