Uncategorized

Uită de ceea ce îți face rău!

Să înțelegi și să ierți. Să respecți alegerea altora. Să-ți recunoști greșelile. Să poți gestiona un conflict. Să nu rănești un om drag. Cam la asta se rezumă lucrurile alea importante din viață.  Și chiar dacă sunt oameni ce se trezesc după un timp și revin în viața ta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oameni pe care i-ai iubit. Oameni în care ai crezut. Oameni în care ai avut încredere, însă la care faptele au „vorbit” mai tare ca orice cuvânt, mult mai tare ca orice promisiune să nu uiți de omul din tine!

Știu că mai e o vorbă din bătrâni. Să te desprinzi de trecut, să te desprinzi de ceea ce nu te mai ajută pe tine ca individ să crești, să lași în urmă ceea nu îți mai aduce bucurie, să uiți de ceea ce îți face rău!

//

Șapte și jumătate. Duminică dimineața. De pe marginea patului o privesc cum doarme goală, cu părul ei lung și blond tot răvășit după o noapte lungă, însă cu același zâmbet schițat pe chip ca în prima dimineață când am cunoscut-o. Mă întreb acuma ce o să-mi mai spună… nu de alta, dar ultima dată mi-a făcut un scandal monstru de dimineață pentru că i-am permis să vină în casa mea. E adevărat că a trecut un an de atunci. Că de ce i-am răspuns la mesajele de la trei dimineața? Că doar eu am știut că ea e undeva prin oraș beată, nu? Și eu care sunt un bărbat bine nu îi mai răspund unei foste. Și că dacă am știut că e beată, de ce dracului i-am deschis ușa? De ce am primit-o la mine să doarmă? De ce nu am trimis-o acasă sau măcar să o pun pe canapea să doarmă în sufragerie. Că ea are bărbat acasă, iar ăla o iubește la fel de mult cum o iubeam eu. Și ea îl iubește de numai poate pe ăla. În mintea mea s-au format zeci de întrebări posibile și totuși… cum dracului trezești o femeie mahmură să o trimiți acasă?  Până la urmă mi-am făcut curaj și am lasat-o să mai doarmă. Am mers în bucătărie. Am pus ibricul pe aragaz ca să îi fac cafea. Eu nu mai beau cafea dimineața la prima ora. Am deschis frigiderul, am scos câte una, alta, am pregătit rapid un mic dejun pentru mine. M-am trezit cu ea toată înfășurată în prosopul meu rămas în dormitor de seara trecută, răzămată de un perete cum mă privea pierdută. „Bună dimineța!” i-am spus. A mormăit ceva, dar nu am înțeles ce. Bănuiesc că mi-a răspuns la salut. Apoi a întrebat unde e baia și dispărută a fost vreo douăzeci de minute. A iesit din baie și s-a așezat pe un scaun în bucătărie în fața unei căni mari și pline de cafea ce stătea lângă un pahar de apă cu o aspirină. Nu am zis nimic. Spălam farfuria după ce am terminat de mâncat. „Dacă vrei să mănânci ceva găsești în frigider. Tacâmurile sunt în dulapul ăla.” arătând obsesiv cu mâna spre dulapul de bucătărie. „Eu mă duc să fac un duș. Trebuie să ajung undeva la 11 că am o întâlnire programată cu un …”. Tăcută a ascultat, după care a ridicat capul din pământ și a întrebat ” Dar azi nu e duminică?”. Am încercat să găsesc un răspuns însă continuarea ei a venit rapid. „Auzi, noi, noapte trecută…?”. Nu am lăsat-o să își termine întrebarea că i-am răspuns scurt „NU!”. Am plecat să mă pregătesc. În zece minute ieșeam din baie. Am revenit în bucătărie. Ea era acolo. I-am luat cana de cafea din față și am băut o gură de cafea din ea în timp ce o priveam. „Întreabă-mă Dan!”. „Poftim?” i-am răspuns. „Întreabă-mă! Sunt aici! Acum e momentul! Mai sinceră de atât nu o să mai mă prinzi niciodată.”. „Și cam ce îți imaginezi tu că te mai pot întreba eu? Sau ce ți-ai dori să te întreb?”.  A început să zâmbească. „Toate cărțile alea au fost scrise doar pentru doi ochi! Pentru un suflet! Uite… dacă tot nu vrei să mă întrebi ceva, as vrea eu să te întreb: mă mai iubești?”. Răspunsul a venit în secunda doi din gura mea: „Nu!”. „Atunci mai simți ceva pentru mine?”. „Adevărul e că nu! Nu te mai iubesc, nu mai simt nimic pentru tine și nici nu te mai vreau, însă mereu am să îți port de grijă. Nu am să te las acolo jos, chiar dacă m-am jurat că am s-o fac! Mereu am să te ajut când am să pot să o fac. Vezi cazul de noaptea trecută! M-ai sunat și nu ti-am răspuns. Apoi ai sunat iar și iar. M-am gândit că poate e ceva rău și așa ți-am răspuns. Plângeai! Atunci am înțeles că îți este dor. Apoi mi-ai spus că nu îți mai găsești cheile de la casă, așa că te-am  lăsat să intri în această casă, te-am lăsat să dormi în acel pat, tocmai ca să înțelegi că locul tău nu mai e de mult aici. Viața ne-a încercat de zeci de ori. Și viața o să ne încerce de încă sute de ori. Dar locul tău nu mai e aici!”. Simțeam cum în ochii ei se ducea o luptă. Știa că e doar istorie pentru mine. Că numele ăla la care mă gândesc ultima dată seara și prima dată dimineața nu mai începe cu acea primă literă din alfabet. Știa că nu mai e EA prima alegere din viața mea. Chiar știa că nu mai e o alegere în viața mea și lucru ăsta o omora puțin câte puțin zi de zi. „Pentru mine sunt alte reguli mai împortante acum. E acolo și mă așteaptă. Mergem la biserică. Împreună. Iar mai apoi mergem să mâncăm înghețată în parc.”. Privea pierdută cum îi povesteam cu atâta pasiune despre ceea ce urma să fac. „Ești un bou! Idiotule! Ești mahmur! Ai o față criminală! Cum poți să apari așa? Dacă nu aș fi mahmură m-aș îmbăta doar din ceea ce emani. Nu pot să te las să te duci așa în fața viitoarei tale soții. Găsește o scuză! Una plauzibilă și mai rămâi cu mine. Hai în pat! Vreau să stau în brațele tale! O oră! Uite, dăm drumul la un film, mai stăm așa puțin și apoi promit că plec, însă nu-mi fura bucuria de a sta aici cu tine!”. ” Vorbești de bucurie de parcă ar fi una reală. Vorbești cu mine de parcă aș fi prezent într-un vis al tău. Cred că e timpul să te oprești. Povestea noastră a fost una complicată. E adevărat că am avut povești mai complicate în viață, însă vreau să pleci din această casă și să te duci acolo unde îți stă sufletul. Vreau să te văd fericită? Mereu! Chiar vreau! Dar mai vreau să înțelegi că fericirea mea nu mai stă în tine. De fapt nu mai stă în nimeni! Nu mai ține de un om. Ține de mine. Ți-am iubit necunoscutul. Da! A fost o poveste frumoasă. Foarte frumoasă. O poveste ce mulți visează la ea. A fost porția mea de fericire! Acel praf de stele! Acele zâmbete ce te aduc tot mai aproape de viață. Acum în mine e liniște. O liniște ce m-a făcut să uit de tine. Că nu am învățat nimic după povestea asta!”. Și acolo am oprit discuția. S-a ridicat de pe scaun și a plecat în dormitor. S-a îmbrăcat și dispărut.”.

