Uncategorized

Oameni mici cu suflete mari

În general nu scriu astfel de lucruri aici, însă azi o fac. E o lume paralelă oameni buni! O lume a lor și o lume a noastră. Poate nu sunt eu în măsură eu să judec și poate că nici nu am dreptul. Eu sunt binecuvântat de Dumnezeu. Am două mâini, două picioare, o minte ce înca funcționează în parametri normali cred și un suflet ce uneori, ca azi de exemplu, se simte neputincios și sfâșiat. Sunt puține momentele alea când rămân prost de-a dreptul în fața unei realități crude. Și sunt puține momentele când după un astfel de moment, vin în acel loc pe care îl numesc „acasă” și încerc să găsesc o soluție și pentru ei…!

///

O zi normală de joi din ianuarie. Un supermarket dintr-un mall din Timișoara. O femeie îmbrăcată modest cu doi copilași după ea. Era la banda de lângă mine. Se vedea că acei copilași sunt crescuți cu mult bun simț după cum se comportau. Pe bandă erau o rudă de salam, o sticlă de 1.5 L de lapte, câteva conserve și o pâine. Nu erau alcool sau altceva. Am prostul obicei să observ tot felul de tâmpenii. În spatele ei doi tineri pe la 16 -17 ani și încă câteva persoane ce își așteptau rândul ca să-și plătească cumpărăturile. Femeia scoate dintr-un buzunar o pungă cu mărunțiș. Erau numai monezi de 10 bani și de 5 bani. Își cere umil scuze caseriței pentru că ăia sunt toți banii pe care îi are și speră să îi ajungă. Își cere scuze și celor din spatele ei pentru timpul de așteptare ca acea caseriță să numere monezile. Toată lumea stă liniștită și așteaptă în rând. Banda mea era deja blocată și stăteam. După ce îi numără caserița îi spune că are 17 lei și 60 de bani și că e în regulă. Poate să plece cu acele cumpărături liniștită după ce îi dă restul. O strig pe caseriță și mă ofer să îi achit eu cumpărăturile. Caserița mă privește lung, îmi zâmbește și îmi spune că acele cumpărături au fost deja achitate. Eu insist, dar ea nu îmi mai răspunde. Scoate bonul, deschide casa și îi oferă rest. Femeia se uită lung și spune că e o greșeală că ea nu a dat o bancnotă de 50 de lei. Caserița insistă să primească restul și îi mulțumește. Femeia rușinată lasă capul în pământ și insistă, însă își primește într-un final cumpărăturile și restul și îi mulțumește cu lacrimi îi ochi acelei tinere. În acea secundă am crezut că pică pământul pe mine. Îmi spuneam în gând: „uite că mai sunt și oameni cu suflet mare!”. Dar nici nu am apucat să mă gândesc prea mult că i-am auzit pe acei doi tineri cum au spus către caseriță că este una dintre cele mai extraordinare persoane și că ei nu mai vor nimic. Au facut rapid doi pași către acea femeie și i-au întins o bancnotă de 100 lei. Spuneau că ei nu au nevoie de acei bani. Voiau să își cumpere țigări, dar ea are nevoie mai multă de acei bani pentru cei mici decât au ei de țigări. Toți cei aflați în preajmă au oferit ce au putut și cât au putut. Mâncare, dulciuri, bani. Am încercat să vorbesc cu ea, dar ea plângea. M-am întors la caseriță să îi mulțumesc pentru gestul ei. A zâmbit senin și mi-a spus: „Nu puteam să primesc un cadou mai frumos de la Dumnezeu de ziua mea!”.

Uite că mai sunt oameni buni, chiar dacă sărbătorile au trecut! Uite că bunătatea nu a murit! Uite că încă mai suntem OAMENI! Chiar dacă unii muncesc pe salarul minim pe economie nu uită că sunt oameni!

La mulți ani, suflet bun! I-am spus acolo și o spun și aici! La mulți ani! Dumnezeu nu doarme! NICIODATĂ!!!

///

Cuvintele mele sunt de prisos. Cu acei doi tineri aș vrea să beau o cafea într-o zi. Aș vrea să stau cu ei și să îi cunosc mai bine! Să le zic „Mă-nclin!” cu mâna pe inimă și că țara asta încă mai are un viitor cu astfel de oameni! Că poate dacă nu erau ei, nici restul nu săreau așa să o ajute pe acea femeie.

Când văd astfel de lucruri îmi vine să mă pun în genunchi și să pup pământul că de bine sau rău eu pot să duc viața pe care o doresc să o duc. Că nu am constrângeri, că îmi permit multe și că uneori pot să ajut astfel de persoane! Și tot ce mai pot să zic e atât: oameni mici cu suflet mare… mulțumesc vouă pentru lecția de azi!

