Uncategorized

Zâmbete de fericire

Ani la rând am fugit. Când de mine, când de alții, când de singurătate, dar mai ales dintr-o relație în alta. Fără pauză. Fără puncte în care să-mi mai trag și eu ca omul respirația. Nu mă înțelege greșit. Nu regret nimic. Am avut momentele mele bune în care am crescut. Și nu regret nici nopțile alea când, pierdut prin așternuturi, am adunat momente de neuitat. Și nu erau de fericire. Erau doar clipe în care știai că trebuie să pleci. Că trebuie să te ridici, să te îmbraci și să… fugi! Iar la lucru ăsta sunt cel mai bun cred. În viața mea, am adorat în nenumărate dimineți siluete ce se vedeau magic în acea lumină ce pătrundea prin draperie de afară. Mi-am păstrat credința în bunătate prin zâmbetele schițate pe chipurile lor. Mi-am păstrat gândurile prin simpla lor prezență acolo. Și Doamne Ajută că n-am fost unul din ăia care să ducă lipsă de prezență feminină în viața lui. Ani la rând am fost un prizonier al dorințelor carnale, însă niciodată nu am putut să văd efortul unei femei de a fi lângă mine drept suma interesului ei pentru persoana mea. Iar ele, chiar dacă marea lor majoritate au fost tăcute, nu au fost oarbe și nici proaste.

d91a80e3815218836164e06d2f872dce

//

– De ce ai plecat? am întrebat cu gândul că poate acum e pregătită să-mi recunoscă adevărul;

– Am făcut ce a fost mai bine pentru tine! Ți-am dat spațiul de care aveai nevoie. Am preferat să nu te închid în mine. Și am preferat ca acum, când m-am reîntâlnit cu tine, să pot să zâmbesc și să râd cum o făceam noi doi în acele vremuri…

– Ha! Mișto ideea asta a ta. Să pleci fără un bilețel, fără să-mi spui du-te dracului sau orice altceva. Laș e cuvântul pentru tine, nu crezi? și tâmpitul din mine spera să zică da!

– Hmmm… nu cred! Laș poate că ești tu când ai sperat că dacă mă îndragostesc am să rămân lângă tine ca un câine fidel lângă stăpân.

– Tu mi-ai spus mie următorul lucru când ne-am întâlnit în acel magazin pentru prima dată. Îți mai amintești? Uite cum functionează universul ăsta: ne întâlnim aleator în diferite stări, ne îndragostim sau poate doar iubim în tăcere, iubim și suntem răniți până când suntem ăia care trebuie să fim sau poate până când se termină totul. Acum sunt aici. Sunt în fața ta și-ți spun că nu te iubesc. Nu până când nu știu, până când nu te ating, până când nu ador, nu până când… se termină totul. Și dacă ți-aș fura un sărut de pe acele buze superbe, în oasele mele tot nu s-ar simți parfumul iubiri tale.

– Știi ce ai tu acuma?

– Ce?

– Răbdare! Iar răbdarea e dragoste! Ăsta e defectul tău! Ai răbdare cu oamenii care nu te iubesc și îi grăbești pe cei care te iubesc. Eu nu te-am iubit atunci. Eu te-am adorat. Am preferat să te văd cocoțat acolo sus ca pe o statuie pe care se cacă ciorile. Am preferat lucru ăsta că tu nu erai pregătit să-mi oferi răspunsuri la întrebările mele. În schimb erai pregătit pentru o familie, iar eu nu eram…! Și adevărul e că toți îmi spuneau că ești o „mână moartă”, că vezi Doamne ești un sensibil ce scrie despre dragoste, un idealist în lumea lui, că ești de modă veche, că tu poți multe, dar în același timp refuzi să și faci enorm de multe… și uite așa m-am îndrăgostit de tine. Iar în dimineața aia ai fost omul lângă care am visat că o să-mi petrec o viață întreagă! Dar tocmai pentru că te-am găsit după atâta timp mi-a și răspuns la întrebarea numărul unu din viața mea. Și atunci am plecat!

– Ce?