//

 

A fost un timp în care îmi spuneam că nu o să pot să trăiesc fără omul ăla. Dar uite o minune! Trăiesc al dracului de bine și chiar nu mă mai doare. Cred că a fost lecția care îmi lipsea din viața asta. Să merg mai departe ca și cum viața e cel mai extraordinar lucru ce mi se putea întâmpla.  Viața mea. Alegerile mele. Greșelile mele. Lecțiile mele. E ceva ce trebuie să trăiești TU!

Standard
Uncategorized

Un singur răspuns

Mai devreme sau mai târziu, cu toții avem nevoie de răspunsuri. Unele răspunsuri vin de la sine, iar altele nu vin niciodată. Cert este că vin doar cu întrebarea potrivită. Așa vin și momentele alea perfecte. Cu omul potrivit. Nu vin cu omul perfect. Omul perfect nu există. E o himeră ce trăiește în imaginația noastră. Că în căutarea acestor răspunsuri dăm peste o mulțime de oameni nepotriviti o știm cu toții. Până la urmă contează doar cea ce facem cu acei oameni și cu acele momente. Oamenii sunt doar reflecții. Cei nepotriviți sunt ca un geam. Te vezi, dar nu te vezi chiar bine. Te vezi, dar te vezi șters, cu o imagine neclară și cu un zâmbet fals. Că există și geamuri curate o știm, dar alea nu țin mult. După un timp se murdăresc și ele foarte tare. În schimb, acei oameni potriviți sunt ca o oglindă clară. Te vezi foarte bine și mai mereu ai un zâmbet superb pe chip. Și unii dintre acești oameni distorsionează imaginea. Uneori te vezi mai mare de cât ești sau, după caz, mai mic. Depinde de experiențele acelui om. Și mai depinde și de încrederea pe care o ai tu în tine.