PS: nu am să dau numele supermarket-ului, dar am să îl caut pe manager-ul de acolo să îi mulțumesc personal pentru astfel de angajați!

Standard
Uncategorized

Lucruri bune

Mă întreba cineva astăzi: de ce lucrurile rele se întâmplă oamenilor buni și cum se simte o despărțire în sufletul unui bărbat care iubește cu adevărat o femeie?

     Am ajuns să punem atât de des acestă întrebare cu lucrurile rele ce se întâmplă în viața unui om bun încât a ajuns un clișeu. E adevărat. Oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele. Dar și oamenilor răi. Cred că se întâmplă tuturor lucruri rele. Mereu. Și cred că se întâmplă cu un motiv anume. Oamenilor buni li se întâmplă pentru ai face mai puternici și pentru ai face să vadă acea bunătate ce zace în ei mai mare. Cam așa fac oamenii buni. După ce pățesc un lucru rău, ei fac alte zece lucruri bune. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lumea asta fără ei. Din pacate nu sunt un om bun sau cel puțin nu o mai cred așa cum o credeam cu un an în urmă. E adevărat că nu fac lucruri cu intenție, dar suma viciilor a rămas constantă! Mai cred că trebuie să speri că atunci când îți vine rândul o să sții ce să faci și cum să faci față, dar mai ales cum să mergi mai departe. Unii își sterg numărul de telefon ca să uite oricine de ei, alții își abandonează acel obicei ca să se izoleze de acel lucru care i-a rănit, iar alții pur și simplu renunță să mai creadă în ei o perioadă. Toate astea le fac bine în acel moment, dar nu e o soluție pe termen lung. Din contră, astfel de comportamente te fac sa aduni o frustrare în tine și sa nu reușesti să faci pace cu trecutul tău. Și că vrei sau nu să mă crezi, nimeni nu este dator nimănui ca să-l ”repare” de acel lucru din trecutul lui!

     Cum se simte o despărțire în sufletul unui bărbat care iubește cu adevărat o femeie? Se simte de parcă a picat un avion pe el. Așa cum spuneam și în rândurile de mai sus, speri că tocmai acel lucru rău nu o să ți se întâmple ție. Adevărul e că habar nu ai cum o să reacționezi în fața a ceea ce este mai rău în acel moment pentru tine. Nici unul dintre noi nu știm. Nu până se întâmplă. Iar când se întâmplă uităm tot ce am învățat până în acel moment. Uităm că suntem buni și devenim răi. In general cu intenție. Uităm că suntem deștepți și devenim al dracului de proști. În general prea proști și ne irosim în prima secundă orice șansă am mai avea ca să putem pleca mai departe cu fruntea sus. Unii tac, alții zbiră. Unii se ascund în alcool, pe când alții după fusta unei femei, fie ea amantă, fostă iubită, o altă tentativă de iubită, o prostituată sau ajung până la a se ascunde după fusta mamei. Când te desparți de cineva înseamnă sa-ți spui ”Adio”, însă atunci când ți-ai pierdut încrederea în tine, în tot ce a fost, nici macar acel nenorocit de cuvânt nu mai poți să-l rostești. Și nu pentru că nu mai ai demnitate, doar pentru că aici cred eu că e greșeala noastră cea mai mare: uităm să ne dăm drumul la timp!

      Irosim cuvinte mari pe oameni mici de prea multe ori, iar când întâlnim acel om mare cuvintele devin mult prea mici pentru el.

     Adevărul e că nu am toate răspunsurile. Am trăit multe în această viață și am reușit să iert toate lucrurile rele la toate femeile pe care le-am iubit. Cu excepția ultimei povești de iubire, dar unde iertarea se instalează tot mai puternic în sufletul meu și lucru acesta mă aduce pe zi ce trece tot mai aproape de uitare. Și zic lucru acesta pentru că iertarea vine din iubire. Dacă iubirea nu ar fi existat în viața mea, cu siguranță că nu as fi putut ierta. Și acea iubire e una narcisistă. Așa că eu cred ca se simte ca dracu de rău pe moment, dar după un timp, dacă ai iubit cu adevărat, ai să ierți și ai să uiti. Omul acela o să faca parte mereu din tine și o să fie mereu în inima ta, dar nu ca o prioritate și nici ca o opțiune. Doar ca o piatră de hotar. Ca cineva pe care l-ai iubit, dar care te-a făcut să nu mai permiți unui alt avion să cadă pe tine!

PS: adevărul e că oricât de mult am suferit din dragoste totul a meritat și dacă ar fi să o iau iar de la capăt as face-o! Fără absolut nici un regret!

Standard