– Știu că ai ieșit în fugă după mine, dar era prea târziu. Aveai prosopul ăla roșu pe lângă tine. Cred că nici tu nu te-ai așteptat să fug așa tiptil când tu te-ai dus la duș. Am plâns câteva nopți și mai apoi mi-am revenit. Nu te-am uitat. Omul ăla care l-ai văzut în aeroport luna trecută o să-mi fie soț. Am venit aici să mă dezlegi. Să mă lași să plec liniștită. Să îmi dai drumul. Asta vreau de la tine! Nu mai vreau să mă gândesc cu ar fi fost dacă noi am…

– Vreau să pleci! Liniștită! O să te îmbrățișez dacă vrei la ușă, dar vreau să pleci! Pentru că aici nu o să găsești ceea ce tu cauți! Iar eu, în tine, nu o să găsesc niciodată ceea ce caut.

//

E o diferență mare între pe cine iubim, cu cine rămânem și pentru cine suntem destinați să fim. Iar această diferență se vede în timp. După ce tragi acea linie. „Lasă-mi brațele să-ți fie casă și inima mea o să-ți fie mereu scut. De azi înainte lasă-mi diminețile să se bucure de roua sărutului tău pătimaș și-am să-ți fiu gândul tău cel mai frumos.”. Așa i-am spus în acea dimineață. Suntem oameni maturi. Sau cel puțin vreau să cred lucru ăsta. Suntem oameni ce știu cât de lungă le este „plapuma”, dar uneori acele cicatrici ne lasă urme greu de imaginat. Și nici un chirurg de pe acest pământ, oricât de priceput ar fi el, nu o să poată să ne închidă acele răni. Totul ține de noi, de ce facem noi, de cine suntem noi, de cum ne comportăm noi, dar mai ales… de cine ne iubește pe noi! Pe noi ăștia ce ne gândim și ne răzgândim când vine vorba să iubim. Pe ăștia ce nu-și permit să mai „sângereze” în fața oricui. Pentru noi, „Adio, dar rămân cu tine!” nu există. Noi, mai ales când suntem goi, încă știm să zâmbim. Dacă mai crezi că textul ăsta are vreo legătură cu sexul sau cu deprimarea să nu-l mai citești! Singura lui legătură e cu acea conexiune pe care o căutăm ani la rând și când o găsim… fugim! Cu zâmbete de fericire pe chip fugim cât putem de tare de locul ăla, de omul ăla, de noi și de tot ce ne leagă de trecutul ăla. Că o privire leagă mai multe ca o mână sau un cuvânt spus. Că acea culoare a sufletului se vede mai ales atunci când nimeni nu te privește atent. Că noi, bezmetici cum suntem, vrem multe și credem în multe, dar când le avem uităm cine suntem!

 

 

Anunțuri
Standard
Uncategorized

Fata cu ochii verzi

     Timpul perfect nu exista. Nu a existat niciodată. Perfect inseamna sa privești mai departe de imperfecțiunile vieții. Atat!  Obisnuinta isi spune de cele mai multe ori cuvântul, insa daca reușești sa asculti atent ce iti spune inima, in acel moment ai sa întâlnești acel om… perfect. Momentele perfecte vin de la sine. Cand razi. Cu gura pana la urechi cum imi place mie sa spun. Cand te simți ca cel mai norocos om de pe pământ. Cand iti depășești condiția. Cand depășești acea limita impusă doar de mintea ta. Nu trebuie sa fi pe o plaja exotica sau intr-un club de fițe. Poti sa fi pe o strada. Nu conteaza ce strada. Conteaza doar ca esti acolo, trup si suflet. Ca razi, ca te simți super bine, ca nu trebuie sa impresionezi pe nimeni si ca ea te vede asa cum esti tu de fapt. Si asta fara prea multe cuvinte. Cu mainile voastre care se intalnesc rar dar bine. Cu privirile voastre care deja fac dragoste cand voi inca încercați sa deschideți un alt drum. Cu buzele ce isi șoptesc dorința de a fugi undeva departe de ochii lumi, de tot tumultul acestei vieți, de toti acei oameni invidioși pe fericire si pe bucuria a doi oameni. Cu degetele ce desenează pe cerul fara nori niste mici nori si le da nume. Trecutul e trecut. Viitorul o sa vina si el, dar pana atunci doar prezentul conteaza. Azi ma bucur. Azi sunt fericit ca am întâlnit acea fata cu ochii verzi.