IMG_0581

Sunt momente pe care le aduni în tine ca și amintiri. Le pui undeva și le păstrezi acolo. Îți mai aduci aminte de ele din când în când și lucru ăsta e un lucru bun. Ce e rău? Să pui un om acolo! Să-l păstrezi acolo și să-l scoți de la naftalină doar când tu ai nevoie. De ce e un lucru rău? Pentru că niciodată nu poți să construiești ceva mai bun și mai puternic în viitor dacă tu îți lași energia sa lupte pentru ceva din trecut.

Singurul răspuns de care ai nevoie se află în fața ta. Mereu! Marcel Pagnol spunea: „Oamenilor le e greu să fie fericiți pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai dificil decât va fi!”. Sincer, cele mai frumoase cupluri pe care le-am văzut nu au fost formate din doi oameni puternici. Toate, dar toate, au fost formate din oameni slabi. Oameni care au ajuns să cadă și să trăiască dezamăgirea. Din iubire! Dar oameni care au învățat să se respecte pe ei și să se respecte reciproc. Oameni care au înțeles că fără acea prietenie dintre ei, care este cel mai important lucru, și fără să trăiești în casă cu cel mai bun prieten care îți iartă păcatele trecutului, nu au să reușescă să contruiască un viitor mai bun. Aceștia sunt cei mai frumoși pentru că au învățat că cei slabi, dacă sunt uniți, devin puternici!

Standard
Uncategorized

Moartea și dragostea

Sunt două lucruri pe acest pământ ce nu depind de vârstă, bani, sex, putere, sau orice altceva ce îți trece prin cap, și pe care nu poți să le controlezi sub nici o formă: moartea și dragostea!

Vine un timp în viața ta când, în mai puțin de o secundă, totul se schimbă. Iremediabil și pentru totdeauna. Ca și cum până în acel moment ai fost prins într-o buclă temporală. Ca și cum până în acel moment nu ai învățat absolut nimic din viață. Ca și cum orice privire pe care ai aruncat-o seara pe cer după stele a fost doar ca să îți aline dorul zilelor mai grele. Și totuși, dragostea apare în viața celor care cred cu adevărat în ea. Dragostea apare atunci când ajungi să încetezi să mai cauți. Nu când ești pregătit sau când crezi că meriți. Doar atunci când primești acea sanșă de la viata!

Cu o privire. Așa ți se schimbă viața și să sții că orice ai face, oricunde ai merge și cu oricine te-ai întâlni pe acest pământ, totul se reduce la acel om care prin simpla lui prezență îți schimbă starea de spirit, la acel moment pe care l-ai revăzut de sute și sute de ori în mintea ta și la acel sentiment la care trag toți că să il simtă, însă puțini și reușesc să ajungă acolo! Cel mai important nu este ceea ce oferim oamenilor. Este ceea ce trezim in ei! Pe unii oameni îi câștigi pentru o noapte, iar pe alții pentru o viață întreagă. Nu alegi tu și nici nu poți controla tu pe cine să iubești. Pe unii îi „hrănești” prin tot ceea ce îi faci. De la modul cum dansezi cu ei într-o dimineață târzie într-o bucătărie dintr-un apartament închiriat de care ești sictirit și până la simpla atingere a sufletului cu un „Multumesc!” spus când trebuie pe malul unui lac de munte. Iar pe alții îi rănești și îi îndepărtezi pentru că dragostea ta nu poate să fie una mediocră, lipsită de gust și cu bătălii ce te seacă de orice gram de imaginație. Frumusețea stă ascunsă în armonia detaliilor. Atat! Si doar acolo!

78feb7d92e5b861244a2bddb8d552335

///

– Hai sa stam undeva, pe un acoperis de bloc, la doua dimineata, sa privim luminile din oras, sa bem un pahar de vin si sa povestim despre viată, despre noi, despre tine, despre mine, despre ce-am mai făcut de cand nu ne-am mai văzut. Hai sa ne pierdem în noi si sa lăsăm în spate trecutul, chiar daca dimineata o sa fim iar doi străini. Ca daca asa e sa fie, atunci asa sa fie. Dar macar am putea incerca sa uitam de toate suferintele adunate. Sa ne privim sincer in ochi si sa ne spunem dorul.

