Uncategorized

Răzbunări și orgolii

        În urmă cu mai bine de un an, o femeie foarte dragă sufletului meu, mi-a spus la o perioadă  după ce ne-am despărțit că într-o bună zi o să mă aștepte pe un sezlong, cu un mojito în mână și o să privească cum zac ca un distrus undeva într-un colț, iar în sufletul ei o să simtă cea mai mare bucurie. Ceea ce nu știa acea femeie e în acel moment eu m-am decis ca fiecare zi din viața mea să o transform într-o sărbătoare, dar mai ales să iau oamenii așa cum sunt. Sărbătoarea nu a venit de a doua zi, dar de prin vara anului trecut a început. De ce? Pentru că dacă am putut să iubesc un om greșit atât de mult, cu siguranță că am să pot să iubesc acel om potrivit de zece ori mai mult.  Culmea e că eu, încă o țin într-o sărbătoare șu nu am de gând să mă opresc, iar dacă atunci m-au durut acele cuvinte și o perioadă am suferit, acum îmi amintesc doar lucrurile frumoase ce au stat între noi.

       Vezi, aici se vede diferența. Între răzbunări și orgolii călcate în picioare. Între vorbe fără acoperire și sentimente uitate pe un raft. Între oameni ce mai au puterea să recunoscă când greșesc și cei ce devin brusc lași. Oamenii nu mai au răbdare cu ei. Nu mai învață să accepte că nu poți schimba trecutul și abandonează. Uită că pentru cei ca mine, abandonul înseamnă doar un alt mod prin care învațăm cum să rămâi drept. Iar momentele alea nervoase ne învață iertarea și compasiunea. Că la nervi spui cuvinte pe care după un timp ți-ai fi dorit să nu le fi rostit.

13413571_1102670509769793_4296604690708230134_n

       Fericirea se împarte la doi, dar vine doar din noi. Sunt tot mai puțini oamenii ăia care înțeleg lucru ăsta. Cea mai grea distanţă dintre oameni e neînţelegerea. Dacă am învăța să ne acceptăm aşa cum suntem, dacă am alege să înțelegem şi să ne dăm drumul la timp, cu siguranta că am ajunge mult mai fericiti! După ce ajungi în acel punct nu te mai poți întoarce. Nu îți mai permiți ție să rămâi lângă cineva care e mai jos pe acea scară cu fostul sau fosta. Ai nevoie să crești și o știi și tu și o știu și eu. Nu îți mai permiți oameni ce nu au timp pentru tine. Oameni ce „uită” să îți scrie că poate le mai tastezi tu un rând. Oameni ce zic că au inima întreagă doar ca să se mai îndrăgostească de aparențe ce să le umple golul din inimă. Oamenii mint. Dependenții mint. Și ăia de droguri. Și ăia de alcool. Dar mai ales ăia de iubire! Tu alegi ce vrei. Dar să nu uiți… tu nu alegi ce iubești!

PS: Cum stă treaba cu răzbunarile? Privind din exterior, e greu să înțelegi. Cum stă treaba cu orgoliile? Privind din interior, e greu să explici. Cam așa! Și pentru că azi am mai închis o pagină din carte vieții spun doar atât: „Mi-a zis: cine iubește se întoarce..! I-am răspuns: Nu, cui îi pare rău se-ntoarce, cine iubește… rămâne.”

Anunțuri
Standard