image

     Uneori trebuie sa pierzi ca sa câștigi ceva mai bun. Trebuie sa lupți cu tine. Nu cu cei din jur. Sa dai șanse oamenilor sa te cunoască asa cum esti. Sa faci ceea ce te face fericit. Si daca poti, fa si pe alții fericiți! Pentru ca frumusețea vieții vine odata cu fericirea celor din jurul tau. Indiferent ca e pentru un moment, o zi, un an sau toată viata. Oamenii uita tot ce ai facut pentru ei, insa nu uita niciodată cum i-ai facut sa se simtă intr-un anumit moment. Alegerea e doar a lor ce moment prefera sa si-l amintească .  Tu fa ceea ce te face fericit!

Standard
Uncategorized

Apus de soare

#Începutul, dar si sfârșitul unei iubiri, mereu tine de alegere.#

     Am inceput sa cred cu tărie ca acele relații care pornesc cu stângul si care nu se dezvolta pe cel putin trei principii sunt eșuate din start. Pentru mine prioritare au fost, sunt si o sa fie mereu acestea: increderea, respectul si dragostea. Sunt lucruri pe care oricat de multi bani ai avea, nu o sa le poti cumpara. Pe langa ele ar mai fi răbdarea, moralitatea, integritatea si caracterul. Dar pe astea le afli in timp. Nu ai cum sa le vezi de la inceput pentru ca unii le mimează foarte bine. Vârsta pentru mine nu este data de câți are acel om. Ea imi este data mereu de experiențele prin care a trecut acel om. Si mai mult, de modul cum a reusit sa se împace cu trecutul lui. Suntem oameni si greșim. Unii ar spune ca nu e normal sa greșești. Eu cred ca atunci cand greșești este cea mai mare dovada ca ai incercat. Nu la toti le iasă in viata din prima, dar pana la urma nu asta face diferența între învins si câștigător? Oare câștigătorul daca ar fi renunțat ar mai fi câștigat?

„Sentimentul de a fi iubit foarte mult de cineva iti da putere;

sa iubesti foarte mult pe cineva iti da curaj”

 Lao Tzu

image

///

   Nu te căutam pe tine. Priveam prin mulțime. Nu căutam pe nimeni, dar zambetul tau a schimbat totul. Un zâmbet, o privire si am fost pierdut. Inca sunt pierdut. Am incercat in disperare sa nu te iubesc atat de mult încât sa mai rămână in mine acea dorita de a te vrea, dar acel zambet si ceea ce am vazut in ochii tai, au schimbat totul. Chiar si acum, dupa ce nu mai esti aici, dupa ce te-am pierdut si regret ca ne-am iubit doar de câteva sute de ori, acel zâmbet inca schimba totul in mine. Ah… daca am scrie scrisori de dragoste mai des, daca nu am mai bea ca sa uitam ceea ce sufletul nostru stie ca inca exista si nu am mai încerca sa ne futem reciproc la cap dintr-un orgoliu tâmpit, poate ca atunci si doar atunci ne-am putea reîntoarce in acel loc, in fata acelui bar, pe acel ponton de pe marginea acelui lac, fiecare cu paharul lui in mana si sa ne redescoperim, si de ce dracului nu si sa ne reîndrăgostim. De data asta subit si iremediabil. Totuși… apus de soare sa fie acest lucru oare?

///

Standard
Uncategorized

Pauză. Respiră…!

Te-ai gândit vreodată ca nu poți să câștigi fără să pierzi altceva în schimb? Nu e vorba de bani. Hârtiile alea colorate nu au nici o legătură aici. E vorba de oameni. De sentimente. De momente. De trăiri. De acele prinderi de mană care îți ating instantaneu inima. Despre astea e vorba. De clipele alea care te fac să te ridici de jos fără absolut nici o frică. Acum, când nu mai ai nimic de pierdut. Poate doar încă niște ani în drumul asta nebun de unul singur, dar care oricum e mai bine așa decât cu un om nepotrivit langă tine.