– Dan, te rog încetează! Nu mai încerca să mă salvezi! Că la final, încercând să salvezi pe alții, vei sfârși în genunchi, plin de vânătăi și cicatrici. Asta e o certitudine. Că ei au să fie bine, iar tu ai să rămâi în urma lor încercând să te ridici şi să-ţi tratezi rănile. Că ei au să meargă mai departe. Iar tu ce o să faci?

///

Faci ceea ce trebuie sa faci ca sa ajungi iar in acel punct in care erai super bine, in care erai mai mult decat impacat cu tine si cu viata ta. Nu spun ca regret lucrurile pe care le-am facut. Spun doar ca, mai devreme sau mai tarziu, cu totii suntem niste criminali de iubiri. Ucidem sentimentele unor oameni care cred in noi. Ne ridicam pe bucuria lor si in acelasi timp ne construim fericirea pe nefericirea lor atunci cand plecăm. Privim spre altă bucurie fără să ne pese pe ce anume călcăm şi ne însuşim trupuri ce ard de doriţă în aşteptarea asta tâmpească. Ironic, nu? Dragostea ar trebui sa te salveze, dar totuşi ea ajunge să te distrugă exact când te aştepţi cel mai puţin.  Pentru ca dragostea neimplinita e o fericire trista!

Standard
Uncategorized

Uită de minte. Gândește cu sufletul

Totul în viață ține doar de… balanță! Prea mult bun face mult rău, la fel cum prea mult rau face tot mult rau. E o linie foarte fină, și în momentul în care o treci, sincer, nu mai există cale de întoarcere. Aici se face diferența între oameni. Între cei puternici și cei slabi. Cei puternici ajung așa pentru că ei nu renunță și mereu sunt sinceri. Cel puțin cu cei din jurul lor. Mai au și ei momente în care preferă să se mintă ca totul e bine când nu e bine, dar sunt izolate. Ei nu ascund mizeria „sub preș” și zâmbesc, că e bine așa. Ei plâng. Ei suferă. Ei se zbat și caută zeci și sute de moduri de a rezolva o situație. Nu le e teamă să spună și să-și asume ceea ce au spus. În schimb, acei oameni slabi, mereu au să caute un alt om pe care să se „ridice”. Lor nu le pasă de ceilalți, le pasă doar de ei și de a găsi pe cineva care să aibă grija de ei. Nu le pasă de inimi zdrobite, promisiuni încălcate și cuvinte rostite în grabă. Oamenii slabi preferă să distrugă alți oameni, că doar așa au să-și găsească liniștea. Oamenii puternici știu să privească lucrurile din mai multe perspective. Cei slabi se limitează la una singură. A lor. Una egoistă.

Am revăzut azi clipul cu Marina Abramovic și Ulay. O poveste modernă de iubire, care si-a consumat  energia prin anii 70. Chiar dacă acea poveste pe moment părea închisă si fiecare a mers pe drumul lui, după ce ai să vezi filmulețul de mai sus ai să înțelegi de ce cred eu că dacă doi oameni s-au iubit cu adevărat, ei nu au cum sa rămână prieteni, dar mai ales că dacă iubești cu adevărat pe cineva, ai sa-l iubești mereu și ai să-l porți mereu în inima ta, oriunde o să mergi și indiferent pe cine ai alături.

Zilele trecute am văzut și The Age of Adaline. O poveste romantică de dragoste, o poveste care chiar dacă are o latură SF în ea, aduce o frază memorabilă.

” Flemming: Nu îți este dor să iubești pe cineva?

   Adaline: Nu e la fel atunci când nu îmbătrânești împreună. Fără acest lucru, dragostea e doar o inimă frântă.”

Uită de timp. El nu contează. Uită de oameni. Nici ei nu contează. Uită de cuvinte. Cât poți de repede! Uită de minte. Gândește cu sufletul! Fă ceea ce te face fericit!

Standard
Uncategorized

Relațiile alea ca un purec

La masă, la restaurant, în acestă seară, vorbind despre una alta cu un prieten mi-am adus aminte de un banc. Bancul ăla cu purecele care sună cam așa. Un cercetător pune un purec pe masă și îi spune: purece sari. Și purecul a sărit. Își aduce caietul de notițe și notează: ”ora 10, am pus purecul pe masă, i-am spus la purec să sară și purecul a sărit”. Taie picioarele purecului, îl pune pe masă și îi spune să sară. Purecul nici o mișcare. Își ia caietul și notează:”ora 10 și 5 minute, am tăiat picioarele purecului și i-am zis să sară. Purecele nu a sărit. Concluzie: dacă tai picioarele purecului el nu mai aude!”