Simt durerea oamenilor poate prea mult și prea adânc în mine. Dar asta nu mă face să mă întreb care e rolul meu și când se termină în viața lor. Nu toți suntem niște actori de la Hollywood. Nu toți pot să-și definească viața așa cum ar vrea ei să o trăiască și asta e o prostie că o trăiesc degeaba. La ce bun dacă nu poți să faci ce vrei, când vrei și cu cine vrei? Am alergat de nebun după o dragoste nocivă și care m-a pus în genunchi. Că eu, ca un idiot, ascultam doar ca să răspund și nu ca să înțeleg! Și mare defect mai e acel lucru când te lași condus de sentimente! Când lași emoțiile sa pună stăpânire pe tine ajungi instant o pradă de război. Numai dezbini și cucerești. De asta e mai bine să pui punct și nu virgulă în viața ta. De asta ai nevoie să stai singur. Sa înveți sa te bucuri de parfumul acelei roșcate de pe stradă, de liliacul care a înflorit în fata blocului sau de o cafea pe o terasă însorita cu un prieten dupa o zi încărcată la birou. Asta e fericire. Și totuși, care e prețul?

image

///

– Ce faci? am întrebat eu.
– Mănânc cireșe! a răspuns ea.
– Îți plac? am întrebat de dragul conversației.
– Da! Îmi placi! a răspuns ea râzând.

Atunci am înțeles că ea e pentru mine acel oxigen pe care îl caut de ceva timp. Nu pentru că mă place. Doar pentru că mă face să râd până uit de mine. E o nebunie de femeie. Matură, dar care mereu îmi  zâmbește. Serioasă, dar care mereu știe să arate că îi pasă și că dacă ea a făcut un pas, eu pot să fac restul de nouă zeci și nouă! Poate că așa ar trebui să fie scrisă definiția iubirii. În doi. Râzând. Cu multe hohote. Fără teamă că se termină totul în noaptea asta sau peste zeci de ani. Pentru că atunci când simți te bucuri și orice mesaj, orice rând îți pare plin de sens. Orice conversație, chiar și de două zeci de secunde pare vie și plină de viață. Până și acea piesă pe care o detestăm pare așa bună și te duce cu gândul la acel om și modul cum îți cântă seara în telefon când iasă de la duș. Prea puțini o fac însă. Prea puțini se bucură. Prea puțini mai apreciază acele vorbe și le transformă în fapte. Unii se opresc la plăceri carnale. Uită să trăiască dezbrăcati de haine și să povestească fără să mai impresioneze. Să fie ei. Și se pierd printre petalele acelor trandafiri plini de spini. Ca o ultimă noapte de dragoste. Fără scuze inutile și vinuri roșii care pătează. Dar cu mult rose. Și multă apă. Că astea ne dau viață. Acum suntem prea tineri ca să murim bătrâni. Suntem prea prinși în încătușarea privirilor pline de sentimente contradictorii care se ceartă în timp ce noi ne ținem de mână pe acel câmp de rapiță. Ea încă nu mă crede când îi spun că e tot ce eu am. Și nici eu nu o cred când ea îmi spune că suntem perfecți împreună.  Tu de ce îmi zâmbești? Ce vrei să iei din viața mea? Așa îi spun mereu și ea nu se poate opri din râs. Ghinion că nu cred în dragoste la prima vedere. Că dacă ar exista, cu siguranță că asta ar fi acea dragoste. Pauză. Respiră…

 || Jurnalul unei iubiri pierdute ||

///

Standard
Uncategorized

Cand sexul e doar… sex!

Hai ca am ajuns si la asta. Ma întreba de dimineata cineva: „Oare cine suferă mai mult? Cei care sunt iubiți si rănesc pentru ca nu-i iubesc la rândul lor pe cei care iubesc? Sau sa fie cei care iubesc si dragostea lor nu e acceptata?”.