Cam așa se întâmplă și în relațiile astea moderne. Dacă încerci să limitezi o poveste prin a constrânge pe cineva într-un fel sau altul, acel om nu mai aude! Și sincer, oamenii ăștia care constrâng, trebuie puși la zid și loviți cu pietre. Sunt cei mai negativi oameni posibili. Și mai mult, ei găsesc o soluție la orice, dar nu o soluție constructivă. Tot ce se întâmplă în viață are un motiv. Chiar și atunci când motivul ăla e că tu ești prost și preferi o soluție de moment în locul unei soluții de viitor. Pe de altă parte, un om fericit nu își mai irosește timpul cu explicații când omul care le cere nu mai merită. Și dacă merită acel om, cu siguranță nu le cere. Știu că și eu greșesc pentru că uneori prefer o chestie de moment în detrimentul unei soluții pe termen lung, dar singurul lucru care nu-mi lipsește în viața mea în acest moment este dragostea. Am ales să fiu fericit cu mine, nu cu alții. Am ales să fac lucruri care contează în timp și printre toate aceste alegeri, am ales cel mai important lucru care poate exista pe acest pământ: fericirea!

///

– N-aș vrea să te rănesc, dar nu-mi dai altă șansă. E singurul lucru pe care știu să-l fac bine. Cel mai bine e să ne oprim aici. Ca doi oameni care au ajuns să se cunoască suficient de bine încât să știe că nu se potrivesc împreună. Două zile totul e lapte și miere și apoi începe un război surd. Ar fi fost bine să fie și mut, dar nu e așa și te rănesc pe zi ce trece tot mai tare. Mesajele tale cu ”bună dimineța viața mea!” sunt drăguțe, fac bine pe moment, dar nu-ți permite să rămâi aici unde nu găsești ceea ce tu cauti. Pentru că eu sunt o himeră ce azi e și mâine nu mai e aici. E în alt loc. Pentru că eu nu am loc. Un loc al meu. Știu cum arată acel loc și nu mă opresc până nu îl găsesc!

– Kinder, te iubesc așa cum nu am iubit pe nimeni în viața asta. Și am să te aștept oricât e nevoie. Ca tu să fi ok, să-ți găsești locul, să întelegi că în viață totul se plătește într-un mod sau altul. Dar un lucru vreau să-ți cer: să te întorci aici de fiecare dată când îți este greu, când te simți singur, pentru că eu sunt your person! Îți aparțin! Ție și doar ție! Și-ți iubesc sufletul mai mult ca aerul, chiar dacă mă rănești pentru că așa trebuie să o faci! Tu… suflet drag!

– Mă omori în fiecare zi în tine și o știu, dar nu poți să duci povestea asta așa. Nu îți mai permit eu să o duci așa. Tu nu ești așa! Nu ai fost niciodată așa și eu nu sunt acel ”naș”. Mă detest când văd în privirea ta că suferi chiar dacă taci și preferi să nu-mi spui anumite lucruri. Mă întorc la tine iar și iar pentru că liniștea ta devine și liniștea mea. Ador să mă uit cu tine la filme, să dorm alături de tine,să fac dragoste cu tine, dar nu pot să fac mai multe. Tu ești secretul meu pe care îl ador. Dar atât! Tu nu ești parte din viața mea. Mă feresc de tine în club sau când te văd prin oraș. Pentru că nimeni nu are voie să știe ceea de tu și eu știu!

///

b1bb169458e64ac387b92cafc79062b9

Atunci când iubești pe cineva care a devenit o amintire, acea amintire devine o comoară. Rolul tuturor cuvintelor nu este să judece oameni și nici nu esti să îți dai seama dacă cineva merită ceva anume sau nu. Rolul cuvintelor este să te ridice atunci când ești jos, să-ți aducă liniștea atunci când ești rănit și să mai vindece câte puțin din acel loc minunat. Pentru că, cu toții suntem răniți mai devreme sau mai târziu. Dar puțini știu să ierte aproape totul. Că totul trebuie iertat, mai puțin acea atitudine care nu e corectă!

Standard
Uncategorized

De aici spre nicăieri

Viața asta, în felul ei, e ironică. Ai nevoie de tristețe ca să poți să te bucuri cu adevărat de un moment de fericire. Ai nevoie de gălăgie ca să apreciezi un moment de liniște. Ai nevoie de absența unui om ca să apreciezi cu adevărat prezența lui în viața ta. Dar mai presus de toate, e ironică pentru că poate azi, te bucuri de fericire și mâine o pierzi pentru totdeauna. O pierzi pentru că era doar o stare de moment, iar omul ăla care te facea fericit nu mai e acolo. Erau doar vorbe fără acoperire din partea lui , iar tu rămâi un ”trofeu”. Și cel care credea în tine și pentru care erai cel mai frumos vis posibil în această viață, acum are un alt vis! De aici spre nicăieri…!