Adevarul e ca nici unii nu se simt confortabil. Cei care iubesc insista pe un „subiect” care pentru cei iubiți nu are nici un rost, iar cei care sunt iubiți se simt „sufocați” de toată atenția celor care ii iubesc. Cumva e ca la jocul de poker. Nu conteaza ce carti ai in mana. Conteaza cum le joci. Si ce atitudine ai. Si totuși, uneori chiar daca nu ai cele mai proaste cărți le arunci pentru ca nu ai siguranta ca poti sa câștigi potul. Asa e si cu dragostea. Nu am am cunoscut oameni care sa nu aibă macar un „schelet” ascuns in trecutul lor. Si da, acele schelete te fac cine esti azi. Ca vrei sau nu sa o recunoști, chiar te fac!

///

– Huuuooooo! Tu calci pe cadavre! Tu esti genul de om care se ridica din suferința femeilor!

– Poti sa-mi spui ca sunt nebun, poti sa-mi spui ce vrei tu ca oricum nu conteaza. Nu ai cunoscut lupta mea. Nu ai cunoscut monștrii mei. Nu te-ai luptat niciodată cu ei. Asa cu nu e corect sa-mi spui ca eu calc pe cadavre.

– Dansează cu mine! Si mai taci! Nu ma interesează vorbele tale acuma! Vreau sa ma dezbraci de emoții  acum, nu de haine! Poti sa faci ce vrei mai tarziu! Poti sa ma duci unde vrei! Poti sa-mi faci ce vrei! Acum vreau sa te simt in brațele mele! Vreau sa-ți simt răsuflarea pe gâtul meu!

– daca as vrea sa fug nu cred ca e bine pentru tine. Atunci…

– Atunci stai! E întrebarea care te macină de cand ai venit! E întrebarea îndrăgostiților. Sa mai stau sau sa…!

– Nu vreau sa-ti creez o proasta impresie.

– Boy… i’m your girl!

///

image

Ne ascundem dupa aparente. Ne afundăm in probleme care de fapt nici nu exista. Ne cerem „dreptul” de la oameni care nu au nici macar cea mai mică treaba cu noi. Avem așteptări. De la viata. De la omul de langa noi. De la sexul pe care il primim si credem ca de fapt e dragoste. Sunt mai multe tipuri de dragoste, dar nici unul nu e la fel si nici unul nu se repeta! Daca sexul nu e bun. Si daca relația nu merge, ce rost mai are? E adevarat ca un orgasm pe zi ne face mult mai fericiți, dar cand sexul e doar…sex? Ce pretenții mai poti avea?

            Nu poti transforma un „nu” in „da” fara un „poate” între ele. House of Cards

Standard
Uncategorized

Încredere

Oameni multi. Suflete prea putine. Vorbe fără acoperire. Fapte ce ne demonstrează mereu ca vorbele chiar nu conteaza. Încrederea este acel lucru care se obține atat de greu si se pierde atat de usor, nu? Ei bine, multi vorbesc despre acea încredere si o vor gratuită insa prin tot ce fac acești oameni, demonstrează exact opusul.

In fiecare zi văd oameni care sunt intr-o relație, dar au un black list pe telefon. Oameni care au parole peste parole pe telefoane, care au puse folii de protecție ca sa nu vadă cel de lângă ei cine le scrie. Sincer, acea relatie e degeaba. Faptul ca au acel black list pe telefon sau acele parole nu face decât sa demonstreze ca nu toti oamenii care sunt intr-o relatie iubesc, la fel cum si cei care iubesc sunt intr-o relatie. O relatie inseamna încredere înainte de toate. Încrederea e fundatia si fara incredere, acea relatie o sa se sfârșească mult mai repede decât isi pot unii imagina. Asa suna si una dintre definițiile iubirii: sa ai incredere ca sa-ți pui sufletul in mana acelui om si sa speri ca el nu o sa te dezamăgească. Dar despre dezamăgiri si frustrările create in timp de aceste dezamăgiri intr-un alt post.