Așa stă treaba cu durerea. Pe moment te ucide. Dar în timp, se duce. Se șterge încet. Nimeni nu-ți poate spune în cât timp, dar cert e că se șterge. Și între doi oameni care s-au iubit, după toate vorbele alea spuse la nervi, și din orgoliu, și din gelozie, și din dezamăgire, la despărțire, o să rămână doar clipele frumoase ca amintire. Dar în timp. Și tot cert e faptul că o să avem un mâine dintr-un motiv anume. Când acel motiv nu mai există, cu siguranță nu o să mai existe și acel mâine.

87f2c619451982af50c9c0bf2ba510d1

Pentru mine cea mai mare frică a fost mereu că acel om iubit o să mă vadă într-o zi exact așa cum mă văd eu acum. Oamenii, în general, te văd exact așa cum caută ei să fie acel om și aud exact ceea ce vor ei să audă de la acel om. Corpul uman poate suporta aproape orice. Totul e ca mintea să-l facă să suporte. Și tot acest corp se reface în timp. Chiar și inima. O inimă rănită se reface în timp. Pentru că mintea înlocuiește oamenii din ea. Înlocuiește un om care a distrus în bucăți acea inimă cu un alt om care vede acele găuri și nu-i pasă pentru că și el la rândul lui a avut inima distrusă. Acel om vede un loc în care să-și reverse toată dragostea lui. Și acea dragoste va face ca acele găuri în timp să nu se mai vadă. Și inima ta să se vadă ca un întreg.

Despre zâmbete aș putea spune multe. Mai ales despre acele zâmbete tâmpite ce-ți apar pe chip când nu te mai aștepti sau când te aștepti cel mai puțin. În anii ăștia am învățat că daca nu poți să zâmbești, măcar poți să împrumuți un zambet. De la prieteni. Parcă ăsta e rolul lor. Unii, așa mai tâmpi de felul lor, te fac să zâmbești de fiecare dată când te strâng la pieptul lor și-ți spun în stilul lor caracteristic că ”o să fie bine!”, iar alții prin simplul lor telefon că te vor la acea masă de la ora 20:00, că trebuie să fi acolo și că ei sunt acolo pentru tine.

Cu dragostea lucrurile stau așa: lasă pe cineva să vadă, pentru că ea nu se atinge, dar se simte. Lasă pe cineva să vadă, că lumea asta nu-ți este suficientă. Suficient pentru tine este doar acea persoană!

Standard
Uncategorized

Acel sarut perfect

Sunt atât de multe alegeri pe care le avem la dispoziție în fiecare zi, încât uneori facem acele alegeri la întâmplare. Ca de exemplu cunoști un om nou. Un alt caracter. O altă atitudine. O nouă viziune asupra vieții. Și conexiunea se formează. Realizezi că majoritatea viselor tale sunt asemănătoare cu visele acelei persoane. Întelegi că stilul tău de viață este cu totul diferit și haotic, dar pe tine te atrage acea perfecțiune pusă în fața ochilor. Cunoști obiceiuri noi. Râzi la glume la care, până în acest moment, nici măcar nu ai fi schițat vreun gest pe chipul tău. În acest moment nu există nici un ”noi”. Dar drumul ăsta, așa ciudat cum e el, mereu îți rezervă  surprize plăcute. Și dicuțiile continuă și după ce te-ai despărțit de acel om. Pe telefon. Cu orele. Și râzi. Și iar râzi. Și zâmbești ca un om tâmp și fără noimă pierdut în spațiu. Atracția aia devine tot mai puternică, dar tu… nici măcar nu i-ai atins pielea catifelată. Nici măcar din greșeală. Și vine seara. Și te întâlnești într-un loc atipic, dar gălăgios. Iar discuțiile continuă până când ceva se declansează. Acel ceva. Acel moment când capul tău se îndreaptă usor spre capul ei. Și mâna ta îi cuprinde un obraz. Acel moment în care buzele voastre țipă unele după altele. Și când se întâlnesc… nu mai vor să se lase. Rămân împrinse acolo, și toată pasiune din suflet iasă la iveală. Toată acea atracție îți declanșează în corp un adevărat război. Partea mea preferată? O să fie mereu acel zâmbet când sărutul se oprește. Când ea își deschide ochii. Nu am uitat nici mâcar un moment până acum. Și m-am sărutat cu destul de multe femei. Nu l-am uitat pentru că el e cel ce contează cu adevărat. E acel moment în care realizezi dacă mergi mai departe sau nu. E acel moment când înțelegi dacă are rost să lupți mai departe sau nu! Marea majoritate a acestor săruturi sunt doar de exersare. Sunt pe moment, sunt o flacară ce arde cateva zeci de secunde și apoi se sting. Acolo, în noi. Dar acel sărut, acel sărut perfect mereu o sa rămână în mintea noastră. La fel ca un orgasm. Un joc al minții, dar care îți răvășește corpul atât de tare încât oriunde ai merge și orice ai face tot acel zâmbet o să se citească în ochii tăi! Derek din Grey Anatomy spunea:” oricum, nu se pune nici un alt sărut înainte de sărutul potrivit.” iar eu în dau dreptate pentru că atunci când întâlnești acel sărut, o să fie ca și cum nu te-ai mai fi sărutat niciodată!

91332270f1fa0aba85418a67c548a1cf

„- Dan, cred ca incep sa ma îndrăgostesc tot mai tare. Si imi este foarte teamă. Imi este teama ca lucru acesta o sa ma distrugă intr-o zi.

– Nu ar mai fi dragoste daca nu te-ar distruge…!

– Pana ieri credeam ca nu mai pot. Azi inteleg ca mai pot multe, dar nu mai vreau. E o mare diferenta.”

Înlocuim oameni. Schimbam obiceiuri. Ascundem amintiri. Uitam de suferintă. O facem pentru un timp, ca mai apoi sa ne dam o sansa pentru un nou început. Să construim o nouă poveste. Să învățăm noi obiceiuri. Să adunăm noi amintiri. Să fim cu adevărat fericiți! Nu o facem când suntem pregatiți. O facem când e timpul lor. Pentru toate. Există un singur drum. Și pe el ești doar tu. Ce faci pe acel drum ține doar de tine!

Dezbracați de sentimente. Cu trăirile spune în față. Cu emoțiile desenate pe acei pereți din acea cameră. Âsta e modul meu porno. Întelegi?

PS: Wilkinson – Afterglow e recomandarea zilei. E pe repeat în telefon de dimineață!

Standard
Uncategorized

Lucruri bune

Mă întreba cineva astăzi: de ce lucrurile rele se întâmplă oamenilor buni și cum se simte o despărțire în sufletul unui bărbat care iubește cu adevărat o femeie?

     Am ajuns să punem atât de des acestă întrebare cu lucrurile rele ce se întâmplă în viața unui om bun încât a ajuns un clișeu. E adevărat. Oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele. Dar și oamenilor răi. Cred că se întâmplă tuturor lucruri rele. Mereu. Și cred că se întâmplă cu un motiv anume. Oamenilor buni li se întâmplă pentru ai face mai puternici și pentru ai face să vadă acea bunătate ce zace în ei mai mare. Cam așa fac oamenii buni. După ce pățesc un lucru rău, ei fac alte zece lucruri bune. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lumea asta fără ei. Din pacate nu sunt un om bun sau cel puțin nu o mai cred așa cum o credeam cu un an în urmă. E adevărat că nu fac lucruri cu intenție, dar suma viciilor a rămas constantă! Mai cred că trebuie să speri că atunci când îți vine rândul o să sții ce să faci și cum să faci față, dar mai ales cum să mergi mai departe. Unii își sterg numărul de telefon ca să uite oricine de ei, alții își abandonează acel obicei ca să se izoleze de acel lucru care i-a rănit, iar alții pur și simplu renunță să mai creadă în ei o perioadă. Toate astea le fac bine în acel moment, dar nu e o soluție pe termen lung. Din contră, astfel de comportamente te fac sa aduni o frustrare în tine și sa nu reușesti să faci pace cu trecutul tău. Și că vrei sau nu să mă crezi, nimeni nu este dator nimănui ca să-l ”repare” de acel lucru din trecutul lui!

     Cum se simte o despărțire în sufletul unui bărbat care iubește cu adevărat o femeie? Se simte de parcă a picat un avion pe el. Așa cum spuneam și în rândurile de mai sus, speri că tocmai acel lucru rău nu o să ți se întâmple ție. Adevărul e că habar nu ai cum o să reacționezi în fața a ceea ce este mai rău în acel moment pentru tine. Nici unul dintre noi nu știm. Nu până se întâmplă. Iar când se întâmplă uităm tot ce am învățat până în acel moment. Uităm că suntem buni și devenim răi. In general cu intenție. Uităm că suntem deștepți și devenim al dracului de proști. În general prea proști și ne irosim în prima secundă orice șansă am mai avea ca să putem pleca mai departe cu fruntea sus. Unii tac, alții zbiră. Unii se ascund în alcool, pe când alții după fusta unei femei, fie ea amantă, fostă iubită, o altă tentativă de iubită, o prostituată sau ajung până la a se ascunde după fusta mamei. Când te desparți de cineva înseamnă sa-ți spui ”Adio”, însă atunci când ți-ai pierdut încrederea în tine, în tot ce a fost, nici macar acel nenorocit de cuvânt nu mai poți să-l rostești. Și nu pentru că nu mai ai demnitate, doar pentru că aici cred eu că e greșeala noastră cea mai mare: uităm să ne dăm drumul la timp!