incredere

Sunt oameni care ma întreaba „de unde pornește încrederea?”. Răspunsul e unul simplu. De la „Bună! Ce faci? Hai sa facem cunoștința!”. De aici pornește încrederea. De aici se clădește. De aici, din acea privire, din toate acel lucruri banale ce te fac sa razi. Cum creste? Creste prin fapte ce demonstrează toate acele vorbe spuse in timp sunt acoperite cu fapte facute fara constrângere. Sunt oameni care imi spun ca ei au incredere foarte mare in oamenii de lângă ei din prima secunda cand ii cunosc. Totala eronat. Acei oameni cred ca au incredere pentru ca omul pe care il cunosc are o incredere in el foarte mare si asta nu face decât sa inspire celui de lângă siguranta. Ai un grad de incredere, dar acel grad de incredere este mic.

Increderea este un război. Iar acest război demonstrează doar cine pleacă primul, nu cine câștiga. E un război ce se duce pe mai multe fronturi. E un război ce il duci de mai multe ori ca sa câștigi intr-un final. Si totuși, nu pleacă cei care au incredere si care demonstrează ca merita acea incredere la rândul lor…

Standard
Uncategorized

Tacerea din privirea ei

Cea mai mare frica a omului este sa-si depaseasca frica de orice. In orice mod si in orice context. Cu putinta sau fara putina. Prin cuvinte sau prin fapte, insa niciodata pentru a demonstra cuiva anume, in afara de propria persoana, ceva…!

Niciodata nu suntem pregatiti pentru necunoscut. Niciodata nu stim ce ne rezerva ziua de maine. Uneori cred cu tarie ca ne pregatim din timp ca sa cadem in genunchi intr-un anumit moment. Ne pregatim prin acele relatii tampon, prin acei oameni ce ne aduc mai aproape pas cu pas de acea lovitura de gratie ce ne arunca iar in acel ”iad” incontrolabil. Iar  alteori pur si simplu iubim nebuneste. Uitam de reguli si de orice mijloc de a ne proteja inima si sentimentele in fata unor anumiti oameni doar de dragul de a invata ca data viitoare (pentru ca o sa fie cu siguranta o data viitoare) sa cadem mai tare si mai puternic. Niciodata in viata mea nu am renuntat la un om pentru ca a facut ceva gresit, insa mereu am renuntat la acei oameni care au refuzat sa lupte, care au refuzat sa invete sa se catere alaturi de mine pe ”muntii” pe care viata ii scoate in cale. Nu stiu cum sunt alti oameni construiti, insa eu m-am construit din lovituri. E usor sa vorbesti. Mai greu e sa asculti ce au de spus cei de langa tine. Uneori, pentru binele tau trebuie sa-ti amintesti ca in viata nu exista „Nu pot!”…atat, nimic mai mult!

vorbind despre dragoste

Unele drumuri se opresc brusc. Altele, pur si simplu duc spre nicăieri. In schimb, sunt anumite drumuri pe care trebuie sa te opresti sa mai mergi. Trebuie nu pentru ca nu iti doresti sa mai mergi. Doar pentru ca nimeni nu are dreptul sa te considere slab sau fara pic de importanta. Probabil ca doar dupa ce tu te opresti din mers pe acel drum, acei oameni care trebuiau sa te aprecieze au sa realizeze ce au pierdut. Adevarata binecuvântare vine atunci cand iti găsesti linistea langa acel om pe care l-ai visat o viata întreagă!

Si totusi, tacerea din privirea ei iti spune uneori mult prea multe lucruri. Exact asa: ”Unii iarta, pentru ca iubesc, si ar durea prea tare ca sa plece. Altii nu iarta, pentru ca iubesc, si ar durea prea tare ca sa ramana. Unii pretind ca totul e bine – nu, de fapt, toti pretindem ca totul e bine. Unii mint ca sa nu faca rau, unii spun adevarul ca sa nu faca rau mai tarziu. Unii cred ca s-a terminat, altii stiu asta…! Unii se topesc de dor, altii nu indraznesc sa o faca.Unii cauta pe cineva care sa ii asculte cum „nu mai pot!”, altii tac si zambesc, crezand ca pana nu o spui cu voce tare, nu o simti. Unii mai asteapta inca un semn, altii si-au inchis demult telefoanele alea. Oricum cine ar trebui sa sune, nu suna, si cine suna, chiar nu conteaza acum…!”…

Iubeste tu cu adevarat. Apoi poti sa ceri iubire…

 

Standard
Uncategorized

Opt ganduri

In timp o sa intelegi ca ceea ce conteaza cu adevarat ramane. Ce nu conteaza pur si simplu dispare. In general timpul le rezolva pe toate, insa daca sunt lucruri care nu sunt rezolvate de timp atunci trebuie sa le rezolvi singur! Si atunci cand intalnesti acel om care o sa iti schimbe viata doar o stii. Nu o sa fie nimeni acolo care sa iti sopteasca ce e rau sau ce e bine…doar o simti!

De fiecare data cand pornesc pe un drum imi doresc ca ceva sa fie schimbat, ca in acea poveste sa nu mai trec prin chinul prin care am mai trecut de atatea ori, sa nu mai fac aceleasi greseli si macar atunci sa fiu fericit asa cum as putea sa fiu. Stiu ca sunt cel mai mare dusman al meu, insa in acelasi timp sunt si singurul meu prieten. Poate ca daca tot ce ajung sa ating nu s-ar transforma atat de repede in cenusa as putea sa fiu si eu pentru o secunda fericit. Sau poate ca asta e soarta mea. Sa fiu acolo, sa vad, sa simt, sa ating, insa niciodata sa nu pot pastra! Fiecare are o poveste pe care o poarta cu el in suflet. Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu, o sa descoperim ca viata are un mod oarecum ciudat de a ne duce exact acolo unde trebuie sa ajungem. O ultima cafea, o ultima tigara si cateva cuvinte. Atat! Si stii de ce? Pentu ca mereu o sa stim cum incepe povestea noastra, insa niciodata cum si cand se termina.

opt_ganduri

 

Curios e faptul ca acei oameni care au inima rupta in doua niciodata nu simt acea nevoie de a se ascunde adanc in cineva. In schimb, acei oameni care ii parasesc mereu au sa se ascunda adanc in inima altor oameni si mereu au sa rupa inimi doar ca sa-si satisfaca nevoia de mangaiere, de atingere, sa-si satisfaca orgoliul…! Femeile cred mereu ca stiu „de ce” un barbat se intoarce acolo, in acel loc, dar se inseala adesea si amarnic. In viata trebuie sa alegi. In viata trebuie sa decizi. Mai devreme sau mai tarziu oricum plecam cu totii si asta fie ca vrem sau nu, insa doar cei care raman in urma celor plecati au puterea sa inteleaga ce inseamna acest lucru si cat de tare doare acel nimic care ramane in viata lor. Uneori crezi ca e simplu, dar nu e asa! Nimic nu mai e simplu atunci cand vrei sa simti ceva si nu mai poti. Nimic nu pare complicat atunci cand te zbati cu tarie ca sa asculti ce iti spune inima ta si de fapt tu auzi doar acel nimic. Oamenii nu au nevoie de cineva cu o minte iscusita care sa le vorbeasca. Ei au nevoie de cineva cu o inima speciala care poate sa-i asculte cu adevarat! Si nu alege un om care e frumos. Alege un om care iti face lumea mai frumoasa! 

Standard
vorbind despre dragoste

Povestea ei…!

In noua cazuri din zece, daca femeile de care m-am despartit s-ar fi intors inapoi dupe ce plecasera, poate le-as fi cazut in genunchi.    Octavian Paler