      Irosim cuvinte mari pe oameni mici de prea multe ori, iar când întâlnim acel om mare cuvintele devin mult prea mici pentru el.

     Adevărul e că nu am toate răspunsurile. Am trăit multe în această viață și am reușit să iert toate lucrurile rele la toate femeile pe care le-am iubit. Cu excepția ultimei povești de iubire, dar unde iertarea se instalează tot mai puternic în sufletul meu și lucru acesta mă aduce pe zi ce trece tot mai aproape de uitare. Și zic lucru acesta pentru că iertarea vine din iubire. Dacă iubirea nu ar fi existat în viața mea, cu siguranță că nu as fi putut ierta. Și acea iubire e una narcisistă. Așa că eu cred ca se simte ca dracu de rău pe moment, dar după un timp, dacă ai iubit cu adevărat, ai să ierți și ai să uiti. Omul acela o să faca parte mereu din tine și o să fie mereu în inima ta, dar nu ca o prioritate și nici ca o opțiune. Doar ca o piatră de hotar. Ca cineva pe care l-ai iubit, dar care te-a făcut să nu mai permiți unui alt avion să cadă pe tine!

PS: adevărul e că oricât de mult am suferit din dragoste totul a meritat și dacă ar fi să o iau iar de la capăt as face-o! Fără absolut nici un regret!

Standard
Uncategorized

Apus de soare

#Începutul, dar si sfârșitul unei iubiri, mereu tine de alegere.#

     Am inceput sa cred cu tărie ca acele relații care pornesc cu stângul si care nu se dezvolta pe cel putin trei principii sunt eșuate din start. Pentru mine prioritare au fost, sunt si o sa fie mereu acestea: increderea, respectul si dragostea. Sunt lucruri pe care oricat de multi bani ai avea, nu o sa le poti cumpara. Pe langa ele ar mai fi răbdarea, moralitatea, integritatea si caracterul. Dar pe astea le afli in timp. Nu ai cum sa le vezi de la inceput pentru ca unii le mimează foarte bine. Vârsta pentru mine nu este data de câți are acel om. Ea imi este data mereu de experiențele prin care a trecut acel om. Si mai mult, de modul cum a reusit sa se împace cu trecutul lui. Suntem oameni si greșim. Unii ar spune ca nu e normal sa greșești. Eu cred ca atunci cand greșești este cea mai mare dovada ca ai incercat. Nu la toti le iasă in viata din prima, dar pana la urma nu asta face diferența între învins si câștigător? Oare câștigătorul daca ar fi renunțat ar mai fi câștigat?

„Sentimentul de a fi iubit foarte mult de cineva iti da putere;

sa iubesti foarte mult pe cineva iti da curaj”

 Lao Tzu

image

///

   Nu te căutam pe tine. Priveam prin mulțime. Nu căutam pe nimeni, dar zambetul tau a schimbat totul. Un zâmbet, o privire si am fost pierdut. Inca sunt pierdut. Am incercat in disperare sa nu te iubesc atat de mult încât sa mai rămână in mine acea dorita de a te vrea, dar acel zambet si ceea ce am vazut in ochii tai, au schimbat totul. Chiar si acum, dupa ce nu mai esti aici, dupa ce te-am pierdut si regret ca ne-am iubit doar de câteva sute de ori, acel zâmbet inca schimba totul in mine. Ah… daca am scrie scrisori de dragoste mai des, daca nu am mai bea ca sa uitam ceea ce sufletul nostru stie ca inca exista si nu am mai încerca sa ne futem reciproc la cap dintr-un orgoliu tâmpit, poate ca atunci si doar atunci ne-am putea reîntoarce in acel loc, in fata acelui bar, pe acel ponton de pe marginea acelui lac, fiecare cu paharul lui in mana si sa ne redescoperim, si de ce dracului nu si sa ne reîndrăgostim. De data asta subit si iremediabil. Totuși… apus de soare sa fie acest lucru oare?

///

Standard