Ciudat sau nu, uneori ne regasim pe drumuri pe care nici nu am crezut ca o sa ajungem vreodata in viata asta. Si toate acestea se intampla pentru ca principiile noastre nu ne-au lasat sa privim mai departe de acea linie imaginara. Ne nastem, crestem, invatam reguli si reguli, ne dezvoltam intr-o viteza uluitoare si totusi, uneori, dupa ce facem de zece ori aceasi greseala tot nu invatam din ea. Vine un moment in viata cand ne punem intrebari. „De ce?”, „De ce tocmai eu?”, ” De ce nu am invatat nimic din acele experiente?”si raspunsurile se lasa asteptate.  De fiecare data cand ma ridic din acel pat in care stiu ca nu am sa mai ma intorc, privesc spre chipul ei si incerc sa spun lucruri care ar putea sa-i aline durerea ca a ajuns sa fie doar una dintre ele. Nimic mai mult. Rar se intampla sa-mi doresc sa raman acolo. Mai o un minut, mai o ora sau o zi. Si atunci cand se intampla imi dau seama ca ma pierd pe mine si ca nu mai reusesc sa construiesc acel pod mult visat. In schimb ridic ziduri mari si groase. Poate asa sunt eu sau poate ca nu am intalnit inca omul care sa ma faca sa-mi doresc sa construiesc altceva.

Nu stiu cum, cand sau de ce, dar stiu ca poti sa cazi de mii si mii de ori si tot sa nu conteze, pentru ca intr-un final, tot ce conteaza e faptul ca te-ai ridicat. Te-ai ridicat mult mai puternic si mult mai in forta. Se spune ca o inima curata, frumoasa, calda se recunoaste dupa ochi pentru ca ochii sunt poarta spre suflet, insa din pacate tot mai putina lume remarca acest lucru…! Asa erau ochii ei. Calzi, blanzi, ca un strop de roua dimineata ce cade pe o petala de floare pe un camp indepartat. Nu au stiut niciodata ce inseamna libertatea sau cuvantul „alege”. Au stiut doar ca trebuie sa fie acolo. Asa a invatat-o mama ei. Sa lupte pentru ce i se cuvine si sa nu se planga daca nu reuseste. Poate ca acest lucru l-am apreciat cel mai mult la ea. Isi dorea mai mult, mai bun, mai tare! Fiecare experienta o aducea mai aproape de acel foc mult cautat, de acel om mult dorit. Asa ne-am intalnit si noi. Dintr-o greseala. Si au fost zile minunate. Ne-am trait noptile inclestati unul de celalalt ca doua flacari. Uneori imi spunea ca sunt sfoara ei de siguranta. Ca eu o tineam acolo, pe acea linie dreapta, doar ca uneori linia mea nu era chiar dreapta. Ea imi apartinea mie si eu ii apartineam ei, iar ea uneori disparea in zori. Avea momente cand ea  mai  apartinea tuturor. Aici a fost greseala noastra. Vine un moment in viata noastra cand totul merge atat de rau incat abia poti sa mai rezisti. Si totusi, apare si acea zi cand realizezi ca acele momente in care abia poti sa rezisti, definite dupa propriile noastre reguli, dupa propriile noastre conditii si dupa propriile noastre principii, inseamna un lucru mult mai bun si mai fericit decat sa-ti traiesti viata dupa regulile, dupa conditiile si dupa principiile altor oameni…! Sunt oameni care vin si pleaca. Uneori, dupa ceva timp, iti doresti ca unii sa ramana mai mult, insa acest lucru nu se intampla. Nu se intampla nu pentru ca facem noi ceva gresit, doar pentru ca locul lor nu e acolo in viata noastra. Uneori ajungem sa credem ca noi suntem cei care nu au credinta in miracole, pentru ca de fiecare data cand ne uitam in jurul nostru vedem la tot pasul miracole. Oamenii aia nu raman pentru ca nu sunt destinati sa ramana acolo. Si dupa un timp, atunci cand te intalnesti cu ei, realizezi ca parca ii cunosteai. Realizezi ca ei au fost exact ce ti-ai dorit intr-un anumit moment…! Ea a plecat. A plecat pentru ca eu inca mai am un suflet in mine. Inca iubesc asa cum iubeste si ea. Fug si lupt cu aceasi demoni cu care se lupta si ea.Si nu-mi putea cere sa stau si sa astept ziua in care tu poate o sa mai apara! Nu vroia sa-mi ceara sa stau atata timp cat inca nu avea incredere in mine…!

Standard